Home > Diverse > Frumusețe > Vrei să ai un păr incredibil? Am adunat 7 dintre cele mai bune sfaturi pentru a-l obține, indiferent de textură
Frumusețe

Vrei să ai un păr incredibil? Am adunat 7 dintre cele mai bune sfaturi pentru a-l obține, indiferent de textură

Vrei să ai un păr incredibil? Am adunat 7 dintre cele mai bune sfaturi pentru a-l obține, indiferent de textură

Indiferent de textură, culoare sau stil, există un lucru pe care aproape toată lumea îl dorește: părul care pare că a trecut prin mâinile unui profesionist, în salon în fiecare săptămână.

Dar, dacă pur și simplu nu este timp pentru așa ceva în lista dvs. de lucruri și dacă preferați să preferați ca acele 20 de minute în plus să le petreceți în pat și nu pe scaunul de la coafor, citiți mai departe.

Mai jos veți găsi șapte sfaturi din partea experților, pentru a reuși să ajungeți la cel mai incredibil și mai sănătos păr pe care l-ați avut vreodată.

1) Regândiți modul în care vă spălați părul

Mintel raportează că 33% dintre femeile care și-au schimbat obiceiurile de spălat în ultimele 12 luni au notat degradarea drept motiv principal, deci cât de des ar trebui să folosiți șamponul? Ei bine, experții din industrie susțin că mai puțin sau mai rar, este mai bine.

Spălarea excesivă poate dăuna părului, mai ales dacă este decolorat, colorat, tratat chimic sau este în mod natural foarte uscat sau poros.

Când vă spălați părul în fiecare zi, nu faceți altceva decât să îndepărtați uleiurile și proteinele naturale de care aveți nevoie pentru a vă păstra părul și scalpul sănătos, așa că încercați să limitați spălarea părului la maxim de trei ori pe săptămână, dacă puteți.

Dar asta depinde, de asemenea și de tipul dvs de păr.

Cel mai bun șampon pentru părul gros, voluminos, creț

„Cu cât părul este mai ondulat, cu atât poți lăsa mai mult timp între spălări”, explică dermatologul Dr. Doris Day.

Dacă aveți părul gros, voluminos sau creț, alegeți un șampon care să hidrateaze pe măsură ce curăță.

Cel mai bun șampon pentru părul fin

Cu cât părul este mai fin și mai drept, cu atât uleiul alunecă mai repede din el, astfel încât îl poate face mai uleios, mai rapid. Dacă aveți părul foarte drept, este posibil să nu puteți merge mai mult de două zile fără să vă spălați. Dacă aveți părul fin și drept, alegeți un șampon blând, care să nu puna stres inutil pe podoaba dvs capilară.

Cel mai bun șampon pentru părul colorat

Dacă îți colorezi părul în mod regulat, cel mai bine este să eviți să-ți speli părul în fiecare zi, deoarece culoarea ta se va estompa în timp, iar firele tale s-ar putea deteriora.

Poate dura până la trei zile până când cuticula părului se va închide complet, prinzând moleculele de culoare, de aceea este bine să așteptați cel puțin 72 de ore după vizita la salon, înainte de a vă spăla pe cap. Dacă vă spălați părul înainte ca aceste cuticule să se închidă, riscați să perturbați culoarea proaspăt aplicată, iar nuanța voastră superbă este probabil să se estompeze.

Când în cele din urmă vă spălați părul, evitați șampoanele care conțîn sulfați și siliconi. Sulfații pot decolora, în timp ce siliconul lasă în urmă reziduuri care vă pot lăsa noua culoare arătând plictisitoare.

Amintiți-vă, șamponul uscat vă este prieten

Dacă sunteți predispuși la părul gras, atunci folosiți puțin șampon uscat între spălări pentru a înmuia excesul de ulei, dar încercați să evitați să deveniți prea dependenți de șamponul uscat, deoarece poate provoca acumularea reziduurilor pe scalp și înfundarea foliculilor de păr, care pot împiedica creșterea părului. Dacă nu doriți să folosiți șamponul uscat intre spălări dar vreți să păstrați totuși un anumit interval de timp între acestea, puteți opta și pentru diverse coafuri menite să mascheze rădăcinile grase cum ar fi împletiturile sau cocurile înalte.

2) Folosiți întotdeauna protecție

Părul poate fi deteriorat atât cu instrumente UV, cât și cu încălzire,prin procedee precum îndreptarea, ondularea și chiar uscărea cu uscătorul de păr, de aceea este important să oferiți părului dvs. o protecție cât mai mare.

Când vă uscați părul acasă, folosiți întotdeauna un produs mentit să protejeze părul împotriva temperaturilor înalte și atunci când uscați, asigurați-vă că nu țineți uscătorul de păr prea aproape de lungimile dvs., pentru a preveni vârfurile despicate.

3) Deveniți un expert în uscarea cu feonul

Uscarea dreaptă sau ondulată a părului cu uscătorul și peria de par ar trebui să dureze cel puțin câteva zile în funcție de tipul de păr și există mai multe produse care vor ajuta la prelungirea duratei de „viață” a stilului dvs.

De asemenea, puteți ocoli instrumentele fierbinți prin a schimba intre mai multe stiluri.

Styling-ul nu trebuie să implice întotdeauna un instrument fierbinte. Dacă vă uscați părul cum trebuie luni, îl purtați la fel marți și miercuri, vă faceți o coadă de ponei, preveniți altfel deteriorarea inutilă a acestuia.

Să iți usuci părul perfect la tine acasă nu este atât de complicat pe cât sună, atâta timp cât investești în câteva instrumente menite să ușureze procesul.

„Începeți prin a vă lasă capul în jos și să vă agitați părul în timp ce vă uscați”, spune expertul în îngrijirea părului, Harry Josh. „Cu cât te miști mai mult, cu atât vei primi mai mult volum. După ce este aproximativ 80 la sută uscat, întoarceți-vă în sus și suflați părul în secțiuni pentru a netezi, concentrându-vă pe vârfuri. Ultimii trei centimetri sunt cheie: mișcați peria și uscătorul drept, în jos, până la capătul firelor, fară a vă grăbi. Va face toată diferența. Cei mai mulți oameni își usucă părul cu peria în lateral, ceea ce îl electrizează.”

4) Nu uitați de regula instrumentelor bune

Gândește-te la părul tău ca la pielea ta – ceea ce pui pe el îl va afecta. Investiția în produse și instrumente de bună calitate vă păstra părul sănătos și se vă simți puternic și strălucitor pentru mai mult timp.

Pentru uscarea cu feonul, aveți nevoie de o perie mare, cilindrică pentru styling și un pieptăn cu dinți deși pentru a muta părul unde este nevoie. Un set de perii bune, din fire naturale este de asemenea o investiție bună, mai ales având în vedere că daca sunt îngrijite cum trebuie, te pot ține toată viața. Țineți-vă periile curate și lipsite de fire de par, ulei sau diverse produse prin spălarea lor regulată, de preferat lunar, cu un mix de bircarbonat de sodiu și apă călduță.

5) Folosește balsamul corect

Un balsam de păr bun este crucial pentru orice tip de păr dar mai ales pentru părul gros și creț.

Acest tip de păr va avea întotdeauna nevoie de balsamuri groase, menite să hidrateze în profunzime și nu de tipicele produse care au timpul de acționare undeva la 3 minute.

Pentru a beneficia de tot ce are un balsam de oferit, este nevoie de un produs de calitate și o sursă de căldură, de aceea este bine ca balsamul să fie aplicat în timpul dușului, pentru a te folosi de aburi sau după duș, daca se folosește o bonetă pentru păr și un uscător. Timpul de acționare diferă de la produs la produs și poate fi între 30 de minute și până la a doua zi.

Un alt lucru foarte important este modul de aplicare al balsamului întrucât acesta trebuie folosit doar pe două treimi din lungimea părului având în vedere că rădăcina are de obicei înde-ajuns de mult ulei sau sebuum pentru a nu avea nevoie și de balsam.

6) Învață să iți periezi părul corect

Deși perierarea părului este importantă, uneori poate provoca mai mult rău decât bine, mai ales dacă este făcută într-un mod agresiv sau prea rapid, întrucât părul se va rupe.

De asemenea, este recomandat să începi perierea de la vârfuri și să mergi treptat către rădăcină, pentru a reduce riscul vârfurilor despicate. Părul nu se va peria niciodată atunci când este ud, deoarece atunci este în starea sa cea mai fragila iar stresul perierii îi va dăuna considerabil.

7) Folosește produsele potrivite tipului tău de par

Pentru păr fin

Persoanele cu părul fin ar trebui să evite produsele care conțin uleiuri foarte grase cum ar fi cel de argan sau cel de măsline, deoarece vă vor face părul foarte gras. Dacă aveți nevoie de hidratare suplimentare, uleiul de aloe este o alternativă fantastică având în vedere că este mai ușor și vă va hidrata părul fară a îl îngreuna,

Pentru păr gros

Părul gros are nevoie de multă hidratare de aceea este important să investiți în produse care oferă un echilibru între hidratarea vârfurilor și a rădăcinilor. Pentru păr gros care se electrizează ușor, folosiți produse mai ușoare iar pentru parul ondulat, folosiți produse mai grase.

Pentru păr creț

Părul creț este adesea cel mai deshidratat tip de păr de aceea are nevoie de produse care conțin uleiuri hidratante care să circule pe întreaga suprafață a firului de păr, de la rădăcină până la vârfuri. Prea multe spălări pot cauza electrizare de aceea se recomandă folosirea unui produs de pre-spălare și limitarea utilizării șamponului în favoarea clătirii părului doar cu apă.

Pentru păr deteriorat

Pentru cei care au părul deteriorat sau colorat, se recomandă evitarea produselor bogate în sulfiți sau siliconi, deoarece vor decolora părul și vor lăsa reziduuri care vor face culoarea să arate mai puțin vibrantă.