Monden > Diverse > Literatură > „Cu iubire tandră Elisabeta”. „Mereu al tău credincios Carol”. Corespondența perechii regale, vol I 1869-1888
Literatură

„Cu iubire tandră Elisabeta”. „Mereu al tău credincios Carol”. Corespondența perechii regale, vol I 1869-1888

„Cu iubire tandră Elisabeta”. „Mereu al tău credincios Carol”. Corespondența perechii regale, vol I 1869-1888
Sursa imagine: booknation.ro

Prima pereche regală a României: Carol I (1839-1914) și Elisabeta (1843-1916) reprezintă un model de susținere reciprocă, înțelegere, echilibru și dragoste necondiționată, 45 de ani de mariaj beatnic, dar nu lipsit de anumite drame și accidente traversate mână în mână indiferent de distanțe. Mariajul perechii regale Carol I-Elisabeta a fost consemnat în scrisorile pe care și le-au trimis unul altuia începând cu logodna și căsătoria (1869), toate aceste scrisori poartă însemnul unei puternice legături, dincolo de materialități, ba chiar că amândoi doresc o nuntă „fără nicio bijuterie”, își declară dragostea ca doi adolescenți și Elisabeta îi trimite lui Carol I din poemele pe care le scrie, viitorul soț, se arată extrem de încântat de această latură artistică a viitoarei sale mirese. Regina Elisabeta va semna creațiile sale în plan literar cu pseudonimul Carmen Sylva. Pictează și creează decorațiuni, mai ales în exilul (1891-1894) impus de către soțul ei.

Scrisorile lui Carol I către soția sa cuprind detalii legate de război. Întotdeauna tânărul rege șe află pe drumuri, în corturi, pe front, în tranșee, scriind și descriind pentru Elisabeta situația de la fața locului și cum se desfășoară totul, despre starea sa de sănătate și nevoile sale. Cere să i se trimită copii ale scrisorilor și părinților săi. Remarcabilă este atitudinea sa de sacrificiu față de țară și prezența sa în orice act care privește România. Elisabeta îi trimite întotdeauna cele de trebuință. În cavalcada acestor nuanțe teribile și a celor ce sunt văzute de regele Carol I pe front, a morților și a răniților. Regina Maria naște o fetiță în anul 1870, o numesc Maria. Pricipesa Maria moare în anul 1874 lăsând o gaură adâncă în inima părinților săi, dar în mod neașteptat moartea copilei îi apropie pe amândoi la marginea mormântului într-o legătură sfântă, indestructibilă. Regina Elisabeta îngrijește răniții de pe front între perioadele sale de sângerare, sarcini pierdute, imobilizare la pat și sterilitatea pe care se pare că nu o poate în cele din urmă decât accepta. În ciuda tuturor tratamentelor regina Elisabeta nu mai poate avea niciodată copii.

Epistole trimise din diferite locații: Köln; Frankfurt; București; Trieste; Roma; Napoli; Sinaia; Sagenhaus; Poiana; Poradim; Nicopole; Scheveningen; Amsterdam; alcătuiesc o impresionantă dovadă a perfectei comunicări. Regina Elisabeta la tratamente în Italia; în Țările de Jos sau pe insula Sylt, iar Carol I la manevre militare, în Războiul de Independență, sau prins în Complotul din Bulgaria, astfel se petrece viața de cuplu, mai mult separați decât împreună, dar nu singuri și nu lipsiți de îndatoriri. Problema moștenitorului o rezolvă Carol I propunându-l pe unul dintre nepoții săi ca urmaș la tron, pe Ferdinand pe care îl căsătorește cu prințesa britanică Marie de Edinburgh în 1893, iar regina Elisabeta se întoarce din exilul impus abia în 1894. Exilul se întâmplase pentru liniștirea Elisabetei care voia cu orice chip ca Ferdinand să se însoare cu Elena Văcărescu, una dintre doamnele sale de la curte, chestiune cu care Carol I nu a fost de acord, se vede în decizia de a o disciplina pe Elisabeta și o trimite la părinții săi. Elisabeta cunoaște că e un soi de pedeapsă aplicată de către soțul ei față de ea. Se supune, așa cum promisese încă de la început.

În mod straniu Corespondența din vol. I prezintă formule de început ale scrisorii, de dragoste aproape ritualică, formule mai degrabă de politețe, e dificil la lectură să nu devină plictisitor discursul repetitiv, sau formulele repetitive, cu toate că așa cum ni se spune de către traducătoarele și îngrijitoarele cărții Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu, anumite scrisori au fost excluse tocmai pentru că erau repetitive. Este o lectură care aduce un mare plus, adaugă informații celor pe care le știam deja obținute pe calea lecțiilor oficiale de istorie. Dar pe de altă parte începe să intrige la un moment dat dulceața limbajului comun de interior, micile intimități, care puteau foarte bine să și rămână numai intimități ale lor (forme de alint, formule de posesie „al meu și numai al meu” etc.) sunt anumite expresii care pare că îi vulnerabilizează pe cei doi actanți, în sensul că probabil că sunt folosite de cei mai mulți dintre îndrăgostiții banali. Așteptările mele ca lector au fost îngenuncheate, în sensul că acest cuplu regal pare să că este poetic, sincer și strălucitor prin însăși transparența lui, așa încât, dacă mă așteptasem la un spectacol de lumini și umbre, văd că e de fapt o stare de optimism care se menține oricât de grele ar fi vremurile, asta poate și pentru că este un acord comun, acela de a păstra un discurs cât mai protejat, cald, presărat cu încredere și dragoste. Ar fi de prisos să mă întreb ce ar fi fost regina Elisabeta fără regele Carol I, dar și mai lipsit de sens ar fi să mă întreb ce ar fi fost regele Carol I fără regina Elisabeta. Amândoi aveau nevoie de toate acele calități umane care au încununat spiritul cuplului lor, dar și spiritul unei întregi națiuni. Pentru că unitatea lor s-a suprapus peste România care avea mare nevoie de unitate.

Nu am mai întâlnit în poveștile cuplurilor atâta integritate morală, avem în față o biografie comună ireproșabilă, și de ar fi fost fapte necugetate săvârșite de unul sau altul, ele nu transpar în scrisori. Pe aceste valori nenegociabile s-a fondat la un moment dat România, o Românie binecuvântată cu un pământ roditor, cu întemnițați grațiați de rege și cu pedepse reduse în rândul pușcăriașilor. Să nu uităm nici de actele caritabile ale reginei, mai ales de cele din timpul exilului. Pot să afirm că este cuplul iconic al tuturor timpurilor, dovada vie a unei iubiri neîntinate de contexte. O iubire mare și reciprocă, iremediabilă, tare, de nestrămutat, un miracol. Acea iubire care acoperă totul și vindecă orice durere, înțelegem că nu a fost o dragoste manifestată în vreme de pace, dar atmosfera scrisorilor redă senzația de plutire, de poezie comună, de înaltă slavă.

„Cu iubire tandră Elisabeta”. „Mereu al tău credincios Carol”. Corespondența perechii regale, vol I 1869-1888, aici!