Literatură

Vlad Moldovan, Glitch

Vlad Moldovan, Glitch

Vlad Moldovan s-a nascut la 9 noiembrie 1981. A absolvit Facultatea de Istorie si Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. Master în filozofie cu dizertația „De la facticitate la singularitate”. În prezent este doctorand cu o teză privind începuturile hermeneuticii în Romantismul german. A publicat studii în domeniul filozofiei și poeme în reviste literare.

Glitch, volumul de poeme al lui Vlad Moldovan publicat în 2017 la Editura Charmides, conține un limbaj electro-tehnic, de parcă ar fi versuri de cântat, rimate și ritmate, cât despre înțelesul lor, sunt metaforizate până în abstract. Doar cei foarte atenți înțeleg poemele de aici, și doar cei foarte răbdători, e o încercare de reinventare a poeziei, e clar că pătrundem în lumile lui Vlad, cele mai absconse și secretizate, și uneori în dormitor și alteori în diminețile cu viniluri, droguri și cărți. Dar ceea ce ne încântă sunt feat-urile cu Cosmina Moroșan, acolo unde vulnerabilitățile sunt puse în lumina lumii.

Și aici despărțirea are legătură cu tribunalul și cu depresia și cu impresia că nu se poate rezista, că nu se va putea păși mai departe de dramele tinereții. S-au zis foarte multe despre Glitsch și numai de bine, pentru că pentru cunoscătorii poeziei, ineditul aici se afișează în invenții ale unui nou limbaj, postuman, robotizat, oarecare tendințe de nonpersonalizare, pe când sentimentele de euforie devin mici mofturi de celebritate:

„Oamenii – mă bucur de ei/ dar eventual să nu mă atingă/ să facă lucruri pe întuneric/ să-mi ude manșeta.”(Kazerne, p.25)

Cred că la momentul acesta nimeni n-a mai scris poezie în formula lui Vlad Moldovan, de altfel sunt sigură că nimeni nu ar putea să o facă, ceea ce e confortabil. Linia poetică pe care o urmează descinde din postuman și coboară înspre neoromantism, uneori glaciațiuni forte inspirate din limbajul computerelor, al mașinăriilor, coduri și automatisme. Greu de imitate așa ceva, pentru că știe ce face, preia un limbaj existent din zona muzicii de multe ori ca să-l adapteze poeziei. Nu orice tip de muzică, muzica sa se compune la butoane, este dj-ul absolut al ariilor sale melodice. Desprinderea de trecut mixată cu prezentul incomod și trist, melancolia, anevrismul și multe alte stări trecute printr-o serie de substanțe fac din compoziția lirică, una aproape de k.o. cognitiv pentru lector.

Au zis de bine de Glitch toate numele importante ale criticii românești, vorbim despre Alex Ciorogar, Bogdan Alexandru Stănescu și nu doar, a fost o carte bine prizată de public la vremea ei, nu a fost o carte izolată, cum din păcate li se întâmplă multpor cărți de poezie scrisă de poeți tineri. Îmi place poezia sa pentru că este absolut neconvențională, ascunde în sine tot ceea ce este mai lezant și mai tare, și cititorii nu au decât să-i descopere grandoarea și forța poetică. Poemele în care sinele este prezent și nonșalanța cu care se lasă în văzul lumii, acestea sunt de fapt pilonii de susținere ai întregii cărți, mă refer la acele metaconfesiuni alienate de tipul celor din poemul Zile de pastille:

Un moment de claritate/ m-a dat de gol/ în foșneala de gif/ o rândunea prăvăli cu pitch/ boabele în bol/ îmi zornăie anima în glitch./ fumat ești și-o să pici/ pastilat îs dar îs dif./ Și ferit de bas/ Și scurs pe scurtătură/ o uliță tomnatecă/ în pădurea fără de măsură/ High hats/ referințe/ cremă și armătură/ e holul sau doar un con/ de umbre și intersecții/ nu văd, de fum e claie/ să aprind lumina de la baie./ Băi, ține de ghidon!/ la dreapta e canalu/ cu ape și percepții/ ascultă, e un ton/ din anii tinereții/ dju e bonom și tempou futut/ ce spui? ce-ai spus? pe mine m-ai pierdut.”(Zile de pastile, p.44)

Mi se pare că aici poemele sunt de fapt compoziții adesea de tip remake la remake, reluări de teme și de stiluri deja străbătute, nu vreau să zic Bacovia, Eminescu, dar pe acolo e, cel puțin la început de carte primele pagini. Este această dorință parcă a poetului de a-și demonstra sieși că poate reitera chiar și mai bine decât au făcut-o înaintașii lui și o senzație de înfrățire și aducere aminte că au fost și sunt. Cumva pare o temă de bal retro care să facă deschiderea și îmbrățișarea unui cod și stil de viață tipic, droguri: pastile, iarbă, prafuri ca acceleratoare de emoții și inhibatoare. Nu se poate trăi în poezia lui Vlad Moldovan de unul singur fără elemente dark, fără risipire și minciuni, fără

„te unesc și te jignesc”(Stai cruciță feat Cosmina Moroșan, p.26).

Nu există incongrunțe ale destinului din punctul liric în care ajungem înaintând în versuri, pentru că așa cum se exprimă poetul aici sunt doar:

„ustensile care ne schimbă viața – mici fosfene din curtea fabricii/ fac valuri și engrame.”(Calypso, p.14).

Declarațiile de dragoste aici sunt atât de plastice încât pentru a le decripta ai nevoie de lupă, și de alte instrumente ca să nu fii prins în malaxorul derivei lui Vlad, dar o derivă care a cucerit publicul țintă, motiv pentru care nu mai găsiți cartea Glitch în librării.