Medusa, personajul mitologic feminin a cărei privire putea transforma bărbații în stană de piatră ne înspăimântă și astăzi, mai ales datorită modului în care a fost portretizată în arhivele ce ne-au rămas moștenire din perioada antică: un monstru îngrozitor, cu zeci de șerpi care îi acoperă în întregime capul și-i servesc drept păr.
Frumusețea a fost cel mai mare dar al său atunci când încă umbla pe acest pământ sub forma sa umană, însă Medusa suferea și de un mare păcat, mândria, care în cele din urmă i-a înfuriat chiar și pe zei. Așa se face că Atena, zeița frumuseții, a decis într-o bună zi să o pedepsească pe tânăra cu chip de înger pentru narcisismul său și a transformat-o într-un monstru hidos.
Legendele spun că Medusa a trebuit să plătească în acest mod datorită aventurii amoroase pe care a avut-o cu Poseidon. Zeul mărilor și al furtunilor a fost de-a dreptul fermecat de aspectul său fizic, așa că s-a îndrăgostit imediat de frumoasa muritoare. Iubirea lor s-a consumat chiar în templul Atenei, a cărei virtute n-a fost pătată de niciun bărbat. Furioasă pentru lipsa de respect a celor doi, zeița a decis s-o lipsească pe Medusa de frumusețea sa și s-o oblige să-și trăiască restul zilelor într-o formă de-a dreptul îngrozitoare.
Adevărul nespus despre Medusa: cea care a plătit pentru păcatele altora
Un aspect cunoscut despre miturile care ne încântă astăzi este faptul că au mai multe variante, iar singura cale de a afla adevărata lor formă este să ne întoarcem la începutul lor. La fel ca multe alte personaje mitologie, și Medusa și legendele care s-au format în jurul numelui său au fost victimele diferitelor moduri în care oamenii i-au transmis mai departe povestea. Dacă facem o călătorie în timp, vom afla surprinși că frumoasa muritoare care a fost transformată într-un monstru cu șerpi în loc de păr, a fost, de fapt, o victimă.
Cel care face referire pentru prima oară la Medusa este poetul Ovidiu, care în primul veac al erei noastre a realizat o lucrare amplă despre mitologia greacă, de la începutul lumii până în timpul său. Această operă a servit succesorilor săi drept un izvor istoric de o importanță deosebită, fiind sursa tuturor cunoștințelor pe care le avem despre zeii Greciei Antice și alte personaje mitologice.
Ovidiu a scos la lumină și legenda Medusei, care la origine nu este nici pe departe ceea ce cunoaștem în zilele noastre. Astfel, ne confruntăm cu o eroare a istoriei, căci femeia care se răzbuna pe cei care o priveau în ochi și îi transforma în piatră a fost, în realitate, o victimă a unui plan bine pus la punct împotriva sa.
Povestea originală vorbește într-adevăr despre o femeie deosebit de frumoasă, care putea fermeca orice bărbat îi ieșea în cale, însă relația dintre ea și Poseidon nu a fost consumată cu discernământul său. Zeul și-a dorit să o aibă cu orice preț, iar în momentul în care aceasta s-a opus, a decis să o ia cu forța. Muritorii nu se puteau opune voinței celor care aveau control asupra sorții lor, iar cei care nu făceau întocmai erau aspru pedepsiți. Medusa a fost siluită de Poseidon, iar mai apoi condamnată să trăiască în forma sa monstruoasă.
Atena, zeița a cărei furii a transformat-o pe Medusa într-o ființă îngrozitoare
Finalul poveștii prezentate anterior își are două variante, pe care le vom prezenta în cele ce urmează. După cum am afirmat, relația sexuală dintre Medusa și Poseidon s-a consumat în templul Atenei, zeița virgină a mitologiei grecești.
Prima variantă ne prezintă o Medusa victimă a furiei zeilor, căreia soarta i-a pregătit un final tragic. Gestul lipsit de respect al zeului mărilor a înfuriat-o la culme pe Atena, însă durerea sa nu putea fi ațintită asupra unei divinități atât de puternice precum Poseidon. Incapabilă să-l pedepsească pe cel care a păcătuit, zeița și-a vărsat furia asupra muritoarei, pe care a transformat-o fără să clipească într-o ființă îngrozitoare, cu șerpi în loc de păr.
A doua variantă arată înțelepciunea Atenei și dorința sa permanentă de a-i ajuta pe muritorii neîndreptățiți de superiorii lor din Olimp. Zeița a vrut să-i ofere sprijinul său Medusei și o modalitate prin care să se răzbune pentru suferința pricinuită de Poseidon. I-a luat frumusețea izbitoare și a înlocuit-o cu aspectul monstruos în speranța că o va proteja de bărbați și dorințele lor carnale incontrolabile. I-a dăruit apoi acesteia abilitatea de a-i transforma pe cei ce o priveau în ochi în piatră, o putere prin care să fie superioară celor care nu demult tânjeau după ea.
Imaginea Medusei în Antichitate și acum, influențată de creștinism
În perioada Greciei Antice și a Evului Mediu, Medusa era cunoscută oamenilor drept o eroină, un simbol menit să protejeze pe cei aflați în ananghie. Chiar și numele său demonstrează această capacitate a sa, căci Medusa provine dintr-un verb grecesc a cărui traducere ar fi în timpurile noastre „a proteja”.
Oamenii aveau încredere în puterea Medusei și-i puneau în pază lucrurile lor cele mai de preț, motiv pentru care chipul său era gravat pe intrările din temple și case.
Totul s-a schimbat în momentul în care acest mit a intrat sub influența Creștină și a fost prezentat sub forma pe care îl cunoaștem acum. Astfel, Medusa care își folosea puterea pentru a-i proteja pe oameni a devenit un adevărat monstru, a cărei singură plăcere era să ia forma unei femei atrăgătoare pentru a seduce bărbați, pe care mai apoi îi transforma în piatră.
Explicația din spatele acestui fenomen este atitudinea pe care Biserica o avea în privința violurilor și a victimelor acestora, care adesea erau reduse sub tăcere. Subiectul era considerat unul inadecvat pentru a fi prezentat enoriașilor, căci îi îndemna la păcat trupesc, așadar era evitat pe cât posibil și cenzurat în operele de artă care îl portretizau sau aminteau.
Surse: History of Yesterday, Encyclopedia Britannica
