Revoluția lui Tudor Vladimirescu și ajutorul dat de mulți greci fanarioți lui Alexandru Ipsilanti au dus la decizia Înaltei Porți de a restabili în Valahia și Moldova domniile pământene.
Poarta Otomană l-a desemnat, de la 1 iulie 1822, Ioan (Ioniță) Sandu Sturdza ca domn în Moldova, iar pe Grigore Dimitrie Ghica ca domn în Țara Românească, punându-se astfel capăt regimului fanariot, instaurat în 1711 în Moldova, respectiv în 1716 în Țara Românească.
Iată ce ne spune despre acest act istoricul „Florin Constantiniu în „O istorie sinceră a poporului român”:
„Mai mult decât nemulțumirea localnicilor, exprimată de evenimentele din Țara Românească şi Moldova, în decizia Porții a cântărit evaluarea defecțiunii unor familii fanariote, care s-au alăturat acţiunii lui Alexandru Ipsilanti precum și revoluția din Grecia, în urma căreia ea avea să dobândească independența în 1829. Principatele dunărene nu mai puteau fi cârmuite cu elemente care pierduseră complet încrederea Porții; ea a revenit, după 110 ani de regim fanariot, la domnii autohtoni, numind în Moldova pe Ioniță Sandu Sturdza, iar în Țara Românească pe Grigore Ghica”.
„Intrarea trupelor otomane în Principate, în mai 1821, înfrângerea mișcării eteriste şi a rezistenței pandurilor au pus capăt desfășurării militare a revoluției din 1821. Efectele acesteia, însă, aveau să se resimtă, adânc şi puternic, în perioada care a urmat, în deschiderea creată societății românești pentru organizarea structurilor naționale, moderne. Treptat, avea să capete expresie programul național al revoluției”, se arată în „Istoria românilor” apărută sub egida Academiei Române în 2002.
Micii boieri iau inițiativa
Boierii români redactaseră, în 1821 şi 1822, 75 de memorii şi proiecte de reformă, pe care le-au înaintat rușilor, turcilor şi austriecilor, cerând recunoașterea a numeroase drepturi naționale şi, în primul rând, reacordarea dreptului de a avea domni pământeni.
„Forțele social-politice intrate în acțiune în 1821 nu mai puteau fi oprite în manifestarea lor. Mica boierime, blocată în afirmarea socio-politică de marii boieri, revendica o participare mai importantă în conducerea statului. Domnia moldoveană a lui Ioniță Sandu Sturdza (1822-1828), ridicat din rândurile ei, a oferit cadrul pentru manifestarea voinţei de putere a micii boierimi”, ne mai spune Florin Constantiniu.
Poarta a convocat, în martie 1822, la Constantinopol câte o delegație de boieri din Moldova și din Țara Românească pentru a le consulta asupra doleanțelor țării.
„La sfârșitul lunii aprilie 1822, opțiunile reprezentanților celor două principate, amendate în mai multe rânduri, au primit o formă definitivă, cuprinzând doar o parte din cererile formulate anterior. Dând curs și resentimentelor față de greci și de fanarioți, Poarta a admis şi chiar a susținut cerința cu privire la restabilirea domniilor pământene şi a excluderii grecilor din funcțiile civile şi ecleziastice. Consecința directă urma să fie o schimbare corespunzătoare şi în modul de administrare a celor două provincii românești”, mai aflăm din „Istoria românilor”, citată mai sus.
