Home > Cultură > Literatură > 5 motive să nu-l arunci pe Tolstoi din bibliotecă. Iată de ce trebuie să-i citim operele
Cultură Literatură

5 motive să nu-l arunci pe Tolstoi din bibliotecă. Iată de ce trebuie să-i citim operele

5 motive să nu-l arunci pe Tolstoi din bibliotecă. Iată de ce trebuie să-i citim operele

Indiferent de cum alegem să îi numim, scriitorii clasici ai literaturii universale, rămân, dintr-un motiv sau altul, în fruntea listei cărților de ficțiune de citit într-o viață. Scriitorul rus, Lev Tolstoi, se află pe aceasta, alături de Dostoievski, A. P. Cehov, Mihail Bulgakov și mulți alții.

Exodul cărților

Nietzsche spune că valorile au istoricitate, prin urmare valorile unui secol își pierd din relevanță în altul. Fapt dovedit de-a lungul timpului. De asemenea, propunerea lui nihilistă este rațională pentru că omul a evoluat și raportarea sa la natură și divinitate s-a schimbat. Repoziționarea a fost făcută în funcție de modul prin care și-a îmbunătățit traiul, de felul în care s-au schimbat raporturile interumane, structurile societății și mai ales de schimbarea raporturilor de putere. O premisă ce se aplică în toate domeniile și materiile pe care le explorăm și studiem.

Același raționament este întâlnit și în cazul literaturii și artelor. Un fapt ușor de observat în cazul elementelor principale ce descriu o cultură. Așadar, principiile, temele și valorile specifice diferitelor mișcări culturale și diverșilor artiști și scriitori pot deveni depășite. Nu este o regulă, dar este o posibilitate. Fiecare epocă reevaluează operele și din necesitatea apărării drepturilor omului. Multe din subiectele sau opiniile exprimate pot leza demnitatea umană, prin promovarea unor idei greșite din punct de vedere moral. Iar asta conduce la excluderea lor din „canonul literar”.

1. Trebuie să citim romanele lui Tolstoi vorbesc despre libertate, neîncredere și Dumnezeu. Ce spune Bloom despre Tolstoi?

Harold Bloom¹ publică Canonul Occidental (The Western Canon: The Books and School of the Ages) în anul 1994, carte tradusă la noi în 1998, o lucrare în care include cele mai importante romane ale omenirii. O culegere de meditații personale cu privire la romanele pe care, de cele mai multe ori, deja le-am citit. Sunt cărți pe care suntem gata să le reanalizăm și reconsiderăm pentru că simbolistica și tematica sunt mereu reconsiderabile. Bloom spune despre opera lui Tolstoi că are înlăuntrul ei arta actualului. O caracteristică specifică operelor scriitorilor, poeților și dramaturgilor exponențiali ai lumii, precum Shakespeare². Tolstoi, în opinia teoreticianului, îmbină puterile incomparabile ale lui Homer cu arta vitalității narațiunii, totul fiind moralizator.

Autorul canonului încearcă să ofere direcțiile relevante pentru analiza operei scriitorului rus. Despre care spunea că, într-un mod misterios, poate crea personaje realiste. Printr-o magie știută numai de el ne pune față în față cu „oameni reali” care pur și simplu sunt, fără artificii sau ipocrizii. O artă ce poate fi parțial explicată, considera Bloom, de lecturile lui Tolstoi. După citirea Bibliei în original, numește scriitorii: Homer, Dante, Chaucer, Cervantes, Dickens și, mai presus de toate, Shakespeare.

5 motive să nu-l arunci pe Tolstoi din bibliotecă

Harold Bloom Sursa: Wikipedia

Harold  Bloom susține că putem regăsi în operele scriitorului ceva din organicitatea epopeilor antice occidentale. Elementul prin care istoria devine mai mult decât o pânză a unor evenimente trecute. Intenționalitatea epică a cărților lui este de a crea opere cu subiecte complexe. Tolstoi vrea de fiecare dată să abordeze problemele cu o importanță  existențială prezente permanent în viața omului. De asemenea, trebuie să urmărim relația deosebită pe care o avea cu operele sale. Acesta a putut să depășească nivelul culturii în sine. Reușind să ofere cititorului toate fațetele stratului formelor și a substratului istoric-filosofic.

Capitolul dedicat lui Tolstoi în Canonul occidental este denumit „Tolstoi și eroismul”. În cadrul său dezbate, pornind de la o premisă preluată de la Gorki, asupra problemei legăturii lui Tolstoi cu divinitatea și credința. Gorki susține că avea o relație ciudată cu Dumnezeu, de parcă ar fi fost „doi urși în aceeași cușcă”. Tolstoi credea că Dumnezeu este o dorință personală de cunoaștere. Bloom spune că Gorki reușește să surprindă cu acuratețe nihilismul specific scriitorului. Din care deducem raportarea față de moarte. Teoreticianul apreciază că nu îi era teamă de moarte, ci mai degrabă vitalitatea scriitorului aproape că nu îi permitea să își conceapă propria moarte³.

„Toată viața se temuse de moarte și o urîse toată viața i se zbătuse în suflet «teroarea arsamasiană» – chiar trebuia să moară? Toată lumea îl privește: din China, India, America, din toate colțurile locuite ale lumii, se întind spre el tot felul de ițe: sufletul lui există pentru toți și pentru totdeauna. De ce n- ar face natura o excepție de la legile ei pentru a-i da unui om nemurirea fizică?” Gorki citat de Harold Bloom în Canonul occidental…, p. 263

Teoreticianul acordă multă atenție raportului pe care îl are cu Dumnezeu pentru că, așa cum observă el, gândirea omului Tolstoi este diferită de cea a scriitorului. Dacă în literatură ajungem la unele dintre cele mai importante teme de gândire specifică filosofiei existențialiste. Într-un mod aproape paradoxal gândirea profund raționalistă, reflectată și în opera lui nu a împiedicat cititorii ruși (mult mai conectați cu elementul religios) să îl aprecieze tocmai prin prisma valorilor sale considerate creștine. El însuși credea că este mai degrabă un profet decât un bun scriitor.

În interiorul său exista dorința de a juca rolul unui martir, dar „guvernul țarului” nu îi permitea asta. Ambiția lui era de a se poziționa pe aceeași treaptă cu Homer și ca romanele sale să atingă punctul de grație al Bibliei. Iar această ambiție se manifesta prin „forma neîncrederii față de literatură, chiar a repudierii valorii estetice”.

Dar ce este de fapt de apreciat în literatura lui Tolstoi, scria Bloom, este originalitatea (cu sensul de stranietate), cea care îi conferă și canonicitatea. Faptul că prin raționalitatea specifică lui reușim să accesăm un alt punct de vedere asupra existenței noastre. În proza lu este o voce narativă omniprezentă, o stranietate conferită de raționalitatea combinată cu blândețea și încrederea. Iar asta îi conferă o naturalețe ce ne cucerește, iar, ceea ce rămâne o enigmă este tocmai unicitatea sentimentului trăit prin lectura cărților sale. Tolstoi te poate face să simți că ești „înstrăinat și acasă în același timp”. Rămâne relevant și pare că o va face mult timp de acum încolo pentru că și-a asumat riscul de a fi egal cu sine  și în literatură.

2. Personajele lui Tolstoi sunt foarte bine construite, realiste. Multe din ele sunt inspirate din viața reală

Romanul Anna Karenina prezintă două fire narative principale. Primul face referire la relația adulterină dintre Vronski și Anna Karenina, o femeie din înalta societate rusă căsătorită cu unul dintre cei mai importanți bărbați ai țării. Celălalt fir narativ urmărește relația sănătoasă a doi tineri ruși. În roman urmărim degradarea vieții Annei care își pierde statutul în societate dar și copiii. Totul devine treptat insuportabil, până în punctul în care se sinucide.

Ceea ce încearcă și reușește să facă Tolstoi este evidențierea relației omului cu societatea și cu proprii săi demoni interiori. În opinia scriitorului este primul roman scris cu adevărat de el. În ciuda faptului că publicase anterior și „Război și pace”, una dintre marile sale capodopere. În romanul „Anna Karenina” este într-adevăr mult mai sensibil. Perspectiva prosperității unei relații pusă în paralel cu una decadente. Două povești ce reușesc să te țină mereu în suspans, ce traversează aproape două secole până la inima cititorilor contemporani. O idee ce te determină să pui la îndoială toate dorințele tale și normele sociale.

5 motive să nu-l arunci pe Tolstoi din bibliotecă. Iată de ce trebuie să-i citim operele

Tolstoi reușește cu o măiestrie de neegalat să prezinte ipocrizia societății și a omului în sine în toate formele. Urmărim plăcerea resimțită de om ca grup în fața decăderii și suferinței individului. Anna este singură împotriva tuturor prin simplul fapt că merge cu totul până la capăt. Convenția nescrisă tolera, poate chiar încuraja, relațiile clandestine, dar nu aproba sub nicio formă divorțul. Femeia sau bărbatul care își asuma o relație extraconjugală nu era judecat(ă) pentru că ar fi frivol/frivolă.

Era considerată o frivolitate decizia de a-ți încheia căsnicia pentru a te implica într-o altă relație serioasă. Aceasta este doar una dintre ideile pe care le putem desprinde din roman. Dar ce este cu adevărat cuceritor rămâne tocmai principiul verosimilității pe care îl utilizează cu atât de multă acuratețe. Suntem alături de fiecare personaj în parte care are o viață palpabilă. O personalitate puternică, pare că depășește puterile scriitorului în sine. Indiferent de cât de mult ajungem să empatizăm cu ele, decizia le aparține, nimeni și nimic nu le poate schimba sau întrerupe parcursul.

În cazul Annei, lucrurile sunt anunțate de la bun început. Este martora sinuciderii unui om în gară, când își vizitează soțul pentru a-l ajuta să își rezolve o problemă de familie. Apoi, legătura care se creează începe din primele momente cu Vronski este de altă natură. În trecut mulți alți bărbați o curtaseră, dar fără succes. Circumstanțele stranii ale întâlnirii lor marchează începutul unui parcurs unic. Pe de altă parte, înțelegem că firea acesteia diferă de a majorității aristocrației ruse contemporane ei. Preocupată de propria persoană este o femeie retrasă și morală. Deprinderi pe care le descoperim și în cazul soțului său, Karenin.

O trăsătură ce explică dăruirea totală în relația cu Vronski. Anna se implică într-o relație, nu își asumă o legătură frivolă. Poate că asta deranja cel mai mult, era înzestrată cu o capacitate ciudată, aceea de a iubi. Artificialitatea societății în care trăia reiese și din faptul că aristocrația prefera să se exprime în limba franceză, totul era un mare teatru și fiecare în parte înțelegea convenția de a pretinde lucruri, de la credințe până la personalitate.

3. Opera lui Tolstoi demonstrează că este relevantă pe scena literaturii universale

Marii scriitori reușesc să fie universali, în mod paradoxal, prin faptul că sunt profund ancorați în singularitate, sunt legați de propriile origini. Tolstoi este un scriitor „profund național care a pus în operele lui problemele vitale ale societății rusești din epoca sa, Lev Tolstoi a devenit totodată o mândrie a întregii omeniri… El a exercitat o puternică influență asupra dezvoltării literaturii universale”∗∗. Influența pe care a avut-o Tolstoi asupra literaturii universale este ușor de identificat în operele unor scriitori precum Marcel Proust, care îl pune deasupra lui Balzac, Stefan Zweig sau Thomas Mann. Surprinzător dar mulți gânditori și teoreticieni l-au apreciat. Aici amintim pe Gandhi, Saneatsu Mushakoji, Romain Rolland și  Georg Brandes.

Originalitatea unui scriitor nu constă în faptul că reușește să creeze ceva absolut independent de literatura universală. Dimpotrivă, marii scriitori au avut o legătură strânsă cu literatura clasică. Reușita scriitorilor constă și în receptivitatea pe care o au în ce privește literatura scrisă până la ei. Tolstoi spunea că un scriitor are obligația de a cunoaște ce au scris predecesorii săi, înainte de a merge pe propriul drum. Pe lângă necesitatea conexiunii cu valorile umane, ce răzbat din capodoperele literaturii universale, rămâne important exercițiul lecturii în sine. Doar așa poate un scriitor să creeze conexiuni și dimensiuni relevante în propriile sale opere.

5 motive să nu-l arunci pe Tolstoi din bibliotecă. Iată de ce trebuie să-i citim operele

Tolstoi își creează un adevărat sistem de valori, cel mai mare argument al existenței filosofiei sale este chiar influența pe care a avut-o asupra lui Gandhi. Trebuie să acordăm atenție și eseurilor scrise de el. Astfel putem înțelege adevărata lui importanță pe scena literaturii și gândirii universale. Multe din ideile sale au încurajat mulți oameni să adopte un anumit mod de a trăi.

4. A scris poate cel mai bun roman istoric din literatura universală

„Război și pace” ne oferă un tablou realist și complex al perioadei Rusiei Țariste, aflată în conflict cu autoproclamatul Împărat al Franței, Napoleon. Este una dintre capodoperele fundamentale ale literaturii ruse și universale deopotrivă. Importanța romanului este atât de mare, încât, romanul Doctor Jivago∗∗∗ nu ar fi existat. Aici înțelegem la un alt nivel ce este un roman istoric pentru că Tolstoi se ridică deasupra lui Dumas fără nicio îndoială.

Este un roman în care nu există personaje principale, dar cititorul este conectat cu o vastă rețea de relații și intrigii. Există atât de multe fațete și „adevăruri” încât nu poți părtinitor. Ceea ce demonstrează talentul de a crea lumi realiste, în care oamenii nu sunt împărțiți în buni și răi. Nu există o singură interpretare care să cuprindă totul într-un mod verosimil. Tolstoi te face să privești totul mai departe de orizontul prezentului nostru.

5 motive să nu-l arunci pe Tolstoi din bibliotecă. Iată de ce trebuie să-i citim operele

Sursa: filme-carti

Romanul își capătă relevanța și superioritate în rândul romanelor istorice datorită modului în care a fost construit. Tolstoi înțelege rigorile principiului verosimilității, ceea ce l-a determinat să îmbine elementele ce țin de detaliu ale cotidianului, cu elementele ce țin de istorie. Urmărim o îmbinare a „corporalității” specifice realității concrete cu structura abstractului – în care distingem relația Unu-Multiplu∗∗∗∗.

5. Preocupările scriitorului transcend limitele politicului

Tolstoi era preocupat de perfecționarea ființei umane. Un mare îndrăgostit de filosofie, era atras în mod special de ideile iluministe cultivate de către Jean-Jacques-Rousseau, era adesea comparat cu acesta. Chiar el nota în jurnal că a fost influențat de gânditorul elvețian. Spunea că a citit de mai multe ori operele lui, în data de 6 iulie 1905 scria că „eu îi sunt într-adevăr dator mult lui Rousseau, l-am iubit”∗∗∗∗∗. Tolstoi a fost influențat de filosof de la vârstă fragedă, avea 15 ani când purta medalionul lui la gât. Confessions și Émile sunt două din operele care l-au format ca intelectual și scriitor. A reprezentat mereu un punct la care se raporta, fapt dovedit de multe din însemnările și scrisorile lui.

5 motive să nu-l arunci pe Tolstoi din bibliotecă. Iată de ce trebuie să-i citim operele

Sursa: descopera.ro

Una dintre tezele filosofului care l-au influențat în mare măsură este cea cu privire la vârsta de aur. Rousseau susținea că omul a putut atinge o stare de grație într-o epocă de dinainte de civilizație. Jeanne-Marie Leprince de Beaumont rezumă ideea, astfel: „Marele său principiu este că natura l-a făcut pe om fericit și bun, dar că societatea îl depravează și-l face nefericit.” (Citat preluat din J.-J. Rousseau…, p. 25). Tolstoi a rezonat foarte mult cu acest tip de gândire, despre care spunea: „Raționamentul lui Rousseau despre superioritatea morală a stării sălbatice față de cea civilizată de asemenea, mi-a mers direct la inimă. Parcă citeam propriile mele gînduri și nu numai, din loc în loc, mai adăugam cîte ceva la ele” (op. cit., p. 25).

Tolstoi iubea arta, nu concepea o viață sau progres lipsite de artă. În lucrarea „Ce este arta”(1897-1898), scriitorul rus dezbate asupra problemele artei și ale științei. De care leagă necesitatea adevărului, spunea că avem mare nevoie de sinceritate și o mare iubire față de adevăr. „Arta reprezintă unul dintre cele două organe ale progresului umanității. Prin cuvînt, omul transmite gîndirea sa, prin artă el își comunică sentimentele sale tuturor oamenilor nu numai ai timpului său, dar și celor din generațiile prezente și viitoare”. Aceasta este o foarte mică parte din ideile scriitorului pe care nu avem cum să nu îl citim și în zilele noastre.

Note de subsol

¹Harold Bloom (n. – d. ) important teoretician, critic, istoric literar american și profesor Sterling la Universitatea Yale;
² Ironic, Tolstoi nu îl aprecia prea mult pe Shakespeare, spunea că este insignifiant și neartistic;
³ Bloom, Harold, Canonul occidental…, trad. Diana Stancu, Editura Univers, București, 1998, p. 262;
Idem, p. 265;
∗∗ Otîliova, T. M., Lev Tolstoi și literatura universală, trad. Tatiana Nicolescu, Editura pentru literatură universală, București, 1963, p. 5;

∗∗∗ Roman ce i-a adus scriitorului rus Boris Pasternak Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1958;
∗∗∗∗ Unu şi Multiplu –  unitate şi pluralitate,  dualitate metafizică fundamentală de caracter formal precum: identitate-⁠alteritate, tot-⁠parte etc.;
∗∗∗∗∗ Citat preluat din Al. și Galina Oprea, J.-J. Rousseau și L. N. Tolstoi în căutarea vârstei de aur, Buc., 1978, p. 6.

Articolul a putut fi scris cu ajutorul cărților:

  1. Bloom, Harold, Canonul occidental…, trad. Diana Stancu, Editura Univers, București, 1998;
  2. Otîliova, T. M., Lev Tolstoi și literatura universală, trad. Tatiana Nicolescu, Editura pentru literatură universală, București, 1963;
  3. Al. și Galina Oprea, J.-J. Rousseau și L. N. Tolstoi în căutarea vârstei de aur, Buc., 1978

Surse online:

  • openculture.com;
  • theculturetrip.com.

Recomandări autor