Feminismul în România a cunoscut manifestări timpurii, aproape sincrone cu mișcarea din Occident. Cu toate acestea, doar în ultimii ani am putut afla de contribuția adusă de scriitoare precum Sofia Nădejde sau Maria Baiulescu. Mai jos sunt prezentate pe scurt câteva din contribuțiile acestei poete, dar și alte evenimente ce au condus la schimbarea paradigmei patriarhale din țara noastră.
Feminismul este o mișcare prin intermediul căreia sunt susținute drepturile femeilor. Acestea fiind o minoritate, iar prin asta se face referire la gradul de putere pe care îl au în societate, nu la numărul lor. Există mai multe tipuri de feminism, dar, în principal, prin intermediul acestuia se militează pentru egalitate socială, economică și politică între sexe. Chiar dacă mișcarea a început în Occident, aceasta s-a răspândit la nivel global.
Maria Baiulescu fondatoare a Asociației de Emancipare Civilă și Politică a Femeii Române
Maria Baiulescu se naște în Brașov la data de 21 august 1860, cea care avea să devină una dintre cele mai importante femei în lupta pentru egalitatea de șanse ale femeilor. Este recunoscută ca una dintre cele mai importante activiste pentru drepturilor femeilor din România. Pe lângă contribuțiile sale în cauzele feministe, este demnă de menționat datorită activității sale de scriitoare și traducătoare.
De-a lungul vieții a publicat în mai multe reviste, dintre care pot fi amintite „Universul literar”, „Tribuna”, „Vatra”, „Familia”, „Gazeta Femeii”. Datorită ei spațiul literar autohton s-a bucurat de traducerea unor opere importante din engleză, germană și franceză. A publicat volume de proză, dramaturgie și poezie, Note și impresiuni (1896), Vacanții (1903) și Extaz (1908). Pentru activismul ei a avut parte de recunoaștere din partea casei regale, a primit „Crucea Reginei Maria”, clasa I și Medalia „Ferdinand I”.
Medalia „Ferdinand I”. Sursa foto: Wikipedia
Vocea ei s-a făcut auzită în cadrul unor conferințe publice. Unde a susținut necesitatea educării femeilor, dar și egalitatea de drepturi (Rolul femeii în societatea de azi din 1896 și Misiunea femeii române, 1901). De asemenea, a fost pacifistă, a înființat organizații care ofereau suport orfanilor și femeilor: Uniunea Generală a Femeilor Române din Transilvania și Ungaria, Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Război – creată la Iași în timpul Primului Război Mondial și Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române (1917). După încheierea războiului își continuă aceste contribuții, făcând parte din alte organizații, Invalizii de Război, Crucea Roșie, Profilaxia Tuberculozei, etc.
Militantismul feminist în anii 1930 – obținerea dreptului femeilor de a vota
În anul 1929, datorită Alexandrinei Cantacuzino, la București, se înființează organizația Gruparea Națională a Femeilor Române, al cărei scop era de a pregăti femeile pentru a-și câștiga puterea decizională în sfera politică și socială. O decizie luată din cauza lipsei de cooperare a partidelor politice deja existente. Alexandrina Cantacuzino susținea că nici un partid nu era străin de politicianism și corupție, de aceea, spunea ea, doar un partid independent al femeilor le putea susține cauza.
Așadar, doar organizația aceasta putea să ofere suportul necesar femeilor pentru a câștiga „egala îndreptățire politică în stat şi prin forța politică ce o va realiza, să colaboreze la conducerea țării din toate punctele de vedere, în aceleași condiții ca şi bărbatul” (Gruparea Naţională a Femeilor Române. Statut, citat preluat din lucrarea Din istoria feminismului românesc, coordonat de Ștefania Mihăilescu, Polirom, 2006, pp. 25-26).
Sursa foto: Wikipedia
Pentru a-și atinge scopul, activitatea grupării ar fi constant în propaganda orală și scrisă. Un lucru concretizat prin conferințe, tipărirea unor broșuri sau memorii etc. Poate părea ireal, dar organizația s-a bucurat de popularitate, reușind ca la începutul anilor 1930 să aibă filiale în majoritatea provinciilor din țară. Însă, mișcarea pornită de Alexandrina Cantacuzino a atras nemulțumirea și criticile multor feministe, dintre cele mai apropiate colaboratoare de-ale sale, printre care se număra și Maria Baiulescu.
Poeta Maria Baiulescu conduce întrunirea din 7 ianuarie 1930, ţinută în sala Fundaţiei Carol I din Bucureşti, în care se susținea libertatea femeilor de a vota cu orice partid politic doresc și nu strict cu un partid ce se anunța exclusiv feminin sau al cărui program aveau exclusiv susținerea cauzei feministe. Atât timp cât se menținea autonomia deplină a organizațiilor de femei, această libertate nu trebuia îngrădită. Datorită acestei decizii, prin intermediul feministelor Ella Negruzzi, Calypso Botez, Margareta Paximade-Ghelmegeanu, Ortansa Satmary – membre ale Partidului Național Țărănesc, femeile își câștigă dreptul la vot.
Contribuția de la Congresul Asociaţiunii pentru E.C.P.F.R., ţinut la Bucureşti din 13 mai 1934
Maria Baiulescu susține în cadrul acestui Congres un discurs prin care atrage atenția asupra pericolului de retrogradare a femeii, ce, în opinia ei, se făcea simțit deja în propaganda germană. O mișcare ce încă mai amenința statutul femeii dobândit de la începutul secolului al XX- lea. Prin intermediul acestei propagande, orizontul existențial al femeii se restrângea la un „cadru atavic de activitate e, în care era îngrădită de veacuri cu dictonul: «Kind, Kuche, Kirche – Copil, Bucătărie, Biserică»”.
Pledoaria ei pentru dezvoltarea neîngrădită a fost susținută cu exemple din istorie, aceasta spunea că filosofi precum Pitagora şi Socrate „primeau între elevii lor şi femei, având convingerea că femeile studiază cu mai mult entuziasm şi răspândesc mai uşor această cultură”. Ceea ce subliniază determinarea și capacitatea intelectuală a femeilor, cu toate acestea nu poate oferi o datare a cauzei feministe. Admite că declarația scriitoarei de limbă germană Ebner Eschenbach este un punct de reper în ce privește istoria feminismului, că „că îşi are începutul de când femeia a început să citească”.
Marie von Ebner-Eschenbach. Sursa: Wikipedia
La antipodul exemplului propagandei germane, așeza Franța. Despre care spunea că susținea dezvoltarea femeii. Un argument susținut de faptul că a apărut „o mică bibliotecă franceză, publicată de d-na Joly de Fievry cu aprobarea şi privilegiul Regelui” din anul 1785. Pe care o consideră o veritabilă feministă. Spunea că în prefața scrisă de ea se preciza faptul că „femeia trebuie să aibă cunoștințe de istorie, filozofie, literatură, ştiinţe şi arte”. Prin urmare, femeia franceză beneficia deja de 150 de ani de pregătire, iar femeia română avea o istorie a pregătirii sale de 60 de ani. În ciuda acestui decalaj, declara, femeile din România aveau mai multe drepturi și privilegii decât franțuzoaicele.
„Numirea Mariei M. Pop, una dintre cele mai ilustre figuri ale feminismului interbelic, ca senatoare, votată de un mare număr de membri ai înaltului for, a fost privită cu vie satisfacţie de opinia publică. Maria Baiulescu, preşedinta Federaţiei U.F.R. saluta acest eveniment, socotit ca dovadă certă a schimbării mentalităţilor învechite privitoare la rostul femeii în societate. într-o scrisoare adresată Alexandrinei Cantacuzino, Ashby Corbett, preşedinta Alianţei Internaţionale pentru Sufragiul şi Acţiunea Civică şi Politică a Femeilor, a ţinut să felicite femeile din România pentru obţinerea votului parlamentar, ca un binemeritat act de justiţie”. Feminismul şi regimurile autoritare în lucrarea Din istoria feminismului românesc, coordonat de Ștefania Mihăilescu, Polirom, 2006, p. 62.
Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române a reușit obțină pentru femeile din România dreptul juridic „printr-o reformă de lege din anul 1932 a eliberat femeia română din Vechiul Regat”. Datorită luptei lor femeile au putut să facă parte din partidele politice și să ocupe funcții importante precum consilierele municipale, alese prin vot de către cetățeni.
Prin efortul susținut al feministelor revendicările femeilor din România Mare au putut să devină scopuri atinse. Au reușit să învingă multe prejudecăți și au învins oprimarea de care au avut parte în societatea patriarhală și prejudecățile ei. În opinia ei, Asociația pentru emanciparea civilă şi politică a femeilor române, și-a atins obiectivele și era o organizație puternică pe care nu o putea învinge nimeni.
Articolul a putut fi scris cu ajutorul cărții Din istoria feminismului românesc, coordonat de Ștefania Mihăilescu, Polirom, 2006.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Banca Transilvania oferă clienților câștiguri uimitoare. Înscrierile sunt doar până pe 31 iulie! Iată ce trebuie să faci!
