Home > Cultură > Literatură > Harold Bloom despre Franz Kafka în „Canonul Occidental”
Cultură Literatură

Harold Bloom despre Franz Kafka în „Canonul Occidental”

Harold Bloom despre Franz Kafka în „Canonul Occidental”

Franz Kafka (1883-1924) a exercitat o puternică influență asupra scriitorilor din secolul al XX-lea, de la Albert Camus, Jorge Luis Borges până la creatorul realismului magic, Gabriel Garcia Marquez, iar această putere încă există. În lucrarea Canonul Occidental, Harold Bloom, și-a propus să scrie câteva impresii legate de cei mai importanți scriitori ai literaturii occidentale. În paginile acesteia se află câteva dedicate și lui Kafka. Mai jos prezint pe scurt câteva din ideile lui Bloom legate de literatura scriitorului.

Printre cele mai importante opere ale scriitorului de limbă germană se numără romanele: Procesul, Castelul, America și proza scurtă (nuvela) Metamorfoza. Stilul său straniu evidențiază orientarea existențialistă a scriitorului. Ceea ce face din Kafka una dintre cele mai importante voci ale modernismului literar european. În general, în operele lui, ne vom întâlni cu o logică a absurdului. De exemplu, în nuvela Metamorfoza, urmărim agonia unui tânăr care se trezește într-o dimineață transformat în gândac. Este o metamorfozare ce cuprinde foarte multe idei existențialiste, miza autorului nefiind de a ne arăta cum redevine omul ce a fost, ci mai degrabă demonstrează inutilitatea omului în ochii celorlalți.

În cadrul scurtei ficțiuni observăm mai multe relații pe care Gregor Samsa le-a avut cu membrii familiei sale. Cea mai dificilă fiind cu tatăl său (despre care se crede că s-a inspirat din viața personală, fapt ce reiese și din Scrisoare către tata). Protagonistul va sfârși tragic, abandonat de toți, murind în forma sa de insectă gigantică. Mesajul existențialist face referire la condiția umană, la faptul că, într-o oarecare măsură, așa cum spunea Sartre, „infernul sunt ceilalți”. De asemenea, scriitorul denunță ipocrizia umană și lipsa de empatie a celor apropiați de când se află în noua condiție delicată.

Harold Bloom și opinia sa despre Kafka

Kafka se numără printre puținii scriitori moderni menționați de Harold Bloom, acesta a fost pus la egalitate cu scriitorii: Freud (Bloom se referă la creatorul psihanalizei ca la un scriitor), Proust, Joyce, Woolf, Neruda, Beckett, Borges și Pessoa. În opinia criticului pentru a demonstra locul central al lui Kafka, în literatura occidentală, este nevoie să facem referire la întreaga sa operă. Esența kafkiană nu se regăsește în totalitate în niciuna dintre operele sale.

Bloom considera că „folosește magistral aforismul și nu e un povestitor pur decât în anumite fragmente și în scurte povestiri”. Era de părere că nu e un „povestitor pur decât în anumite fragmente și în scurtele povestiri pe care noi le numim parabole. Narațiunile mai luni (…) sunt mai bune când le considerăm pe fragmente decât în totalitate: poveștile mai lungi, chiar Metamorfoza, au un început acut, dar nu au forța să susțină tensiunea până la sfârșit”.

Harold Bloom despre Franz Kafka în „Canonul Occidental”

Criticul literar leagă de opera kafkiană, viața personală a scriitorului, pune literatura în legătură cu dezaprobarea lui Kafka a propunerii freudiene. Pentru scriitor psihologia este rezultatul lipsei de răbdare. Pentru că psihologia nu militează pentru o cunoaștere profundă a sinelui, ci doar a componentei psyche. Kafka era de părere că singurul păcat major al omului este nerăbdarea. De această convingere, Harold Bloom, va lega esența credinței evreiești, care, ar fi clădită în jurul unui Dumnezeu deloc răbdător sau cel puțin așa este înfățișat în Vechiul Testament. Bloom continuă, spune că Franz Kafka era un nou cabalist și se poate să fi fost interesat să facă din Dumnezeul evreilor o persoană mai răbdătoare.

Criticul merge mai departe și se leagă de structura gândirii evreiești – „memoria evreiască”, pe care o aseamănă cu reprimarea freudiană, conform căreia totul s-a întâmplat și nu mai poate apărea nimic nou. Dar, Kafka, se salvează, spune Bloom, pentru că alege să scrie de parcă nimic nu s-ar fi petrecut încă. La originea religiei iudaice se află Avraam, iar scriitorul, se pune în opoziție cu acesta, iar „Avraam-ul literar” este Goethe, cu alte cuvinte Kafka ar fi încercat să fie tot ceea ce nu era scriitorul german. Talentul lui Kafka se poate traduce prin faptul că „tot ce pare transcendent, la Kafka, e doar ironie și fals, dar și straniu; totul emană dintr-o mare subtilitate a spiritului”. Criticul dezbate asupra centrului spiritual al lui Kafka în care s-ar afla „conceptul său de «indestructibilitate»”. Despre care scriitorul spune:

„A crede înseamnă a elibera elementul indestructibil din fiecare sau, mai bine zis, a fi indestructibil sau, și mai bine zis, a fi. Omul nu poate trăi fără credință permanentă în ceva indestructibil din sine însuși, deși atât credința aceasta cât și elementul indestructibil îi pot rămâne permanent ascunse”. Franz Kafka citat de Harold Bloom în Canonul Occidental, trad. Diana Stancu, Univers, București, 1998, p. 356.

Pentru Kafka a fi este egal cu indestructibilitatea, iar sentimentul indestructibilității este cel care ne unește. De aceea toate personajele sale sunt privite din perspectiva acelui ce-ar fi dacă al celor învinși. Dar această pierdere este doar o aparență, în realitate „învingătorii” sunt cei care nu și-au pierdut spiritul, umanitatea. De fapt, acest indestructibil este acea „continuare când nu mai poți continua”.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor