Home > Diverse > Lifestyle > Motive pentru care nu trebuie să te trezești dimineața ca să fii productiv. Orele sunt doar o formalitate
Lifestyle Sănătate

Motive pentru care nu trebuie să te trezești dimineața ca să fii productiv. Orele sunt doar o formalitate

Motive pentru care nu trebuie să te trezești dimineața ca să fii productiv. Orele sunt doar o formalitate

Societatea modernă este organizată după programul clasic 09:00-17:00, însă mulți dintre noi au un program de somn care pur și simplu nu de pliază pe aceste standarde de productivitate impuse de oamenii din jurul nostru.

Fiecare dintre noi are un ritm circadian care ne controlează ciclurile de somn, însă lumea trebuie să înțeleagă că acesta poate fi diferit de la o persoană la alta. Nu suntem toți la fel, așa că de ce ar trebui să ne forțăm să funcționăm după un program stabilit în prealabil de altcineva?

Ritmurile circadiene pot fi clasificate în 3 categorii: de dimineața, de noapte și cele care nu se încadrează în niciuna dintre acestea. Acestea dictează când adormim și ne trezim în mod natural și momentele în care suntem în alertă și putem să dăm randament maxim în activitățile noastre de zi cu zi.

Un studiu recent a demonstrat faptul că oamenii sunt împărțiți în categorii diferite, în funcție de momentul în care reușesc să fie productivi. Mulți preferă orele de dimineața, în timp ce alții reușesc să se concentreze la capacitate maximă abia după lăsarea nopții. Niciunul dintre aceste momente nu este greșit sau mai bun, ci doar cel din urmă nu corespunde cu programul de lucru după care funcționează întreaga clasă muncitoare mondială.

Așadar, în loc să te forțezi să te încadrezi în aceste standarde impuse, cel mai bine ar fi să îți analizezi rutina și momentele de productivitate. Trezește-te la ore diferite, apoi vezi cât de multe lucruri reușești să realizezi în ziua respectivă. Apoi, o dată ce ai descoperit modul în care lucrezi cel mai bine, profită la maxim de acest lucru.

Dacă totuși programul de la muncă nu-ți permite să-ți ajustezi orele după aceste momente, poți să-ti reorganizezi sarcinile din ziua respectivă. Începe cu lucrurile simple, care trebuie făcute și totuși nu necesită prea mult efort, iar pe măsură ce ziua avansează și te poți concentra mai mult, rezolvă și lucrurile importante. Orice problemă își are soluția, însă trebuie să ne dăm seama înainte de orice cum funcționăm noi cel mai bine, fără să ne raportăm la oamenii din jur.

Citeste si




Notă redacție: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc sfaturile unui medic și nici alte tratamente recomandate de specialiști!