Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis astăzi, un mesaj pentru România. Acesta a rut să își arate recunoștința pentru România. Acesta i-a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru sprijinirea aderării țării sale la Uniunea Europeană, dar și pentru tot sprijinul din această perioadă.
„Sunt recunoscător României pentru contribuția sa semnificativă la capacitățile de apărare ale țării noastre. Îi sunt recunoscător lui Klaus Iohannis pentru sprijinirea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Simțim sprijinul politic și de apărare al partenerilor noștri”, este mesajul postat pe Twitter de Zelenski.
Zelenski solicită ca Ucraina să intre în Uniunea Europeană
Luni dimineață, președintele ucrainean a solicitat încă odată ca țara pe care o conduce să fie primită în Uniunea Europeană în regim de urgență. El spune că soldații ucraineni nu luptă doar pentru țara lor, invadată de Rusia, ci pentru toată Europa.
„Soldații noștri nu luptă doar pentru țara noastră, luptă pentru toată Europa. Pentru toți copiii din Europa. Suntem recunoscători partenerilor că sunt alături de noi, dar scopul nostru e să fim alături de toți europenii și cel mai important, să fim la egalitate. Sunt sigur că asta este corect, sunt sigur că asta am meritat. Sunt sigur că este posibil”, a spus el într-un mesaj televizat.
În acest context, și comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson le-a mulțumit autorităților și românilor care s-au implicat în toată această perioadă. Românii au dat dovadă de o mobilizare exemplară în aceste cinci zile, fiind un sprijin deosebit pentru oamenii din jurul lor. Și comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson le-a mulțumit autorităților și cetățenilor români pentru modul în care au venit în sprijinul refugiaților din Ucraina.
„Cel mai important mesaj al meu este: mulţumesc, România. (…) Vremea este foarte rece, dar primirea este călduroasă. În aceste vremuri foarte dificile, când vedem din nou război în Europa, când vedem agresiunea lui Putin asupra unei ţări vecine suverane, să vezi cum cetăţenii din judeţul Suceava, români din toată ţara, societatea civilă, autorităţile îi întâmpină cu căldură pe refugiaţi este emoţionant. Arătând solidaritate, arătăm că ne bazăm pe alte valori decât Putin şi punem în practică aceste valori. Cu toţii am văzut, în ultimele zile, unitatea, o acţiune fermă (…) din partea Uniunii Europene, cum nu am mai văzut niciodată până acum, pentru că este necesar”, a transmis Ylva Johansson la finele vizitei organizate în tabăra mobilă de asistenţă umanitară din zona Punctului de Trecere a Frontierei Siret.
Aceasta este extrem de impresionată de modul în care autoritățile române și cetățenii au acționat. Cu toate acestea însă, ucrainenii au nevoie de întreg sprijinul Uniunii Europene, iar toate țările membre UE trebuie să acorde sprijin financiar, material și în resurse umane.
România a luat hotărârea încă de ieri să trimită rapid în Ucraina doua tranșe de ajutoare în valoare totală de 3 milioane de euro. Ucrainenii vor primi de la români combustibili, veste antiglonț, căști, muniție și echipamente militare, alimente, apă și medicamente. În același timp, autoritățile române au transmis că sunt gata să preia ucrainenii răniți și să îi trateze în spitalele de pe teritoriul țării.
Conform primelor estimări ale reprezentanților ONU, vor fi minim patru milioane de ucraineni care vor lua statut de refugiați și vor părăsi țara în care s-au născut și și-au clădit întreaga viață. Majoritatea dintre aceștia sunt femei și copii, deoarece bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani trebuie să rămână în Ucraina, deoarece țara este sub asediu.
Citeste si
- 1. Carmen Harra, predicții cutremurătoare pentru 2025! Război iminent și un nou președinte
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri