Virginia Woolf (25 ianuarie 1882 – 28 martie 1941) în prezent este des amintită în contextul scriitoarelor feministe. Este una dintre cele mai importante scriitoare ale literaturii universale, opera ei se remarcă prin fluxul de conștiință, perspectivele asupra trăirilor interioare și dezicerea de narațiunea liniară. Vorbim și scriem despre Woolf acum cu entuziasmul celui ce a citit cele mai bune opere de ficțiune, dar lucrurile au stat diferit cu nu foarte mult timp în urmă.
De exemplu, cei de la themarginalian propun un exercițiu pentru a explica poziția scriitoarei în planul literaturii universale. Despre condiția și responsabilitatea cititorului. Studenților din domeniul filologic li se recomandă lectura unor eseuri scrise de bărbați. Aici îi amintim pe Vladimir Nabokov∗, Francine Prose∗∗ sau pe Henry Miller∗∗∗, care au emis idei asemănătoare cu ale Virginiei Woolf, după ce le-a emis ea. Dar asta nu o pune în cadrul bibliografiilor neapărat.
Scriitoarea a publicat în 1925 un eseu în care propunea câteva sfaturi despre cum ar trebui să fie citită o carte. Începe prin a spune că principalul sfat este de a nu asculta niciun sfat. Un cititor trebuie să aibă în primul rând încredere în propriile instincte și propria rațiune. Doar așa poate ajunge la dezvoltarea considerațiilor și opiniilor personale. Apoi se axează pe oferirea unor sfaturi legate de ce nu ar trebui să îngrădească sub nicio formă independența cititorilor.
Primul sfat constă în atitudinea pe care trebuie să o avem atunci când citim, de preferat să ne considerăm partenerul de lucru al scriitorilor. O atitudine ce te ajută să fii deschis față de ideile lui și care îți poate garanta o anume profunzime a abordării perspectivei lui. Dar și o concretețe în ce privește formarea propriei tale opinii. Este o direcție bună și pornește de la întrebări cărora s-au străduit și cei numiți mai sus să ofere răspunsuri, dar asta după publicarea eseurilor lui Woolf. Înțelegem deja complexitatea și profunzimea gândirii scriitoarei, prin urmare să aflăm de ce trebuie să o citim pe Virginia Woolf.
1. Tehnica literară și limbajul
Limbajul folosit este unul care te hipnotizează, ideile emise și modul de exprimare te locuiesc mult timp după încheierea lecturii. În operele Virginiei Woolf te întâlnești cu diversitatea și multitudinea ideilor sale. Abordează o gamă foarte mare de probleme. Descoperim multe subiecte ce țin de sfera politicului, istoriei, feminismului, chiar legate de natura și condiția artei. Te va impresiona modul ei de abordare a perspectivei narative. Se folosește de un fir neliniar al desfășurării evenimentelor. Un stil care a influențat foarte mult literatura modernistă. A făcut parte din grupul literar The Bloomsbury Group, alături de E.M Forster, Clive Bell, Roger Fry și Leonard Woolf.
Sursa foto: Wikipedia
Prefera profunzimea gândirii și experiențele de natură spirituală, în detrimentul realismului. Îi critică în eseul Romane moderne (scris în 1919) pe „materialiști”, pe care îi considera superficiali pentru că scriau doar despre experiențe superficiale. Prin intermediul perspectivei fluxului de conștiință înțelegem diferit raportarea personajelor la realitate. Când o urmărim pe doamna Dalloway în peregrinările ei putem afla ce anume gândește și cum se simte etc. Iar, în general, putem observa și în operele lui Joyce care folosește același stil, fluxul de conștiință este redat prin tehnici narative ale monologului interior, distorsiuni în timp și perspective multiple sau schimbătoare.
2. Feminismul
Virginia Woolf poate fi considerată o pionieră a feminismului în sensul că aduce în discuție câteva probleme arzătoare ale femeilor, dar nu era neapărat o activistă. Contribuția ei în emanciparea femeilor constă în mare parte în puterea exemplului. Scriitoarea se referea la sine ca la o feministă, dar nu s-a considerat o feministă prin excelență. De asemenea, opiniile i s-au schimbat de-a lungul timpului, a avut momente în care se dezicea de feminism. Trebuie să luăm în calcul și faptul că în însemnările sale nu se regăsește prea des termenul de feminism.
Opiniile sale feministe constau în promovarea importanței egalității de șanse. Femeile nu puteau dispune de aceleași drepturi ca ale bărbaților, iar asta afecta în mod negativa evoluția întregii societăți. În Professions for Women (1931) să distrugă „îngerul din casă”∗, un simbol al femeilor ce se sacrifică pentru bărbați, făcea referire la poemul lui Coventry Patmore. Pentru ea era importantă egalitatea dintre sexe, libertatea și pacea.
3. Opera ei este valoroasă – Harold Bloom despre Woolf
Teoreticianul debutează prin a spune că Woolf a scris cinci romane fabuloase: Doamna Dalloway (1925), Spre far (1927), Orlando (1928), Valurile (1931) și Între acte (1941). O scriitoare dezinhibată care prin asumarea și libertatea pe care și-a păstrat-o o fac mereu relevantă pentru literatura universală. Contribuția ei a fost una enormă în ce privește evoluția literaturii engleze, opinii precum cele legate de lipsa de concizie a unor scriitori ca Joyce sau Lawrence sunt cele care împing limitele criticii literare occidentale.
Virginia Woolf a fost o cititoare pasionată, putem regăsi semne chiar și în scrierile sale acest lucru. Sunt observabile influențe (subtile) ale unor scriitori precum Sterne sau Pater. Scriitoare îi numește ca personalități ce au inspirat-o pe Thomas Hardy sau Joseph Conrad. Spune despre Shakespeare și Jane Austen că îi sunt precursori.
„Și mă întrebam dacă Mîndrie și prejudecat ar fi fost roman mai bun dacă Jane Austen nu s-ar fi gândit să-și ascundă manuscrisul de vizitatori. Am citit o pagină-două ca să văd; dar n-am putut găsi nici un semn că circumstanțele exterioare i-ar fi afectat opere în vreun fel. Acesta a și fost adevăratul miracol. E vorba de o femeie de la 1800 care scrie fără ură, fără amărăciune, fără frică, fără să protesteze, fără să predice. Citind Antoniu și Cleopatra, mi se pare că așa a scris Shakespeare și cînd oamenii îi compară pe Shakespeare și pe Jane Austen, se referă probabil la faptul că cei doi au depășit toate impedimentele”. Woolf citată de Harold Bloom în Canonul occidental…, p. 341.
Criticii au exaltat când au citit „Dna. Dalloway”, pentru ei era un progres important în literatură. În Saturday Review, criticul Gerald Bullett compară cel mai recent roman al lui Wharton, „cu „Mrs. Dalloway”, spunând despre lectura romanului scris de Woolf că este „un experimentator genial”. Pe când Wharton se mulțumise să practice meșteșugul ficțiunii fără a încerca să-și extindă domeniul tehnic.
Cei doi scriitori erau prieteni, așa că Virginia Woolf a fost nevoită să își ceară scuze pentru remarca făcută de critic. Ba chiar a spus despre propria operă că este de fapt de modă veche și că ea nu încercase sub nicio formă să urmeze noile reguli dictate în literatură. Argumentează că personajul ei feminin este al unei lumi pline de prejudecăți, iar doamna Dalloway se supune tuturor normelor. Dar cuvintele ei nu au avut niciun efect. Wharton va spune despre cărțile ei și ale lui Joyce că sunt pornografice și că sunt lipsite de valoare, tot ce fac e să cultive un anumit exhibiționism.
Harold Bloom, în cartea sa „Anxietatea influenței”, scrie despre modul în care poeții doresc și luptă împotriva exemplului dat de precursorii lor. Care, deși inspirați de suflul inovației insuflat de ei, se îngrijorează de lipsa propriei lor originalități. Spune că scriitorul nu citește doar din pasiune, trec totul prin filtrul utilității. Îi citesc pe ceilalți din dorința de a găsi inspirație. Virginia Woolf, cu toate experimentele ei excentrice de formă și de conținut în toate romanele și eseurile ei, a fost un exemplu al mișcării moderniste. Inovează și insuflă dorința aceasta tuturor.
Putem vorbi, în opinia lui Bloom despre o dublă Virginia Woolf. O putem admira în ipostaza de precursoare a criticii actuale, datorită opiniilor sale subiective exprimate fără nicio oprire. Sau putem urmări o scriitoare modernă care folosea fluxul conștiinței pentru a oferi opere relevante pe scena literaturii universale. De asemenea este o importantă o imagine în mișcarea feministă.
Note de subsol
∗ Sfatul său este că principala întrebare a cititorului trebuie să fie legată de scriitorii ale căror opere fac față timpului, să aflăm ce anume le garantează relevanța în literatura universală;
∗∗ Pentru el lectura este o întâlnire cu noi vieți sau fenomene ale gândirii și vieții în general;
∗∗∗ Întrebările sale au legătură cu modul în care citim o carte, cum anume citim o carte și cum știm dacă citim bine;
∗∗∗ Angel in the House – poem în proză publicat în 1854 – în el este idealizată relația poetului cu prima lui soție.
Articolul a putut fi scris cu ajutorul cărții lui Harold Bloom, Canonul occidental, trad. Diana Stancu, Editura Univers, București, 1998.
Surse:
- hindustantimes.com;
- lithub.com;
- newyorker.com;
- openculture.com;
- theculturetrip.com.
