Festivalul UNTOLD este oficial primul eveniment de amploare din România la care accesul este permis doar cu certificatul digital european. Intrarea se va face pe bază de testare rapidă antigen. Anunțul a fost confirmat astăzi de organizatorii festivalului.
„În acest fel, organizatorii UNTOLD își păstrează angajamentul de a face unul dintre cele mai sigure evenimente din Europa, care să devină un model global. Astfel, participanții se vor afla în cel mai sigur loc din România, în cele 4 zile de festival”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de organizatorii festivalului.
Conform organizatorilor, cei care vin din toate colțurile lumii și care își doresc să participe la marele eveniment, sunt nevoiți să prezinte actul de identitate și Certificatul Digital EU COVID-19 (Green Pass). Certificatul trebuie să conțină: fie dovada vaccinării împotriva virusului pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, fie dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a și 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul.
Certificatul mai poate să conțină și dovada clară a unui test de coronavirus care să fie negativ. Acesta trebuie să fie de tip Real Time PCR și nu poate fi făcut mai înainte de 72 de ore.
Dovada imunizării și dovada identității, strict obligatorii
Mai mult, minorii care au vârsta între 7 și 12 ani sunt nevoiți în acest an să prezinte rezultatul unui test negativ (antigen rapid sau RT-PCR) sau dovada trecerii prin boală. Aceștia sunt obligați să prezinte și certificatul de naștere, pentru a putea fi luați în evidență sub o formă legală de înregistrare. Persoanele care au între 12 și 14 ani sunt nevoite să prezinte dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test (antigen rapid sau RT-PCR) și certificatul de naștere. Cei care au între 14 și 18 ani pot intra la festival cu dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test și cu buletinul.
„UNTOLD este primul eveniment din România la care se intră exclusiv cu Certificatul Digital EU COVID-19 (Green Pass) sau cu testare rapidă antigen. Astfel, organizatorii iau toate măsurile necesare pentru ca evenimentul să fie organizat în cele mai bune și sigure condiții, iar fluxul de participanți să fie unul rapid şi să respecte toate condițiile de siguranță și sănătate publică. Certificatul verde electronic este un document agreat la nivel european, generat printr-un sistem informatic care atestă că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19„, se mai menționează în comunicat.
Festivalul UNTOLD este programat să aibă loc la Cluj, în perioada 9 – 12 septembrie. La ediția din acest an sunt invitați David Guetta, Martin Garrix, Dimitri Vegas & Like Mike, The Script, Parov Stelar, Tyga și Sam Feldt.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri