Home > Ştiri mondene > Irina Deaconescu se lovește de primele crize ale Victoriei. A reușit să nu mai cedeze în fața plânsetelor fetiței
Ştiri mondene

Irina Deaconescu se lovește de primele crize ale Victoriei. A reușit să nu mai cedeze în fața plânsetelor fetiței

Irina Deaconescu și Victoria

Irina Deaconescu și Cristi Manea învață zi de zi pe propria lor piele ce înseamnă să fii părinte. Din fericire pentru ei, mama Irinei le este necondiționat alături, dar în mare parte dintre momente, ei sunt cei care iau deciziile finale și pun piciorul în prag atunci când simt nevoia. Irina, însărcinată deja cu cel de-al doilea copil al lor, a povestit în urmă cu puțin timp pe contul ei de Instagram despre problemele cu care s-a confruntat recent în ceea ce o privește pe Victoria, dar și cum a reușit pentru moment să aplaneze totul.

Nu vrea să doarmă

Crizele la copii sunt ceva normal, mai ales atunci când cei mici încep să speculeze tot ce se întâmplă în jurul lor și văd care sunt punctele slabe ale părinților, profitând astfel de ele. La fel se întâmplă și în cazul Victoriei, care este destul de obosită, așa cum a povestit chiar Irina, întrucât programul ei de somn a fost complet dat peste cap. Atunci când mergea să fie băgată la somn, Victoria începea să plângă, iar unul dintre părinți mergea să o ia în brațe și o lăsa să nu doarmă doar pentru a nu mai plânge.

Oboseala s-a resimțit, iar Irina a realizat că nu se poate așa și că trebuie să găsească o soluție prin care Victoria să nu mai facă ce vrea ea. I s-a rupt inima, dar a luat-o pe micuță în cameră cu ea și nu a lăsat pe nimeni să o scoată de acolo și nici nu a acceptat să mai cedeze. A rămas fermă pe poziții, a vorbit încontinuu cu micuța și a realizat că dacă va mai continua să-i facă pe plac, va veni momentul în care nu se vor mai înțelege deloc cu ea. Mai ales în ceea ce privește somnul, care este ideal pentru o dezvoltare optimă la copii.

Nu a lăsat-o pe Victoria să-i vadă slăbiciunile.

A durat ceva timp până ce Victoria s-a liniștit, dar în cele din urmă a adormit pe covor, ținând-o pe Irina de mână, Vloggerița a dorit să povestească tot acest incident pentru a oferi un exemplu bun mamelor care se confruntă cu aceste crize ale copiilor lor, arătând că dacă nu renunți, vei reuși să obții ceea ce-ți propui. De asemenea, dacă lași copilul să-ți vadă mereu slăbiciunile, acesta va începe să profite pe baza sa.

Cei mici nu știu ce este cel mai bine pentru ei, motiv pentru care un părinte trebuie să știe cum să aplaneze întreaga situație într-un mod cât mai optim. De asemenea, o altă mare problemă din această perioadă cu care cei doi părinți se confruntă este și dezvățarea de suzetă, astfel că este deja a cincea zi în care Victoria nu mai are voie să primească suzeta, iar la somn nu mergea niciodată fără.