Home > Cultură > Istorie > Originea nimicului. Primele atestări ale cifrei „0” din istoria omenirii
Diverse Istorie

Originea nimicului. Primele atestări ale cifrei „0” din istoria omenirii

Originea-nimicului.-Primele-atestari-ale-ciferi-„0-din-istoria-omenirii

Primele referințe legate de cifra zero sau despre existența „nimicului” în cadrul matematicii apar în cadrul civilizației sumeriene. Practic în Mesopotamia se specifică undeva în urmă cu 5 ooo de ani existența lui „0”. Aici este inserată o pană dublă închinată printre simbolurile cuneiforme prin care se exprimau numerele, este scrisă în funcție de poziția ei pentru a marca absența unui număr într-un anumit loc (precum am scrie și „0” în 102 pentru a indica lipsa unei cifre pentru coloana zecilor).

În timp simbolul a avut parte de mai multe schimbări, chiar și contextul în care era introdus, poziția sa au fost și ele altele. Ușor, ușor își croiește drum până în Imperiul Babilonian, apoi migrează către India, apoi către greci. În cultura greacă zero a avut o apariție târzie și mai apoi a fost ocazională, la romani nu au existat urme ale acestuia deloc. Negustorii arabi au adus cifra 0 mai apoi în Occident, aceștia din urmă descoperindu-l la rândul lor în India. După multe aventuri și multă opoziție, simbolul pe care îl folosim a fost acceptat, iar mai apoi conceptul a înflorit, pentru că 0 a căpătat mult mai mult decât un sens pozițional. De atunci, a jucat un rol vital în matematică și mai ale „matematizarea” lumii.

Originea nimicului. Primele atestări ale cifrei „0” din istoria omenirii

Legătura dintre 0 matematic și nimicul din filosofie

Zero-ul matematic și noțiunea filosofică a nimicului sunt legate, dar nu sunt două lucruri diferite. Nimicul sau neantul are un rol important, central de foarte devreme în gândirea indiană (denumită acolo sunya) și găsim speculații practic în toate miturile cosmogonice despre ceea ce trebuie să fi precedat creația lumii. Așa că în cartea Geneza a Bibliei (1: 2): „Și pământul era fără formă și gol și întuneric era peste suprafața adâncului. Și Duhul lui Dumnezeu se mișca peste suprafața apelor.”

Însă incapacitatea noastră de percepe și înțelege un asemenea gol este cel mai bin surprinsă în cadrul cărții lui Iov, care nu poate răspunde când Dumnezeu îl întreabă (Iov 38: 4):

„Unde erai când am așezat temeliile pământului? Spune, dacă ai pricepere! Cine i‑a hotărât măsurile? Știi? Cine a întins sfoara de măsurat peste el? Pe ce îi sunt așezate temeliile sau cine i‑a pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele dimineții cântau împreună, și când toți fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie? Cine a închis marea cu porți, când a ieșit, țâșnind din pântec, când i‑am făcut îmbrăcămintea din nori și scutecul din negură deasă, când i‑am stabilit hotarul Meu și i‑am pus un zăvor și porți, când i‑am zis: «Până aici să vii, să nu treci mai departe, aici să se oprească mândria valurilor tale!»?”

Teoriile fizice ale epocii noastre legate de Big Bang nu pot să explice întreaga evoluție, nereușind să ajungă într-un terminus. Nimeni nu poate să despartă pe „a fi” de „nimic”, putem să dezbatem asupra acestei probleme filosofic, vorbind, ca Parmenide despre ființă și neființă. Chiar dacă în matematică putem genera toate numerele din setul gol. Nimicul/neantului ca stare din care singuri ne putem crea în mod liber propriile naturi se află în centrul existențialismului, care a înflorit la mijlocul secolului al XX-lea (Ființa și neantul a lui Sartre).

Recomandări autor