Etichetă: actrița
„Revelaţia cântecului francez”, o italiancă născută în Egipt
Senzaționala nemțoaică ale cărei cântece au distrus moralul trupelor lui Hitler
Draga Olteanu Matei, o actriță de succes care a reușit să aibă o carieră impresionantă
Doinița Oancea se vede mamă. Care este părerea ei și despre o posibilă căsătorie
Maria Ploae, soția lui Nicolae Mărgineanu, de la fetița care păzea animalele, la o actriță apreciată la nivel înalt
Monica Ghiuță, o moarte nefericită păstrată sub anonimat în primele zile
Sumele exorbitante pe care Ioana Ginghină era dispusă să le dea lunar pe haine. Nu ar mai face asta acum
Irina Petrescu, actrița care nu împodobea niciodată bradul de Crăciun. A fost chemată la Hollywood dar a refuzat
Rodica Tapalagă, o actriță care s-a bucurat de o carieră impresionantă, dar care a avut parte de o moarte neașteptată
Actrița Catrinel Dumitrescu, soția lui Emil Hossu vorbește despre actorie și moartea soțului său
Margareta Pâslaru este nevoită să stea departe de fiica sa. Artistei nu îi place să vorbească despre familie
Cezara Dafinescu și-a pierdut marea iubire într-un accident de motocicletă. Depresia s-a instaurat rapid în viața sa
Tamara Buciuceanu și Mihai Constantin au avut o legătură ascunsă. Bărbatul a moștenit averea actriței după moartea sa
Olga Tudorache, artista care a suferit un accident vascular în timp ce era pe scenă
Gina Patrichi, actrița care a fost admisă la Institutul de Teatru „I. L. Caragiale” înainte de a termina liceul
Margareta Pogonat și-a dedicat întreaga viață carierei. Ce a regretat aceasta ulterior
Clody Bertola povestea de film a unei actrițe care a vrăjit marii regizori ai teatrului românesc
Carmen Tănase, tot mai apreciată în social media. Actrița își dorește să facă ceva frumos pentru comunitatea sa
Oana Moșneagu, actrița din „Adela”, prezentatoare la doar 17 ani. Cum a apucat calea actoriei și ce s-ar fi făcut fără
Anastasia Chivu, fiica lui Cristi Chivu, apare din seara aceasta pe micile ecrane. Micuța actriță apare în „Adela”
Oana Zăvoranu, gest emoționant pentru soțul ei la 4 ani de la căsătorie. Vedeta a impresionat pe toată lumea
Hedy Lamarr, femeia care s-a lăsat filmată pentru prima dată nud și un mare inventator
Serialul „Adela” aduce un nou membru al echipei în sezonul 2. Ce rol va primi fiica lui Cristi Chivu, Anastasia
Fostul soț al Ancăi Turcașiu, lovitura de grație la un an de la divorț! Medicul Cristian Georgescu se însoară
Cum arată Dana Rogoz după două sarcini. Vedeta i-a uimit pe fani cu apariția
Doinița Oancea se confruntă cu probleme grave de sănătate! Ce tratament trebuie să urmeze vedeta?
Povestea lui Kate Winslet, frumoasa din „Titanic”. Actrița care era să se înece pe platourile de filmare
Alexandra vorbește despre momentul în care a acceptat locul în echipa de la PRO TV
