Home > Ştiri mondene > Zarug a trăit o traumă după eliminarea de la Asia Express. A plâns două săptămâni încontinuu
Ştiri mondene

Zarug a trăit o traumă după eliminarea de la Asia Express. A plâns două săptămâni încontinuu

Zarug a trăit o traumă după eliminarea de la Asia Express. A plâns două săptămâni încontinuu

În urmă cu mai bine de un an, Zarug era ferm convins că nici el, nici vreun alt membru al familiei sale nu va participa la Asia Express. Nu se vedea capabil să facă față tuturor provocărilor din concurs și nu credea în el. Deși i-a dezvăluit acest lucru Lorenei Buhnici, a plecat pe Drumul Împăraților câteva luni mai târziu alături de Lorelei Bratu, cu care s-a împrietenit și mai mult după ce au trecut prin acele momente grele împreună. Scopul lor a fost să se bucure de fiecare zi, să râdă, să savureze momentul, fiind de cele mai multe ori judecați de ceilalți concurenți, din cauza atitudinii lor.

Lui Zarug nu i-a fost deloc ușor

Nici măcar nu au sperat să ajungă atât de departe în concurs și au fost surprinși să vadă cât de puternici sunt și cât de bine se descurcau în cursă. Au reușit chiar să obțină și imunitatea și s-au simțit, la momentul acela, fix ca într-o vacanță. A fost ceva de vis și nu regretă nicio secundă faptul că, deși spunea că nu ar participa vreodată la o emisiunile de genul acesta, a făcut-o într-un final.

 

 Zarug a trăit o traumă după eliminarea de la Asia Express. A plâns două săptămâni încontinuu

A plecat din emisiune cu zâmbetul pe buze, pentru că în ziua aceea știa că ea și colega sa de echipă vor fi aceia care vor fi nevoiți să se întoarcă în România. Partea grea a început, însă, în momentul în care s-a întors în România. Atunci, a trăit o traumă în adevăratul sens al cuvântului și s-a simțit exact ca în momentul în care a fost nevoit să le spună părinților săi despre orientarea lui sexuală.

Mihai Dan Zarug a fost invitatul lui Cosmin Natanticu, în cadrul podcast-ului pe care îl găzduiește pe YouTube și a vorbit sincer despre felul în care s-a simțit după eliminarea din cadrul emisiunii de la Antena 1, dar și despre modul în care a gestionat situația și a reușit să treacă peste toate. Îndrăgitul concurent a plâns timp de două săptămâni încontinuu, după ce a fost nevoit să se întoarcă din Turcia și a încercat să discute cu cât mai multe persoane despre starea în care se afla. A fost modul său de a trece mai ușor peste probleme.

„Cred că acum vreo șase sau șapte ani a fost momentul adevărului în care efectiv nu se mai putea. Nu că ar fi fost un mare secret pentru că maică-mea mi-a cumpărat chiar și tocuri.Era totuși un soi de tabu. Eram acasă la Botoșani și tocmai primisem o veste foarte proastă și eram la toaletă, în demisolul casei alor mei, și plângând mă întrebam ce fac eu aici. (…)