Home > Actualitate > Meteo > Vremea se schimbă radical. Meteorologii au anunțat când va ninge în România
Actualitate Meteo

Vremea se schimbă radical. Meteorologii au anunțat când va ninge în România

Vremea se schimbă radical. Meteorologii au anunțat când va ninge în România

Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au actualizat prognoza meteo pentru următoarele zile. Specialiștii avertizează că vremea se schimbă radical în această perioadă. După ce joi și vineri s-au înregistrat temperaturi care au trecut lejer de 20 de grade Celsius, iar mai multe stații meteo au înregistrat recorduri pentru această perioadă, începând de sâmbătă vremea se răcește. Așadar, în mai multe  zone ale țării va fi extrem de frig, cu minime de minus 7, chiar minus 8 grade.

Cum va fi vremea zilele următoare

Potrivit meteoroligilor, săptămâna viitoare, mai ales spre final, o masă de aer rece va determina scăderea valorilor de temperaturi sub ceea ce ar fi normal pentru a doua decadă a lunii noiembrie în țara noastră. Anunțul a fost făcut la Digi24,Digi24, de Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie.

Se menține instabilitatea atmosferică

De altfel, vineri, în jumătatea sud-estică a teritoriului României, au fost valori de temperatură specifice zilelor de vară. Meteorologii anunță că fost 28 de grade la Călărași, 27 de grade la Pătârlagele, Fetești și Adamclisi, 26 la Giurgiu și Cernavodă, 25 la București-Filaret, Alexandria, Oltenița, Slobozia, Grivița, Câmpina și Târgoviște, cu mult peste normalul acestui interval.

Mai mult, vineri dimineață, la 37 de stații meteorologice s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi minime pentru o zi de 5 noiembrie de când se fac măsurători în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie. Astfel de temperaturi nu sunt dorite în noiembrie, deoarece natura ar putea avea de suferit.

Trei stații au înregistrat chiar recorduri. Este vorba despre stațiile de la Dedulești, Drăgășani și Predeal. Și joi, 4 noiembrie, la 31 de stații temperaturile maxime au fost cele mai ridicate pentru o zi de 4 noiembrie, dintre care patru stații cu recorduri lunare: Făgăraș, Huedin, Supuru de Jos și Vărădia de Mureș, a detaliat Elena Mateescu.

Așadar, în urma actualizării meteo, specialiștii ANM transmit că sâmbătă, 6 noiembrie, vremea începe să intre într-un proces de răcire și se va apropia de normalul termic al perioadei calendaristice: maxime de 10-19 grade.

Ulterior, duminică, 7 noiembrie, se va păstra același interval al valorilor de temperaturi, dar ușor mai coborâte, 10-17 grade Celsius.

Luni, 8 noiembrie, termometrele vor înregistra din nou până la 20 de grade Celsius, însă de marți, 9 noiembrie, o masă de aer mai rece va duce la scăderea rapidă a regimului de temperaturi până la valori între 7-11-12 grade în partea de vest-sud-vest-sud a țării, chiar 8-10 grade în București, a transmis directorul ANM. Minimele termice vor fi de -8 grade.

Încă de sâmbătă dimineață ploile vor apărea din nou în teritoriu. Cantitățile de apă pot depăși 25-30 de litri pe metru pătrat, pe arii restrânse chiar 30-40 de litri pe metru pătrat.

Când va ninge în România

„Cu siguranță în următoarea perioadă vor fi și episoade de iarnă autentică”, spune Elena Mateescu.

Elena Mateescu mai explică și faptul că este prematur ca meteorologii să anunțe de pe acum și cum va fi iarna anului 2021-2022.

Momentan „avem o lună noiembrie al cărei debut a adus zile de vară și ne așteptăm ca cel puțin până la sfârșitul lunii să mai avem astfel de alternanțe de zile mai călduroase, urmate de perioade mai reci”, a declarat directorul ANM la Digi24.