Home > Ştiri mondene > Vlad Gherman, pregătit de o nouă „freză”. Nu duce lipsă de păr în cap, dar actorul merge la o clinică din Constanța
Ştiri mondene

Vlad Gherman, pregătit de o nouă „freză”. Nu duce lipsă de păr în cap, dar actorul merge la o clinică din Constanța

Vlad Gherman, pregătit de o nouă „freză”. Nu duce lipsă de păr în cap, dar actorul merge la o clinică din Constanța

Vlad Gherman este, la momentul actual, unul dintre cei mai apropiați actori de la noi din țară. Acesta joacă la momentul actual în serialul Adela, de pe Antena 1, iar înainte a mai avut roluri importante prin serialele regizate de Ruxandra Ion, cel mai important și cel care i-a făcut și deschiderea în acestă lume fiind chiar Pariu cu viața. Acolo a cunoscut-o și pe Cristina Ciobănașu, de care s-a îndrăgostit și cu care a început o relație ce a durat mai bine de 8 ani de zile, dar ce a luat sfârșit în urmă cu aproximativ un an din simplul fapt că fiecare își dorea altceva pentru viitorul său. Acum, Vlad își tot surprinde fanii cu o postare în online. Ce decizie a luat acesta?

A apelat la o clinică pentru implant de păr

Cu toate că nu duce lipsă de păr, iar acest lucru poate fi vizibil cu ochiul liber, mai toți bărbații au probleme cu alopecia odată cu trecerea anilor, de cele mai multe ori fiind ceva moștenit din familie. Se pare că ar avea totuși deja o mică pierdere a părului, motiv pentru care a început acum ceva timp niște tratamente la o clinică din Constanța. Ieri le povestea fanilor, prin intermediul unui InstaStory, că merge deja la ultimul tratament, după care este pregătit de intervenția cea mare, pentru îmbogățirea podoabei capilare.

Se pare că deja s-au făcut toate demersurile, s-au luat măsurătorile, iar Vlad ne-a arătat pe Instagram care este marja de cap pe care se va aplica păr, dovedind astfel că este deja nevoie de această intervenție și pentru el, chiar dacă nu ar fi părut. De asemenea, au apărut postări și din partea clinicii din Constanța la care a apelat.

Vlad Gherman, noi surprize pe zi ce trece

Actorul din Adela pare foarte hotărât să facă asta și, în ultima vreme, își tot ia prin surprindere fanii din social media. Dacă zilele acestea am aflat că el este pregătit să facă un implant de păr, pe când nimeni nu se aștepta, o altă mare surpriză a fost cea legată de postarea de acum o zi, în care apare cu țigara în gură, semn că s-a și apucat de fumat, lucru pe care l-a mărturisit și prin vlogurile sale.  Este o surpriză din ce în ce mai mare pe zi ce trece și fanii apreciază faptul că el este atât de sincer și că le arată tot ce se mai întâmplă nou cu el. Acum abia așteptăm să vedem cum va arăta el după acest transplant, deși nu credem că va fi mare diferență, întrucât stadiul de alopecie la care el se află este abia într-o stare incipientă, deci nu s-a pierdut prea mult păr până acum.