Mikhail Iosifovich Gurevich – prolificul proiectant de aeronave militare al Uniunii Sovietice

Mikhail Iosifovich Gurevich (n. 12 ianuarie 1893 – d. 12 noiembrie 1976) a fost unul dintre cei mai importanți proiectanți de aeronave ai Uniunii Sovietice, partener al lui Artem Mikoian, și co-fondator al cunoscutului departament de aviație militară MiG (cunoscut astăzi sub denumirea de Mikoian). Mikhail Gurevich  s-a născut într-o familie de evrei într-o localitate mică din regiunea rusească Kursk, Rubanshchina.

Studiile și începuturile carierei

Încheie studiile gimnaziale în anul 1910 în Okhirtka, regiunea Harkov, continuă studiile superioare în domeniul matematicii la Universitatea Harkov, de unde este dat afară din cauza activității sale revoluționare, dar și a impedimentelor Războiului Civil Rus, își finalizează studiile la Universitatea Montpellier.

Mikhail Gurevich revine în locul natal în anul 1914, când izbucnește Primul Război Mondial, un an mai târziu încheie studiile Facultății de Aviație din cadrul Institutului Tehnologic din Harkov și ocupă funcția de inginer în cadrul unei companii de stat. În perioada cuprinsă între anii 1914 – 1916 lucrează ca desenator tehnic pentru mai multe departamente tehnice din Harkov și oferă meditații, iar pe parcursul studenției sale s-a angajat și în proiectarea și construcția planoarelor.

În anul 1924 participă la mai multe competiții pentru planoare în întreaga Uniune Sovietică. Se face remarcat pentru proiectarea și construirea planorului „Boomerang”, din nefericire s-a prăbușit din cauza unei erori de proiectare, pilotul K. Rudzit, aflat la bordul planorului, moare în urma accidentului aviatic. Până în anul 1929, când își urmează cariera de proiectant în aviație la Moscova, este angajat ca proiectant și asigurator al mentenanței pentru sistemele de ventilație în zona Harkov.

Din primăvara anului 1929 începe cariera lui în industria aviație de la Moscova, unde i se oferă șansa de a ocupa funcția de inginer proiectant în departamentul pilot al OPO-4 Aviarest. În același timp se ocupă de proiectarea unor nave pentru ape de mică adâncime și alte mici mecanisme care ajutau în agricultură.

În perioada anilor 1936-1937 face parte din delegația sovietică invitată în S.U.A. la fabrica de aeronave Douglas Aircraft din Santa Monica, California și The Martin Company din Baltimore, Maryland. Inspirat de această vizită, la întoarcerea în URSS, face parte din echipa proiectului de dezvoltare a producției de aeronave pentru pasageri PS-84, din fabricile sovietice. Aeronavele erau copii ale modelului Douglas DC-3 (pentru care aveau licență). Pe baza acestei nave se va face și o versiune pentru transportul militar în anul 1942, cunoscută ca Li-2.

Importanța lui Mikhail Gurevich în proiectarea aeronavelor militare și realizările MiG

În anul 1937 Mikhail Gurevich conduce o echipă de ingineri proiectanți în cadrul Departamentului de Proiectare Polikarpov, unde îl cunoaște și pe Artem Mikoian, cel care îi va deveni partener în departamentul de aviație militară MiG, pe care îl vor înființa la sfârșitul anului 1939. În cadrul acestui nou sector Mikhail Gurevich ocupă funcția de proiectant-șef adjunct, reușind să obțină funcția deplină de șef în anul 1957. Un post pe care îl va deține până în zilele pensionării sale, din anul 1964, un fapt remarcabil ținând cont că nu s-a alăturat niciodată Partidului Comunist din Rusia.

MiG este abrevierea de la numele celor doi ingineri proiectanți și constructori ale unora dintre cele mai cunoscute nave militare sovietice. Departamentul înființat de cei doi ingineri este celebru în istoria războiului pentru crearea avioanelor de luptă cu mai multe funcții și interceptoarelor de mare viteză – dispozitive militare esențiale în perioada Războiului Rece. Au pus mare preț pe proiectarea unei aeronave de mare viteză care să câștige rapid în altitudine.

Departamentul tandemului de ingineri concepe 170 de proiecte, dintre care un număr de 94 sunt realizate în serie. Datorită lor au fost construite 45 000 de avioane marca MiG din care au exportat 11 000. Un număr de 14 000 de aeronave de luptă MiG sunt produse de alte națiuni cu acordul sovietic, obținând licență. Ultimul avion MiG proiectat de Gurevich a fost MiG – 25. Ultimul model la care lucrează Gurevich fiind interceptorul MiG – 25 , amintit mai sus.

Avioanele MiG

Inginerii proiectanți s-au întâlnit la OKB cu Nikolai Polikarpov – considerat părintele sovietic aeronavelor de luptă. Necesitatea proiectării și creării de noi aeronave militare a fost evidențiată de războaiele duse în anul 1930 în Orientul Îndepărtat și Spania. Astfel, modelele I-15, I-16 și noul I-153 Chaika sovietic s-au dovedit insuficiente, fiind inferioare din punctul de vedere al performanței, comparativ cu Messerschmitt Bf 109E german. Pentru a face față, armata sovietică avea nevoie de un avion de luptă modern, a cărui viteză să atingă  peste 600 km/h. Iar, cel mai important aspect, trebuia să fie dotate cu arme moderne și cu un plafon mai mare și practic.

În anul 1940 tandemul de ingineri (Mikhail Iosifovich Gurevich și Artum Ivanovici Mikoian) proiectează și construiește avionul de luptă MiG – 1 de mare altitudine, un proiect care a avut la bază un alt proiect care a fost dezvoltat parțial de echipa lui Polikarpov. Avionul de luptă MiG – 3 este folosit pe scară largă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, căruia i-au fost aduse foarte mici modificări. După terminarea războiului cei doi proiectează și primele avioane de luptă supersonice ale sovieticilor.

Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial în anul 1939 și conflictul armat al URSS cu Finlanda subliniază necesitatea reînnoirii flotei Forțelor Aeriene ale Armatei Roșii. Din noiembrie 1939 proiectul avionului de luptă de mare viteză I-200 OKB Polikarpov este ales de Uzina de aviație nr. 1, cea mai mare întreprindere de gen din întreaga țară. Pentru crearea lor se formează special un departament de proiectare. Mikoian este ales șef al departamentului nou OKO, iar Gurevich devine adjunctul lui.

Într-un timp incredibil de mic (132 de zile) departamentul nou înființat reușește să ducă la bun sfârșit proiectul avionului de luptă I-200, denumit mai apoi după tandemul de ingineri MiG-1. Aeronava militară a fost reinventată apoi, obținându-se varianta mai bună a avionului militar cu denumirea de MiG-3, având o rază de zbor mai mare. Avionul reușind să atingă o viteză de 640 km/h, o reușită record pentru avioanele militare făcute în serie.

În perioada Marelui Război Patriotic un număr de 23 de piloți care au luptat cu MiG – 3 au primit titlul de Eroi ai Uniunii Sovietice. Piloții avioanelor MiG – 3 au rol special, pentru că avioanele de luptă era principalul mod de a combate inamicul în spațiul de luptă aerian. Datorită avionului MiG – 3 asul în pilotaj, Alexander Pokrishkin, își începe cariera victorioasă.

În primăvara anului 1942, tandemul Mikoian se întoarce din Kuibishev, de unde fabrica de avioane nr. 1 este evacuată din anul 1941. Este construită o nouă întreprindere – fabrica experimentală nr. 155 (OKB-155), al cărei director și proiectant șef este numit Artiom Ivanovich. În anii războiului, echipa Mikoian și Gurevich creează mai multe prototipuri de aeronave, dar nu au intrat în producția de masă. Cu toate acestea, proiectele lor au fost un mare punct de pornire pentru alte proiecte din cadrul Departamentului de Proiectare. După război s-a putut purcede către dezvoltarea de avioane cu reacție care au nominalizat Departamentul de Proiectare Mikoian lider mondial în producția de avioane.

Surse folosite pentru articol: alchetron.com, ruaviation.com, wikipedia.org.