Home > Cultură > Istorie > Martin Heidegger în lectura lui Walter Biemel. Introducere în studiul operei sale
Cultură Istorie

Martin Heidegger în lectura lui Walter Biemel. Introducere în studiul operei sale

Martin Heidegger în lectura lui Walter Biemel. Introducere în studiul operei sale

Vă invit să citiți o scurtă trecere în revistă a termenilor de ființă și aletheia, dar și alte câteva coordonate ale fenomenologiei lui Martin Heidegger, prin lectura monografiei filosofului, scrisă de Walter Biemel (studentul și discipolul lui). Nu am deprins încă ușurința hermeneuticii filosofice și cu atât mai puțin îmi permit să redimensionez conceptele sau schemele filosofice.

Încerc pe cât posibil să îmi fac pe înțeles vorbele unora dintre cei mai mari gânditori ai lumii. Am încercat să sintetizez pe cât posibil coordonatele a două din conceptele lui Heidegger.

Martin Heidegger (n. 26 septembrie 1889, Meßkirch, Baden – d. 26 mai 1976, Freiburg) este un fel de plăcere vinovată a novicilor în filosofie. Ai impresia că știi totul dacă îl înțelegi (sau dacă, cel puțin, crezi că o faci). Modul lui poetic de a scrie despre conceptele și schemele filosofice, creează mereu „victime”.

Este unul dintre filosofii care s-au făcut remarcați de foarte tineri. În cazul lui, publicarea tratatului „Ființă și Timp” (1927) a însemnat obținerea autorității în domeniu și pentru deceniile ce au urmat. Dar celebritatea de care se bucura nu se datorează acestui eveniment. Era deja cunoscut de tinerii cu aspirații în domeniul filosofiei. Un lucru care te face să te întrebi de unde și-a căpătat recunoașterea academică și notorietatea.

Hannah Arendt explică faptul că între studenți circulau cursurile sale scrise, modul lui de a explica lucrurile fiind foarte bun. Trata fiecare aspect dintr-un dialog platonic (și nu numai) cu multă seriozitate, diseca fiecare element în parte. Cursurile lui erau atent gândite și organizate, știa dinainte ce anume trebuie urmărit pas cu pas, nu lăsa nimic la voia întâmplării, sperând în vreo inspirație de moment.

Despre viața lui Martin Heidegger se vehiculează două aspecte, primul este eroarea politică din perioada 1933-1934, așa cum o numește Hannah Arendt, iar al doilea relația dintre el și Hannah Arendt.

Inițial, când s-a aflat despre relația celor doi, s-a creat vâlvă în jurul unor scrisori inedite publicate fără consimțământul lor de către o publicație americană de scandal. Scrisorile sunt publicate și la noi într-o colecție de la Editura Humanitas, scopul fiind acela de a urmări modul în care se raportează oamenii, din spatele celor doi gânditori, la viață, așa cum spune Gabriel Liiceanu.

Despre omul Martin Heidegger putem afla mai multe din interviul pe care l-a oferit revistei Der Spiegel în anul 1966, publicat la noi în cartea Interviu în revista Der Spiegel: însemnări despre „cazul Heidegger” la editura Paideia, despre care am scris pe site cu ceva timp în urmă. Un interviu în care oferă explicații cu privire la legăturile lui cu nazismul, dar nu asta ne interesează din interviu. Ne interesează aspectele legate de filosofie, de modul în care explică felul în care leagă conceptele filosofice de realitate.

Întâlnirea lui Heidegger cu filosofia

Martin Heidegger studia teologia de doi ani la Freiburg, când a descoperit Cercetările logice ale lui Husserl, despre care aflase dintr-o serie de lecturi ale unor reviste de specialitate că gândirea lui fusese influențată de Franz Bretano. Lucrarea de disertație, Despre semnificația multiplă a ființării la Aristotel (1862), l-a îndrumat în filosofie din anul 1907 în problematica ființării.

După ce a citit disertația lui Bretano tot nu a găsit răspunsul tuturor întrebărilor sale legate de această problemă. Astfel, după patru semestre de studiu teologic, se transferă la filosofie.

Martin Heidegger în lectura lui Walter Biemel. Introducere în studiul operei sale...

Martin Heidegger a fost preocupat de problema ființei și a ființării, dezbătând asupra condiției Daisenului. Abordarea lui filosofică pornește de la ideea că atât gândirea, cât și discursul filosofic, sunt în schimbare sau au capacitatea de a se transforma. Așa cum spune în Identitate și indiferență, în conferința Principiul identității, citat de Biemel:

„Gândirea este atrasă de un anumit lucru și pornește pe urmele lui, se poate întâmpla ca, pe drum, ea să se transforme. Se cuvine de aceea ca, în cele ce urmează, să fim atenți mai cu seamă la drumul parcurs și mai puțin la conținut”. Biemel, Walter, Heidegger, trad. Thomas Kleininger (actualizată de Cătălin Cioabă), Humanitas, București, 2006, p. 15.

Martin Heidegger „pune totul la îndoială” și caută un limbaj filosofic cât mai adecvat. Urmând gândirea lui descoperim că, multe din căile pe care pășește, sunt create de el. Importanța lui este foarte mare pentru că, așa cum precizează Biemel, peisajul filosofic s-a schimbat datorită contribuției lui.

Modul în care și-a ținut cursurile îl fac deja cunoscut, a atras interesul foarte multor studenți, filosofia nu era considerată o variantă pentru că nu îți oferea perspectiva câștigării existenței (vezi op. cit., p. 20).

Meritul său este de a oferi o alternativă animată a predării filosofiei, cei de până la el o făceau într-un mod pedant. Apariția lui a fost asigurată de revoltații, printre care se numără și Husserl, care propuneau un demers „către lucrurile în sine” și abandonarea teoriilor și a cărților. Doar așa putea fi întemeiată filosofia ca „o știință riguroasă”.

Semnificația conceptelor (cuvintelor): ființă, ființare și Dasein

Pentru a putea înțelege viziunea filosofică a lui Heidegger este nevoie de o dezambiguizare a termenilor de ființă, ființare și Dasein. Dificultatea înțelegerii termenului ființă reiese și din faptul că ne este oricum greu să exprimăm în cuvinte ce înseamnă „a fi”. Așa cum observă și Heidegger în Ființă și timp, îl folosim tot timpul pe „este” și totuși nu ne punem întrebarea ce înseamnă acest „este”.

Ce înseamnă „a fi”? Întrebarea pe care o reformulează Gabriel Liiceanu în cartea 18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger (Humanitas, București, 2012), face referire la Sein (germană) ceea ce s-ar traduce prin ființă în română.

Prin acest termen trebuie să înțelegem faptul-de-a-fi, prin urmare, spune Gabriel Liiceanu, ar trebui să ne gândim la Ființă și Timp ca la Faptul-de-a-fi și Timp. Ființa este ceea ce există în mod universal, nu poți arăta în mod direct (cu degetul) ființa.

Martin Heidegger în lectura lui Walter Biemel. Introducere în studiul operei sale

Că am lămurit ce înseamnă ființă, să trecem la ființare. Dacă în cazul termenului de ființă ne refeream la universal, ființarea numește ceva particular. Ființarea reprezintă ceea ce ființează, așa cum spune Liiceanu, „ființarea este ceea ce ființează în chip obișnuit, o ființare sau alta în carne și oase”.

Prin ființă ne referim la universal, iar prin ființare la ceva particular. Ființarea este un lucru ce poate fi numit, arătat cu degetul, pe când Ființa nu este ceva clasificabil, ceva anume în mod particular.

Prin Dasein, tradus din germană, înțelegem mot a mot, da – aici și sein – a fi, adică „a fi prezent”. În filosofia de secol XVII, prin Dasein, se înțelegea prezență. Mai apoi, prin secolul al XVIII- lea prin Dasein (în limba germană) se traducea conceptul din limba latină de existentia. 

Pentru Heidegger reprezenta „ființa care a luat chipul unei ființări”prin care face referire la om. Numește omul Dasein pentru a exprima apartenența omului la ființă. Astfel, înțelegem că orice discurs sau interogație asupra ființei este și una asupra omului. 

„Omul ca Dasein este locul de deschidere al ființei, ființarea prin care, în cele din urmă «știința ființei», ontologia devine cu putință. (…) Dasein, omul este sediul timpului, că el este suma orizonturilor (ec-stazelor) sale temporale, că omul este timp. Orice întrebare privitoare la om, care devine o întrebare privitoare la timp. Timpul ca problemă fundamentală a problemei ființei, aparține omului (…) Orice întrebare privitoare la ființă și timp devine una privitoare la om.” Gabriel Liiceanu în 18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger, Humanitas, București, 2012, pp. 38-39.

Nucleul filosofic al lui Heidegger

Nucleul filosofic al lui Heidegger este format din două mari probleme, ființa și aletheia (adevărul). Prin aletheia, Heidegger, face referire la „starea de neascundere”, grecii antici făceau referire la ce este neascuns. Aletheia era starea de neascundere (revelată) a lucrurilor, ființa este scoasă din starea de ascundere – unde poate fi „accesibilă” (perceptibilă) doar omului.

Aletheia este orizontul în care poate fi percepută această stare subiacentă a ființării, în care omul are posibilitatea de a o accesa în întregul ei λέγειν (légein) ceea ce se traduce prin „a strânge laolaltă”. Aletheia reprezenta „temeiul” însuși al existenței grecilor.

„Omul este cel care are putința să perceapă ființarea în starea ei de neascundere, ceea ce înseamnă totodată că o poate strânge pentru sine laolaltă (…) nu este gândită în chip expres. Ea este un fel de orizont care ne face accesibilă cutare sau cutare ființare și care reușește să facă asta cu atât mai bine cu cât nu devine vizibil în chip expres ca orizont.” Op. Cit., p. 39.

Starea de neascundere a ființării reprezenta pentru grecii anticii centrul lumii lor, nu omul. Iar asta datorită faptului că orice ființare era deja scoasă din starea de ascundere din moment ce le era accesibilă.

În măsura în care o ființare era scoasă din starea de ascundere din moment ce o puteau numi. Un raționament care explică și de ce, Aristotel, a considerat că neascuns este egal al ființării (ceea ce ființează).

Martin Heidegger în lectura lui Walter Biemel. Introducere în studiul operei sale.....

Prin ființare se înțelege acel ceva care ajunge la prezență, are o configurație exactă, limite bine definite. Doar omul poate să intuiască ființarea în starea ei de ascundere și „o poate strânge pentru sine laolaltă λέγειν („a aduna”, „a strânge laolaltă”).

Aletheia este o stare subiacentă a ființării, pe care omul o poate accesa datorită logosului. Prin aletheia se face referire la un orizont în care omul poate ajunge la mai multe ființări.

Întrebarea privitoare la ființă

Heidegger consideră că întrebarea referitoare la sensul ființei este ontologie fundamentală. Prin interogația asta se face de fapt o referire la întreaga problemă a ființei și a ființărilor, este un demers de ontologie fundamentală. Pentru că ontologia fundamentală își propune să ofere o analiză asupra „structurilor fundamentale ale ființării ce pune întrebarea, structuri numite existențiali”.

Heidegger este primul care face referire la om prin termenul de existență, spunând că ființarea care își pune întrebări cu privire la sine (omul) are ființa complet diferită față de celelalte tipuri de ființării.

„Ființa celui care pune întrebarea se deosebește de aceea a tuturor celorlalte ființări prin faptul că acesta – cel ce întreabă – dezvoltă un raport cu sine însuși. Putința de a se raporta la sine însuși, de a se înțelege în posibilitățile sale de a fi, ba chiar de a trebui să le surprindă ca atare, este o trăsătură fundamentală a acelei ființări care este privilegiată prin faptul că este determinată prin existență.” Walter Biemel în op. Cit., p. 45.

Pentru a elabora întrebarea referitoare la ființă, potrivit cu Heidegger este nevoie de abordarea a două mari probleme, Biemel spune că avem de parcurs două sarcini: realizarea analiticii Dasein-ului și destrucția istoriei ontologiei. Iar asta pentru a se putea înțelege de unde plasarea omului în ontologie.

Un aspect important de reținut este faptul că ființarea, în gândirea lui Heidegger, nu este de natură umană, pentru că ea, spre deosebire de om, nu are capacitatea de a se raporta la sine, ființarea este, dar nu există.

„Existență este un termen utilizat în exclusivitate cu referire la om (…) existențialii (determinări structurale) trebuie deosebit net de determinările fundamentale ale ființării ce nu este de natură umană, numite de Heidegger determinări categoriale”. Walter Biemel în op. cit., p. 45.

a) Despre Dasein am vorbit și mai sus, am spus ce înseamnă a exista în opinia lui Heidegger și am menționat că este primul care face referire la om prin existență. Reținem și că apartenența la ființă a omului este revelată prin numirea omului ca Dasein. Așa cum reiese și din semnificația mot a mot a termenului Dasein, prin el se face referire la omul de aici și de acum (la omul în viață).

Omul poate accesa știința ființei (ontologia) pentru că este sediul timpului sau, așa cum ni se spune în cartea lui Biemel la pagina 39, omul este „suma orizonturilor” și, prin urmare, „orice întrebare privitoare la ființă devine o întrebare privitoare la om”.

Iar, la rândul său, întrebarea care vizează omul devine și o întrebare referitoare la timp. Dificultatea înțelegerii sau perceperii propriei noastre ființe se datorează faptului că întotdeauna ne raportăm la noi înșine prin intermediul altora.

Ființa omului are caracteristic faptul de a trăi și de a gândi într-un anumit orizont al ființei, într-un orizont al părții pe care o putem înțelege noi din ființă. Și stăm sub semnul tentației de a ne raporta la ființa Dasein-ului (noi înșine) pornind de la ființarea care „nu suntem noi înșine” (vezi Walter Biemel, op. cit., p. 46).

b) Destrucția istoriei ontologiei, este abordată de Heidegger de la faptul că Daiseinul este istoric, motiv pentru care poate să perceapă conceptul de istorie universală. Pericolul pe care l-ar putea întâmpina în înțelegerea ființei ca faptul-de-a-fi-istoric ar putea apărea tot din predispoziția/tentația lui de a se raporta la ființarea care nu este de ordinul Dasein-ului.

„În fiecare dintre modurile de a fi, și astfel și atunci când e vorba de înțelegerea pe care el o are despre ființă, Dasein-ul este prins într-o explicitare a Dasein-ului pe care a moștenit-o și în care de altfel a crescut. Pornind de la ea, el se înțelegepe sine prin primă instanță și, în unele privințe, chiar constant. Această înțelegere deschide și reglează posibilitățile ființei sale. Propriul său trecut – și aceasta înseamnă totdeauna cel al generației sale – nu este ceva care vine în urma Dasein-ului, ci, dimpotrivă, ceva care de fiecare dată merge înaintea sa”. Martin Heidegger citat de Walter Biemel în op. ct., p. 47.

Prin destrucția istoriei ontologiei se poate ajunge la revelarea istoricității conceptelor sale fundamentale. Heidegger susține că doar așa se poate ajunge la ontologia în forma ei pură, prin dezbărarea de toată istoria ei, așa scăpăm de toate prejudecățile transmise prin tradiția studiului ei. Un obiectiv pentru care, Heidegger, a muncit în întreaga lui existență.

Importanța acestui demers este atât de mare încât poate explica și fenomenologia în viziunea lui Heidegger. Pornind de la semnificația cuvântului fenomen, pe care îl definește ca „ceea-ce-se-arată-în-sine-însuși”.

Prin fenomenologie se înțelege aducerea la lumină, orizontul în care devine accesibil ceea ce stă într-o stare de ascundere. Prin fenomenologie urmează să fie accesibilă tocmai ființa ființării, iar pentru Heidegger „ontologia nu este posibilă decât ca fenomenologie”.

Pentru a înțelege filosofia lui Martin Heidegger este nevoie de multă dedicare, Ființă și Timp este prima lucrare scrisă de el, rămâne cea mai importantă și cea mai mare ca întindere. Prin intermediul ei, filosoful, a reușit să explice abordarea și schema lui filosofică. Fenomenologia reprezintă resuscitarea metafizicii și a ontologiei.

Principalele concepte ale filosofiei lui Heidegger sunt: ființa, ființarea, Dasein-ul, aletheia și temporalitatea. În schema lui filosofică există relațiile: ontologic/ ontic, ființă/ ființare, existențial/ existențiel, autenticitate/ neautenticitate, temporalitatea Dasein-ului/ temporalitatea ființei în sine.

Opera lui Heidegger:

  • Sein und Zeit/ Ființă și timp, 1927
  • Was ist Metaphysik/ Ce este metafizica ?, 1929
  • Kant und das Problem der Metaphysik / Kant și problema metafizicii, 1929
  • Vom Wesen der Wahrheit/ Despre esența adevărului, 1930
  • Einführung in die Metaphysik / Introducere în metafizică, 1935
  • Der Ursprung des Kunstwerkes / Originea operei de artă, 1935
  • Nietzsche (1936)
  • Brief über den Humanismus/ Scrisoare despre umanism, 1946
  • Was heisst Denken?/ Ce înseamnă a gândi ?, 1951
  • Die Frage nach der Technik/ Întrebarea privitoare la tehnică, 1953
  • Das Ende der Philosophie und die Aufgabe des Denkens/ Sfârșitul filozofiei și sarcina gândirii, 1964
  • Heraklit (1966-1967

Articolul de mai sus a putut fi scris datorită lucrărilor: Biemel, Walter, Heidegger, trad. Thomas Kleininger (actualizată de Cătălin Cioabă), Humanitas, București, 2006 și 18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger, Humanitas, București, Gabriel Liiceanu 2012, m-au ajutat și câteva informații (perioada vieții, operele publicate) din articolul scris pe wikipedia.