Home > Cultură > Istorie > „Cu iubire tandră Elisabeta”. „Mereu al tău credincios Carol”. Corespondența perechii regale, vol II 1889-1913
Istorie Literatură Premium

„Cu iubire tandră Elisabeta”. „Mereu al tău credincios Carol”. Corespondența perechii regale, vol II 1889-1913

„Cu iubire tandră Elisabeta”. „Mereu al tău credincios Carol”. Corespondența perechii regale, vol II 1889-1913

În cel de-al doilea volum de corespondeță a primei perechi regale a României Carol I-Elisabeta găsim scrisori din perioada 1889-1913 a cuplului. Cei doi comunică acum cu mai multă relaxare și formulele de adresare nu mai sunt nici ele chiar atât de posesive, așa cum erau în primul volum de corespondență. Sunt doi oameni care au înțeles că mariajul lor este neconvențional, dat fiind că împreună și separat veghează asupra unei întregi țări.

Scrisorile cuprind detalii legate de suită, de ritmul de viață, situația politică, prieteni și starea de sănătate. Elisabeta își evaluează starea printr-o serie de întrebări la care răspunde, dar îi scrie soțului său că face în continuare băi, sterilitatea reprezintă o preocupare permanentă pentru regină. Carol I este plecat și are probleme de sănătate la rândul lui, dar regina îi recomandă anumiți doctori și pregătește pentru el anumite călătorii în scop curativ.

Volumul al II-lea de corespondențe cuprinde scrisori cu o mare valoare istorică, de altfel au grijă fiecare dintre ei să treacă pe hârtie exact esența, tot ceea ce este mai relevant vizavi de starea României și a Casei Regale: 1889: Neuwied și Wiesbaden. Familia Văcărescu în anturajul reginei; 1890: Călătoria reginei Elisabeta în Marea Britanie; 1891: Elisabeta la Veneția și Pallanza. Despărțirea de Elena Văcărescu; 1892: Pallanza și Segenhaus (Neuwied). Exilul reginei Elisabeta; 1893: Căsătoria principelui moștenitor Ferdinand; 1894: Pregătirea revenirii reginei Elisabeta în România; 1898: Expoziția de păpuși în costume românești de la Neuwied; 1899: Perechea princiară moștenitoare Ferdinand și Maria; 1902: Moartea mamei regina Elisabeta; 1909: Vatra Luminoasă; 1913: Al Doilea Război Balcanic.

Regina Elisabeta continuă activitatea sa caritabilă, așa încât nu pierde nicio ocazie de a se apleca asupra săracilor, de a gândi proiecte pentru a atrage sume care să acopere necesitățile unora dintre cei aflați la ananghie. Descoperim o Regină dedicată și interesată mai ales de grupurile defavorizate. M-a sensibilizat scrisoarea Elisabetei către Carol I, ea se afla la Segenhaus în 23 iulie, 1889 și oferă un poem contra unei sume de bani pentru a acoperi cheltuielile unei case de copii. Un gest interesant și care denotă virtuozitatea: „Vă trimit ție și scumpei [tale] mame o poezie minunată pe care am scos-o din cartea de socoteli a mamei. Nu-i așa că e emoționantă? Veți dona și voi ceva, nu-i așa? Orfanii din Casa Otto, cei care și-au adunat câteva parale! Numai unul nu a avut nici măcar un bănuț! Peste o zi vor fi 10 bănuți în grădină!!! O fetiță de 14 ani, care a fost educată în întregime acolo și acum este în primul ei serviciu, a trimis 10 mărci! – o sumă enormă pentru ea! – Surdomuții sunt adăpostiți foarte rău acum, la cei care le oferă cel mai puțin. Lor le va merge bine la Casa Otto! Mi-ați putea face bucuria să înmânez eu contribuțiile de la tine și de la scumpa [ta] mamă la următoarea întrunire? Eu voi scrie o carte pentru ei. Dacă îmi reușește, atunci va fi o sumă importantă de bani.”(p.21)

Vedem o regină extrem de bine ancorată în viața regală, cunoaște toate personajele care pot ajuta în diferite demersuri ale soțului său, îl sprijină și chiar susține că un rege nu poate domni mult fără o soție inteligentă care să-l ajute. Este o figură intelectuală extrem de atentă la clevetiri, la rumori, de fiecare dată când se lansează ceva neadevărat asupra ei, ține să îi clarifice regelui, asta pentru a nu se surpa nimic între ei, și pentru ca regele să observe adevărata sa atitudine în lipsa lui. Într-adevăr duce o viață de intelectuală, pe cât posibil își respectă unele tabieturi ca: lecțiile de pian, lectura intensă, scrisul și personajele literare cu care are asemenea discuții. Operele sale sunt traduse: „ (…) operele mele apar acum concomitent în Anglia, America și Italia, nimeni nu va mai pune la îndoială cosmopolitismul meu. (…) Ideea mea cea mai înaltă a fost mereu să unesc țările și mările, fără a ține seama de granițe.” (p.20)

Merită să citiți acest al doilea volum de corespondență regală pentru că este mult despre suflet, aș zice că scriitorii ar trebui să fie mai atenți la această carte, pentru că aici regina Elisabeta își continuă destinul liric și descoperă că arta sa poate ajuta dincolo de valoarea sa estetică și morală, că poate, prin independența financiară creată să ajute. Nu ține nimic pentru sine, nu am mai întâlnit o regină mai dăruită și cu un mai mare spirit de sacrificiu. Ba chiar se îngrijorează și pentru domnișoarele sale de la curte, pentru viitoarele lor mariaje. Încearcă pentru cele mai îndrăgite să aranjeze căsătorii favorabile, toți oamenii care îi trec pragul sunt ajutați într-un fel sau în altul. Este o personă remarcabilă, un caracter minunat, întregitor, răspândește dragoste, accepare, milă, încurajări și tot ce e mai bun. Indiferent de situație. Chiar și în boală găsește anumite detalii care să pară că duc înspre mai bine. Elisabeta și Carol I, un cuplu care strălucește și care face și România să strălucească. Nu e ușor, dar nu se plâng. Continuă să se caute, să se sprijine, să se iubească. Și pentru că ei se iubesc, iubirea lor se reflectă în societate, în literatură și în alianțele politice, dar mai ales în scrisori.

„Cu iubire tandră Elisabeta”. „Mereu al tău credincios Carol”. Corespondența perechii regale, vol II 1889-1913, aici!

Citește și „Cu iubire tandră Elisabeta”. „Mereu al tău credincios Carol”. Corespondența perechii regale, vol I 1869-1888