Home > Diverse > Evenimente > Ziua Marinei Române, la 120 de ani de la prima sărbătorire
Actualitate Evenimente

Ziua Marinei Române, la 120 de ani de la prima sărbătorire

Ziua Marinei Române, la 120 de ani de la prima sărbătorire

Sărbătorită pentru prima dată pe data de 15 august 1902, la bordul crucișătorului „Elisabeta”, Ziua Marinei Române a ajuns anul acesta la cea de-a 120-a aniversare. De la un an la altul, sărbătoarea marinarilor s-a dezvoltat prin îmbinarea elementelor tradiționale marinărești cu aspectele diferitelor etape de dezvoltare ale Marinei Militare Române.

Comunicatul MApN

Anul acesta, Forțele Navale Române organizează, în perioada 8-15 august, numeroase evenimente la Constanța, centrul de greutate al manifestărilor, precum și la Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați, București și Bicaz.

Programul va debuta cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, luni, 8 august, orele 17.00-18.30, în Piața Tricolorului din Municipiul Tulcea, pentru a aduce în atenția publicului importanța revenirii Dobrogei la Patria Mamă, odată cu dobândirea Independenței de Stat a României. Ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră a oferit țării noastre ieșirea la oceanul planetar și, totodată, a generat dezvoltarea segmentului maritim al Forțelor Navale Române.

În Municipiul Tulcea, programul continuă sâmbătă, 13 august, orele 09.00-13.00, cu Ziua Porților Deschise, în portul militar; duminică, 14 august, orele 09.00-10.00, va fi adus un omagiu eroilor marinari, printr-o ceremonie militară și religioasă organizată la Cimitirul Eroilor, iar luni, 15 august, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită, într-un cadru restrâns, în portul militar, din cauza lucrărilor de reabilitare a falezei, care sunt în desfășurare.

La Mangalia, Muzica Militară a Forțelor Navale și formația muzicală a Diviziei 101 Aeropurtate a SUA, cantonată la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, vor deschide seria manifestărilor printr-un concert susținut miercuri, 10 august, orele 18.00-19.00, în Piața Revoluției.

În continuare, Cercul Militar Mangalia organizează, în perioada 11-14 august, orele 19.00-22.00, „Săptămâna Spiritualității Marinărești”, un eveniment care cuprinde activități culturale, expoziții interactive, ateliere de matelotaj, jocuri și concursuri marinărești, spectacole de muzică ușoară și muzică folclorică, susținute de ansamblurile artistice „Cununa grâului” și „Doinița” de la Cercul Militar Bistrița.

Sâmbătă, 13 august, portul militar Mangalia își va deschide porțile, iar vizitatorii vor putea interacționa cu echipajele navelor militare. Ziua Recunoștinței va fi marcată, duminică, 14 august, printr-o ceremonie militară și religioasă, care va avea loc la ora 13.00, în cadrul căreia se va inaugura Monumentul Marinarului și Constructorului Naval, amplasat în portul turistic Mangalia. La finalul zilei, Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica” din Buzău va susține un concert în portul turistic, orele 19.00-20.00.

Publicul din Municipiul Mangalia este invitat luni, 15 august, în portul turistic, unde programul va începe, la ora 10.00, cu ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului și Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, urmat de scurte alocuțiuni ale oficialităților. Zeul Neptun va da startul manifestărilor, care vor cuprinde, un exercițiu demonstrativ naval întrunit, prezentat de structuri ale forțelor navale, aeriene, terestre, ale forțelor pentru operații speciale, precum și structuri ale Gărzii de Coastă. De la ora 21.00, marinarii militari se vor retrage cu torțe în acordurile Muzicii Militare a Diviziei 2 Infanterie „Getica” din Buzău.

Ziua Marinei 2022

Ziua Marinei 2022

La București, Forțele Navale Române sunt prezente, în perioada 11-15 august, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, unde publicul va putea vizita, în intervalul orar 16.00-21.00, o expoziție cu lucrări de pictură cu tematică marină, semnată de Alexandru Ghinea, machete de nave, uniforme de marină și medalii aniversare realizate de R.A. Monetăria Statului, iar doritorii vor învăța să confecționeze noduri marinărești în cadrul unui atelier interactiv.

Vineri, 12 august, orele 20.00-21.00, Formațiile muzicale ale Forțelor Navale Române și Diviziei 101 Aeropurtate a SUA cantonată la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” vor susține, în premieră, un concert în Piața Roma (Statuia Lupoaicei).

Ziua Marinei Române va fi sărbătorită la București, luni, 15 august, orele 8.30-10.00, printr-o ceremonie militară și religioasă, care va avea loc la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I” (zona Debarcader / Herăstrău).

La Brăila, seria evenimentelor va debuta cu o expoziție de navomodele și lucrări de matelotaj, organizată, în perioada 9-15 august, la complexul comercial Brăila Mall, unde Muzica Militară a garnizoanei Brăila va susține un concert vineri, 12 august, orele 18.00-19.00. Publicul brăilean va putea vizita sâmbătă, 13 august, navele militare fluviale, care vor fi acostate în zona centrală a falezei, precum și o expoziție de tehnică militară și armament.

Duminică, 14 august, militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” din Brăila vor aduce un pios omagiu eroilor marinari și vor depune o ancoră de flori în apele Dunării, în cadrul unei ceremonii, care va avea loc la ora 09.00, în portul militar.

Luni, 15 august, de la ora 10.00, brăilenii sunt invitați pe faleza Dunării, pentru a sărbători Ziua Marinei Române împreună cu marinarii militari. După ridicarea Pavilionului, Geacului și Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, urmată de o scurtă slujbă religioasă și alocuțiunile persoanelor oficiale, va fi prezentat publicului exercițiul demonstrativ naval întrunit „Forțele Navale Române 22”, iar Zeul Neptun va patrona jocurile și concursurile marinărești. Evenimentul se va încheia cu defilarea navelor militare și civile, iar seara, de la ora 20.30, marinarii se vor retrage cu torțe, pe traseul Primăria Municipiului Brăila – Calea Călărașilor – Secția 329 Logistică Brăila.

La Galați, marinarii militari vor organiza duminică, 14 august, între orele 10.00-13.00, pe faleza orașului (zona Parcului „La elice”), Ziua Porților Deschise, unde vor putea fi vizitate navele fluviale acostate, precum și o expoziție de armament și tehnică militară. Totodată, publicul gălățean va fi invitat să participe la jocuri marinărești și să asiste la exerciții demonstrative. Luni, 15 august, în intervalul orar 18.00-20.00, pe faleza Dunării, este planificată o ceremonie militară și religioasă, în cadrul căreia va fi depusă o ancoră de flori în apele Dunării, în memoria eroilor marinari. După aceasta, navele militare ale Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” vor prezenta un exercițiu demonstrativ, iar activitatea se va încheia cu defilarea navelor militare și parada navelor civile.

Marinarii militari vor fi prezenți, în perioada 13-15 august, în Orașul Bicaz din județul Neamț, singurul oraș montan din România unde sărbătorirea Zilei Marinei Române a devenit o tradiție încă din anii 1960, și vor organiza pentru public standuri interactive și expoziții de tehnică și echipamente, iar luni, 15 august, cu prilejul Zilei Marinei Române, scafandrii de luptă vor desfășura, pe Lacul Izvorul Muntelui, cel mai mare lac de acumulare din țară, un exercițiu demonstrativ.

La Constanța, programul activităților dedicate sărbătoririi Zilei Marinei Române va debuta cu o expoziție de fotografie semnată de Redacția Mass-Media a Forțelor Navale, care prezintă aspecte din timpul activităților de instrucție și misiunilor executate de marinarii militari. Aceasta va avea loc, în perioada 8-15 august, în hipermarket-urile Auchan.

Formațiile muzicale ale Forțelor Navale Române și Diviziei 101 Aeropurtate a SUA, cantonată la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, vor susține o serie de concerte în Constanța, astfel: joi, 11 august, orele 18.00-19.00, un concert itinerant, în stațiunea Mamaia, pe traseul cuprins între Piațeta Perla și Piațeta Cazino Mamaia; sâmbătă, 13 august, orele 12.00-13.00, în portul militar, la Ziua Porților Deschise; duminică, 14 august, orele 20.00-21.30, pe faleza Cazinoului, în zona grupului statuar „Pescarii”.

Sâmbătă, 13 august, în portul militar Constanța, publicul este invitat, în intervalul orar 09.00-17.00, la Ziua Porților Deschise, unde vor putea fi vizitate nave militare, un elicopter Puma Naval, expoziții de tehnică și armament, standuri cu ofertele educaționale ale instituțiilor militare de învățământ și un spațiu în care amatorii vor putea participa la bătălii navale virtuale, special amenajat de EMEA – World of Warships / War Gaming Europe.

Ziua Marinei 2022

Muzeul Național al Marinei Române va putea fi vizitat, gratuit, sâmbătă, 13 august, și luni, 15 august, în intervalul orar 09.00-16.00.
Marinarii militari vor desfășura duminică, 14 august, la Monumentul Marinarilor Români (Crucea Marinarilor) din Constanța, o ceremonie militară și religioasă, pentru a aduce un omagiu marinarilor care își dorm somnul de veci în adâncurile mărilor și oceanelor, iar de la ora 17.00 până la ora 21.00, vor fi prezenți în Portul Tomis, cu o expoziție de tehnică militară, cu standuri cu ofertele educaționale ale instituțiilor militare de învățământ și cu un spațiu în care amatorii vor putea participa la bătălii navale virtuale, special amenajat de EMEA – World of Warships / War Gaming Europe.

Luni, 15 august, manifestările de la Constanța vor începe la ora 10.00, cu ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului și Marelui Pavoaz la bordul navelor militare și se vor desfășura în portul militar și în Portul Tomis. În portul militar, festivitatea va începe cu serviciul religios și va fi urmată de alocuțiunile persoanelor oficiale și de vizitarea navei-școală „Mircea”, recent întoarsă dintr-un marș internațional de instrucție.

Ziua Marinei 2022

În Portul Tomis, activitățile organizate luni, 15 august, cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, vor avea loc în intervalele orare 10.00-13.00 și 17.00-20.00 și vor cuprinde expoziții de tehnică militară, standuri cu ofertele educaționale ale instituțiilor militare de învățământ, ateliere interactive de noduri marinărești, face-painting și foto-corner, un spațiu special amenajat pentru jocuri virtuale, amenajat de EMEA – World of Warships / War Gaming Europe, în care pasionații de gaming vor putea participa la bătălii navale virtuale și multe surprize.

În prima parte a zilei de 15 august, după defilarea aviației, Zeul Neptun își va face apariția, în jurul orei 10.55, însoțit de alaiul său, și va da startul jocurilor și concursurilor marinărești, la care vizitatorii vor fi invitați să participe. Prezența Zeului Neptun și a alaiului său va fi asigurată de Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța.

Formația de nave militare, ancorate în fața Comandamentului Flotei, va defila, în intervalul orar 11.00-12.00, până la Midia și retur, pentru a saluta turiștii aflați pe litoral. Defilarea va fi încheiată de parada ambarcațiunilor turistice, în jurul orei 12.45, după care Zeul Neptun se va retrage și va urma un spectacol de artificii, oferit de către Primăria Municipiului Constanța.

Ziua Marinei 2022

În cea de-a doua parte a zilei de 15 august, marinarii militari vor fi prezenți, în Portul Tomis, în intervalul orar 17.00-20.00, după care publicul este invitat la un mini-concert susținut de formațiiile muzicale ale Forțelor Navale Române și Diviziei 101 Aeropurtate a SUA cantonată la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, care va avea loc pe faleza de la Cazino, în zona grupului statuar „Pescarii”, în intervalul orar 20.00-20.30.

Cea de-a 120-a aniversare a Zilei Marinei Române se va încheia cu un concert extraordinar, susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și cu retragerea cu torțe a marinarilor, urmate de un spectacol de artificii. Retragerea cu torțe va avea loc în intervalul orar 20.30-22.00 și se va desfășura pe itinerariul Cazino – Bulevardul Regina Elisabeta – Farul Genovez – Comandamentul Flotei – Piața „Ovidiu”.

Concertul intitulat „Ave Maria”, susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, este dedicat Sfintei Fecioare Maria, protectoarea marinarilor, și este planificat să se desfășoare în intervalul orar 21.00-22.00, pe faleză, în zona statuii lui Mihai Eminescu.

Spectacolul de artificii, lansate de pe mare, va fi asigurat de către Primăria Municipiului Constanța și va încheia manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor