Între 1866-1916 și 1918-1947, Ziua Națională era sărbătorită de toți românii la 10 Mai. În 1917, sărbătoarea de la 10 mai a fost interzisă ca urmare a ocupației germane a României. Din 1947 este interzisă definitiv de regimul comunist, după abdicarea forțată a regelui Mihai I al României.
În 1948, regimul comunist a decretat data de 9 mai ca fiind ziua proclamării Independenţei de Stat a României, în încercarea de a disocia instituția monarhică de acest act istoric, și legând-o de sărbătorirea sfârșitului celui de-Al Doilea Razboi Mondial în Europa, la 9 mai 1945, ca restul statelor comuniste.
Această minciună comunistă are picioare scurte doar și pentru că 10 mai 1877 a fost considerată și sărbătorită ca fiind Ziua Independenţei și Ziua Națională a României chiar de contemporanii și principalii artizani ai evenimentului, fiind desigur o dată strâns și simbolic legată de monarhie, la 10 mai 1881 fiind proclamat Regatul României și având loc încoronarea Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, adoptarea legii de proclamarea Regatului României având loc anterior, în ședința Parlamentului din 14/28 martie.
Circulara lămuritoare
Bunăoară, în 1883, Ministerul Afacerilor Străine emitea o circulară către toate misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în care menționa că 10 Mai este „sărbătoarea națională a României prin excelență deoarece întrunește în sine titluri nepieritoare: Intrarea Majestății Sale în țară (10/22 mai 1866), Declararea Independenței României (1877), și încoronarea primului nostru Rege (1881)”, misiunile având obligația să respecte această dată ca singura zi de sărbătoare oficială.
Programul cu Carol I a venit la București
Ales domn al Principatelor Unite, Carol I se prezintă, pe 6/18 aprilie 1866, Regelui Prusiei, care era și capul familiei de Hohenzollern, pentru a-i lua binecuvântarea. Arătându-i-se de către rege părerea de rău că un Hohenzollern primea să fie supus Semilunii, tânărul domnitor recunoștea, deocamdată, suzeranitatea Sultanului, dar cu gândul de a scăpa, prin puterea armelor.
Cu acest program politic și militar, pe care principele Carol îl afirma când mai pe față, când mai subînțeles, a sosit în țară.
Un fragment scos din context
Independența de Stat a fost proclamată în Parlamentul României la 9 mai 1877, printr-o moțiune în care se lua act de starea de război cu Turcia, „ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României primind consacrarea lor oficială”, ministrul Afacerilor Străine Mihail Kogălniceanu susținând un lung discurs ca răspuns la interpelarea deputatului Nicolae Fleva, discurs din care peste 70 de ani va fi citat, de către comuniști, un fragment scos din context pentru a justifica o decizie politică prin care era denaturată semnificația originară a evenimentelor.
Moțiunea adoptată de Adunarea Deputaților și Senat a devenit lege prin promulgarea de către Domnitorul Carol I, la 10 mai 1877.
Dezbaterile parlamentare și felicitările adresate Domnitorului, consemnate chiar în Monitorul Oficial, susținute și de alte documentele istorice și memorialistica participanților direcți la evenimente, indică 10 mai 1877 ca fiind data oficială a independenței României.
În faţa Adunării Deputaților, ministrul afacerilor străine, fostul revoluționar pașoptist și fruntaș unionist Mihail Kogălniceanu declara în fața deputaților:
„În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”.
După declarația ministrului de externe, Adunarea Deputaţilor vota, cu 79 de voturi pentru și 2 abțineri, o moţiune, prin care lua act că „rezbelul între România şi Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”, după cum scrie în moțiunea adoptată într-un mare entuziasm de deputați. În aceeaşi zi, şi Senatul adopta o moţiune cu un conţinut identic.
Documentul a devenit lege prin semnarea/promulgarea lui de către domnitorul Carol I, la 10/22 mai 1877. În aceeaşi zi de 10 mai, au avut loc, la Bucureşti, o serie de manifestațiuni prilejuite de proclamarea Independenţei României.
Festivitățile au fost deschise cu 21 de salve de tun şi a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat Domnitorul Carol I, primul ministru, I.C. Brătianu, miniştri, deputaţi, senatori, membrii înaltului cler, înalţi magistraţi ai ţării.
Tot în ziua de 10 mai 1877, domnitorul Carol I a instituit prima decoraţie românească – Ordinul Naţional „Steaua României”, în vederea recompensării serviciilor militare şi civile deosebite aduse statului român.
Aducerea prinţului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în România şi proclamarea sa, de către Parlamentul român, la 10/22 mai 1866, principe constituţional sub numele de Carol I, apoi votarea, fără acordul Înaltei Porți și fără menționarea suzeranităţii Imperiului Otoman, la 29 iunie/11 iulie 1866 a unei noi Constituţii, inspirată de Constituţia belgiană, au constituit pași politici spre înfăptuirea dezideratul Independenței de Stat a României.
Acest capitol glorios pe calea desăvârșirii Națiunii Române avea să își găsească cheia de boltă prin proclamarea Regatului României, la 14/26 martie 1881, de câte Parlament.
Domnitorul Carol I a fost încoronat Rege al României la 10/22 mai 1881. Pentru a sublinia faptul că Independența de Stat a României a fost cucerită prin luptă și jertfă, Carol a fost încoronat cu o coroană fabricată din oțelul unui tun turcesc de la Plevna.
Citeste si
- 1. Banca Transilvania oferă clienților câștiguri uimitoare. Înscrierile sunt doar până pe 31 iulie! Iată ce trebuie să faci!
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
