
Afganistan: 16 români au reușit să plece din țară. Ce se întâmplă cu alți 27 de conaționali
În ultimele zile, toate privirile au fost îndreptate spre Afganistan, dar și spre afganii care au ajuns să se teamă pentru propria viață, după ce…

În ultimele zile, toate privirile au fost îndreptate spre Afganistan, dar și spre afganii care au ajuns să se teamă pentru propria viață, după ce…

Mai sunt doar 2 zile până ce va debuta pe micile ecrane cel de-al doilea sezon al iubitului serial de pe Antena 1, Adela - Adevăr și eliberare, spre…

Anda Adam dă cărțile pe față și le arată tuturor fanilor ei cât de fericită este în compania noului său iubit. Este clar pentru toată lumea că…
VideoDan Negru a postat pe contul său personal de Instagram un mesaj emoționant cu ocazia nunții dintre Cleopatra Stratan și Edward Sanda. Fiind unul…

Andreea Mantea a reușit să dovedească ce femeie luptătoare este, întrucât a fost părăsită de Cristi Mitrea la scurt timp după ce a aflat că este…

Pentru Damian Drăghici, unul dintre cei mai cunoscuți artiști de muzică lăutărească de la noi din țară, viața a prins un alt curs în urmă cu 2 ani…

Alin Oprea și fosta lui parteneră de viață nu și-au încheiat încă socotelile deși divorțul a fost semnat. Asta pentru că acesta nu vrea cu nici un…

Pompierii din Buzău care au participat la misiunea umanitară a României la incendiile din Grecia au dat dovadă încă odată de profesionalism. Aceștia…

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări meteo de caniculă, valabile pentru județe din sudul României. Un val de căldură…

O nouă mișcare tectonică a fost raportată de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului din România. Potrivit…

Femeia de afaceri Daniela Nițu a fost găsită moartă în locuința sa. Femeia era moartă de mai bine de 24 de ore. Se pare că aceasta nu avea traume…

În urma cu o lună și jumătate, ministrul Sănătății declara că medicii care nu sunt vaccinați vor fi obligați să se testeze pe banii lor și chiar…

Mai este mai puțin de o lună până la începerea noului an școlar, 2021-2022. Însă, deocamdată, nu există un răspuns clar dacă elevii vor reveni fizic…

Românii au distrus tot ce înseamnă litoral în acest sezon estival. Gunoaiele domnesc pe toate plajele, indiferent dacă sunt private, publice sau…

Din cauza conflictelor din Afganistan, toate țările își retrag diplomații și cetățenii care au mai rămas la Kabul sau în celelalte mari orașe ale…

Vlad este unul dintre cele mai iubite și mai apreciate seriale românești de la momentul actual, cu premii câștigate și o notă de peste 8 pe iMDB. Nu…

Irina Fodor a fost prezentatoarea aleasă să-i țină locul Ginei Pistol la filmările pentru cel de-al patrulea sezon Asia Express - Drumul…

Lupta cu kilogramele aduce cu sine numeroase aspecte mai puțin plăcute mai ales pentru cei aflați în această situație. Deseori sunt afectați și cei…

Cabral și Andreea Ibacka formează un alt cuplu sudat din showbiz-ul românesc. În timp ce el are propria sa emisiune de ani de zile, pe PRO TV, Ce…

Weekend-ul ce a trecut a fost unul dintre cele mai speciale și mai importante pentru Edward Sanda și Cleopatra Stratan. Cei doi au devenit oficial…

Se schimbă vremea în România! După zile întregi în care canicula a dominat aproape tot teritoriul, se întorc ploile! Administrația Națională de…

În seara zilei de ieri, 15 august, Mădălin Ionescu, un cunoscut prezentator, a fost nevoit să facă un anunț trist pe pagina sa de Facebook. Tatăl…

Dezastrul din Grecia este fără precedent! Imaginile identificate cu ajutorul sateliților programului european de observare din spațiu Copernicus…

Denise Rifai, prezentatoarea emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, de pe Kanal D, a fost invitată într-un podcast unde a dat din casă. Dacă…