Home > Ştiri mondene > Tamara Buciuceanu și Mihai Constantin au avut o legătură ascunsă. Bărbatul a moștenit averea actriței după moartea sa
Ştiri mondene

Tamara Buciuceanu și Mihai Constantin au avut o legătură ascunsă. Bărbatul a moștenit averea actriței după moartea sa

Tamara Buciuceanu și Mihai Constantin au avut o legătură ascunsă. Bărbatul a moștenit averea actriței după moartea sa
Credit imagine: agerpres.ro

Tamara Buciuceanu a fost una dintre cele mai îndrăgite actrițe din lumea filmului românesc din România. Aceasta a jucat în multe filme și piese de teatru de-a lungul timpului, motiv pentru care a atras forte repede admirația publicului larg. Printre cele mai apreciate producții în care a jucat se numără filmul „Liceeni”, un film în care s-au implicat activ și actori precum Ștefan Bănică Junior sau Mihai Constantin. Regretata artistă i-a oferit celui din urmă o surpriză uriașă imediat după moartea sa.

Actrița s-a născut pe data de 10 august 1929 la Tighia, a absolvit Liceul „Elena Doamna” din Suceava, urmând să își definitiveze studiile în cadrul Institutului de Teatru „Vasile Alecsandri” de la Iași. De-a lungul carierei sale a fost numită de către ceilalți „Doamna comediei românești”, urcând pe scena teatrelor Giulești, Bulandra, Teatru de comedie, Teatrul Național și nu numai. În cadrul unei ceremonii restrânse, aceasta a primit Ordinul Național ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler pe data de 1 decembrie 2000, distincție ce avea să încununeze o viață plină de realizări.

Din păcate, marea actriță a încetat din viață în 2019, la vârsta de 90 de ani, lăsând în urmă o avere frumoasă, dar și o moștenire cinematografică ce nu poate fi înlocuită. La începutul lunii octombrie, Tamara Buciuceanu Botez a fost internată de urgență la Spitalul Elias din București, deoarece se confrunta cu probleme cardiace. Medicii nu au considerat că vor apărea complicații, așa că atât familia, cât și apropiații nu și-au făcut griji prea mari în ceea ce o privește pe actriță. Din păcate, problemele mai vechi de sănătate, dar și vârsta înaintată pe care o avea i-au fost fatale acesteia.

Actrița i-a lăsat toată averea nepotului său

Tamara Buciuceanu a fost căsătorită cu Alexandru Botez, un medic anestezist foarte priceput, care a încetat din viață în 1996. Din păcate, cei doi nu au reușit să facă un copil, așa că după moartea artistei întrebarea de pe buzele tuturor a fost cine va primi toată averea de-o viață a Tamarei Buciuceanu. Surpriza a venit în momentul în care cel care a interpretat rolul lui Ionică în „Liceenii” a anunțat că a moștenit întreaga avere a actriței. Nu foarte multă lume știe că acesta era nepotul femeii, deoarece niciunul dintre ei nu a discutat despre acest aspect de-a lungul anilor.

Iulia Buciuceanu, mama lui Mihai Constantin, a fost sora mai mică a regretatei artiste, care din simplul fapt că nu a avut deloc copii, și-a concentrat toată atenția asupra nepotului său. Cei doi au petrecut momente frumoase împreună atât în viața reală, cât și pe platourile de filmare, deoarece „Liceenii” nu este singura producție în care aceștia au jucat împreună.

După moartea mătușii sale, Mihai Constantin a intrat în posesia locuinței din cartierul dorobanți pe care aceasta o deținea și în care a locuit până în ultimele clipe de viață. Deși este o clădire veche, nepotul artistei a anunțat că va face tot posibilul să o modernizeze și să îi aducă un omagiu femeii care i-s schimbat viața și care l-a îndrumat către cariera de actor.

Aspecte neștiute din viața Tamarei Buciuceanu

Atât înainte, cât și după moartea sa, în presă s-a scris foarte mult despre viața marii actrițe a cinematografiei românești, însă întotdeauna au existat anumite aspecte care nu au fost luate în calcul. Mai jos vă prezentăm câteva detalii pe care doar câteva persoane le cunosc despre regretata actriță.

  • A fost una dintre puținele actrițe care a acceptat orice rol care i s-a oferit, chiar dacă nu se simțea deloc confortabil cu acesta. A declarat mereu că indiferent de importanța unui personaj, acesta trebuie luat mereu în considerare și trata ca atare;
  • Apropiații au susținut că Tamara Buciuceanu a reușit de-a lungul vieții sale să memoreze fiecare replică din fiecare film sau piesă de teatru;
  • Pentru că nu a putut avea copii, actrița și-a dedicat viața copiilor care aveau nevoie de ajutor, astfel a finanțat o mulțime de instituții care se ocupau de copii abandonați;
  • A avut o legătură puternică cu regretata actriță Stela Popescu, cele două petrecând foarte mult timp împreună, fapt ce le-a adus porecla „siamezele”.