Home > Cultură > Literatură > Critici și aprecieri ale literaturii clasice japoneze. Daisaku Ikeda în dialog cu Makoto Nemoto
Cultură Literatură Premium

Critici și aprecieri ale literaturii clasice japoneze. Daisaku Ikeda în dialog cu Makoto Nemoto

Critici și aprecieri ale literaturii clasice japoneze. Daisaku Ikeda în dialog cu Makoto Nemoto

Daisaku Ikeda este un reputat filosof budist pacifist, susținător al demersului antinuclear, scriitor și profesor de origine japoneză. De la vârsta de 19 ani face parte din Soka Gakkai, devine președintele organizației în anul 1960. În cartea On the Japanese Classics (tradusă de Burton Watson) poartă o serie de conversații cu Makoto Nemoto prin intermediul cărora sunt dezbătute unele dintre cele mai importante opere japoneze clasice. Acesta din urmă fiind un important specialist în istoria chineză. Era profesor la Universitatea Sōka pe când purta conversațiile din carte. Mai jos vă invit într-o scurtă călătorie printre unele din elementele de bază ale culturii japoneze. Fiecare în parte văzut din perspectiva celor doi.

Subiectele abordate de cei doi sunt Man’yō-shū (o colecție de sute de poezii ce datează din perioada târzie a secolului VIII), Kojiki (o veritabilă culegere de mituri japoneze a perioadei antice, alcătuită în anul 712), Genji monogatari (Povestea lui Genji, ce datează de la începutul secolului al XI- lea) despre care am scris și aici. Ultima parte din carte este dedicată pentru Konjaku Monogatarishū (Antologia aventurilor din trecut și prezent  o colecție de peste o mie de povești – monogatari – scrise în perioada Heian târzie – 794-1185). Un articol legat de Epoca Heian, scris de Gabriela Alexandru, puteți citi și aici. Despre poezia de început a literaturii japoneze am scris aici.

Interlocutorii dezbat asupra acestor opere din dorința de a oferi un cadrul mai larg asupra literaturii și culturii japoneze în general. Nu și-au propus să impună nicio interpretare  asupra acestor lucrări sau să ajungă la vreo concluzie cu privire la valoarea lor literară sau de altă natură. Prin intermediul dialogurilor lor reușim să descoperim o parte din înțelepciunea japoneză. Cum niciunul dintre ei nu este specialist în literatura japoneză, înțelegem din start că nu este vorba de un tratat de istoria sau teoria literaturii.

Critici și aprecieri ale literaturii clasice japoneze. Daisaku Ikeda în dialog cu Makoto Nemoto
Sursa: tallerigitur.com

În ciuda „ne specializării” celor doi, cartea ne invită să descoperim mai multe detalii legate de istoria și literatura japoneză și valori ale culturii chineze, cât și despre Budism. Putem descoperi influențele culturii chineze reflectate în operele literare menționate mai sus. Se pune accentul în mod special pe înțelepciunea care se regăsește în ele. Despre carte s-a spus că ar conține idei ce sunt adevărate revelații.

Lumea din Man’yō-shū și spiritul perioadei în care a fost scrisă

Discuția legată de colecția de poezie pornește de la un citat din Takashi Inukai, care spune despre Man’yō-shū că în toate locurile menționate în carte nu se regăsesc referiri la opere de artă, sanctuare, temple sau orice alte obiecte făcute de om. Tot ceea ce putem găsi sunt munți, râuri, copaci și tot felul de alte plante. Iar Takashi justifică asta prin faptul că nu există rămășițe vizibile ale oamenilor din acele vremuri. Ceea ce ne poate face să credem că este mai ușor să „readucem la viață” spiritul acelor oameni.

Nemoto spune că în mare parte este adevărat, dat fiind că prin cuvinte putem să păstrăm ceva din emoțiile lor. Iar ei erau mai legați de cuvinte decât de obiectele materiale. Cu toate acestea, în colecția de poezii, spune profesorul de istorie, sunt precizate foarte multe locuri. Prin intermediul cărora putem înțelege foarte multe despre perioada în care a fost concepută.

Cei doi admit că fiecare epocă în parte are propriile opere de artă reprezentative. Acestea devin simboluri ale perioadei în care au fost concepute și din care fac parte. Ikeda dă exemplul statuii zeiței Venus din Milo care este o capodoperă a Renașterii, tot așa sunt și piesele de teatru scrise de Shakespeare. În fiecare dintre ele se pot intui multe din convingerile, spiritul și filosofia acestei perioade. La fel și Man’yō-shū este inima perioadei antice japoneze.

În opinia lui Ikeda poezia a fost mereu expresia celor mai subtile sentimente ale inimii și gânduri ale minții. În colecție se poate regăsi acel spirit aparte japonez pe care în istoria recentă japonezii par să-l fi pierdut, concluzionează Daisaku. O idee pe care o îmbrățișează și Nemoto. Spune că în cultura chineză se crede la fel, poezia este expresia dorințelor inimii. Așa cum la ei nu se poate ajunge la puritatea sufletului chinez cuprins în Cartea de Ode (ce datează cu aproximație din anul 1000). În care se poate regăsi mare parte din înțelepciunea Confucianismului. Ba chiar învățații adepți ai Confucianismului au avut tendința de a-i atribui colecției de ode chinezești o interpretare morală și filosofică.

Critici și aprecieri ale literaturii clasice japoneze. Daisaku Ikeda în dialog cu Makoto Nemoto
Sursa: caçadoresdelendas

Îndepărtarea oamenilor în general de autenticitatea trăirii este pusă pe seama evoluției tehnologice și a schimbărilor politice. Dacă japonezii nu mai păstrează viu spiritul specific al celor 4, 516 poeme se datorează și schimbării importanței cuvintelor. Acestea nu mai au aceeași putere ca atunci, nu mai sunt simboluri ale trăirii oamenilor din acele timpuri. Prin intermediul lor nu se mai transmit ideile cu putere la fel de mare ca în trecut. Cuvintele în sine par să își fi pierdut din semnificație, le folosim atât de mult și totuși nu pare să comunicăm ceva propriu-zis.

Nemoto duce mai departe această idee și spune că din toate poemele scrise într-o perioadă de 150 de ani putem observa rapiditatea oamenilor de adaptare la schimbările dramatice. Sunt poeme prin care se exprimă sentimentul profund de inadaptare, de însingurare. Două din probleme profunde ale oamenilor contemporani. Poeziile sunt importante prin stilul folosit, simplitatea cuvintelor și a metaforelor ne demonstrează faptul că oamenii de-atunci aveau un ritm de dezvoltare crescut.

Ultimul poem din Man’yō-shū, scris de Ōtomo no Yakamochi este mai mult o „rugăciune” rostită din dorința de a urma un an nou mai bun. Poezia lui Yakamochi păstrează și exprimă nostalgia și regretul în fața unei perioade care apune. Perioada ce a urmat Epocii Heian (794-1185) a fost dominată de gustul artistic și literar aristocratic. Literatura ce a urmat, spre deosebire de poezia din Man’yō-shū, nu are aceeași putere expresivă. Poeții încep să fie preocupați mai mult de tehnicile literare complexe sau de jocurile de cuvinte. Ceea ce le fura din naturalețe cuvintelor.

Perspectiva budistă a lui Yamanoe no Okura

Budismul a cunoscut o etapă înfloritoare în perioada Nara (646-794), pe când culegerea de poezii Man’yō-shū era în curs de definitivare. Motiv pentru care putem regăsi puține reflexii budiste în ea. În perioada Nara a fost construit templul Tōdai-ji și multe alte temple splendide. De asemenea au fost create multe sculpturi budiste, picturi și arhitectura în sine era influențată de Budism. Este destul de curios faptul că nu se reflectă mai multe valori budiste în poezia cuprinsă în culegere. O explicație ar fi, în opinia profesorului Nemoto, aceea că Budismul a pătruns în Japonia prin intermediul aristocrației.

De asemenea, se mai poate ca religia indigenă să fi fost atât de puternică încât să fi absorbit treptat valorile budiste. Iar după acest proces să fi fost asimilate la scală mai mare. Într-un final Budismul a putut pătrunde foarte profund în viețile oamenilor. Un raționament ce poate fi dedus din faptul că în prezent, spune Ikeda, japonezii par să se identifice foarte mult cu valorile budiste. Chiar dacă nu se regăsesc în mod evident influențe budiste în lirica culegerii de poezii se pot distinge o parte din ideile specifice.

Ōtomo no Tabito Sursa: wikipedia

De exemplu, în multe dintre poeziile lui Ōtomo no Tabito există meditații asupra sentimentului de golire sufletească sau asupra indiferenței oamenilor față de suferința noastră. El a scris poezie datorită morții soției sale. Iar asta l-a determinat să scrie și despre o posibilă viață ce urmează morții. Ideea de viață tranzitorie către o altă viață reală este regăsită în multe alte poezii. Mai sunt poezii în care mulți dintre autorii lor spun că este de preferat o trăire religioasă. Iar exemplele mai pot continua. Dar ideea este că dintre toți poeții din Man’yō-shū, Yamanoe no Okura, pare că, prin gândire, este cel mai „budist” dintre ei. De foarte multe ori pare să facă referire la Sākyamuni ca la fondatorul Budismului.

Mit și universalitate

Utilizarea florilor în cadrul poeziei japoneze vechi are scopul de a trimite către anumite sentimente. Uneori prin intermediul lor se evocă o stare de a fi a omului. Cei doi gânditori spun că trifoiul japonez simbolizează tristețea, sentimentul de nostalgie. Numirea florii în poezie a devenit aproape un procedeu artistic. Floarea de trifoi ajungând un motiv literar. Inclusiv în Kojiki (Cartea lucrurilor vechi) cea mai veche lucrare de istorie are în paginile sale un poem în care se face referire la o anumită stare de spirit prin intermediul unui element decorativ. Deducem că există o anumită universalitate în ce privește motivele literare.

Iar faptul că un procedeu artistic modern are originea într-o operă străveche de istorie, considerată în prezent mitologică, nu face nimic altceva decât să demonstreze cât este de importantă. Kojiki este o lucrare foarte importantă pentru că prin intermediul acesteia putem înțelege foarte multe despre oamenii perioadei în care a fost concepută. Miturile în sine sunt importante pentru că păstrează în ele ethosul epocilor. Universalitatea miturilor este demonstrată de reflecțiile filosofice integrate în ele. Faptul că oamenii din zilele noastre tind să le disprețuiască nu face nimic altceva decât să arate îngustimea gândirii lor.

Influența Lotus Sutra și Vimalakīrti Sutra

Cei doi dezbat asupra influenței pe care a avut-o cultura indiană asupra celei japoneze. În linii mari se înțelege faptul că datorită Budismului valori specifice culturii indiene se infiltrează și în cea japoneză. Așa cum s-a întâmplat și cu elementele preluate din cultura chineză, un fenomen ce poate să fie observat și prin lectura cărții Kojiki. Influența budistă a marcat profund gândirea japoneză, multe din conceptele sale sunt menționate în această carte străveche.  Prin intermediul scrierilor lui Ō no Yasumaro au fost introduse mult din specificul budist. Acesta s-a ocupat și de traducerea lucrării Lotus Sutra  și a textului Vimalakīrti Sutra.

Profesorul Kanda spune în studiul său legat de Kojiki faptul că se pot observa influențele atât din Lotus Sutra cât și din Vimalakīrti Sutra. De exemplu, structura întrebărilor urmate de răspunsuri ar imita structura din Vimalakīrti Sutra. Sau că folosirea verbului onorific po sau haku este de fapt specifică traducerilor din limba chineză a textelor budiste. De asemenea, există și multe influențe din Lotus Sutra fiind folosiți mulți termeni regăsiți în paginile sale. Cum ar fi fuza care descrie poziția de a sta cu picioarele încrucișate – poziție luată de Buddha când meditează.  Sau termeni precum shitto (gelozie), hinkyū (sărăcie), yūgyō (a se întreba) etc.

Articolul a putut fi scris în totalitate datorită cărții On the Japanese Classics. Conversations and Appreciations, un dialog purtat de Daisaku Ikeda și Makoto Nemoto în traducerea lui Burton Watson.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor