Cel De-al Doilea Război Mondial a însemnat pentru umanitate cea mai sângeroasă conflagrație mondială din istorie, o luptă pentru putere născută din dorința unui singur om: Adolf Hitler. Început la data de 1 septembrie 1939, războiul a marcat o perioadă întunecată pentru întreaga lume, 6 ani în care zeci de milioane de oameni și-au pierdut viața.
Context istoric: Hitler își pune în aplicare politica externă expansionistă ca urmare a înfrângerii rușinoase a Germaniei din Primul Război Mondial
În momentul în care și-a conceput planul, Adolf Hitler a mizat pe o presupunere care putea să-i aducă eșecul: faptul că celelalte puteri europene nu-i vor anticipa intențiile, așadar nu vor fi avea timp să reacționeze la timp și să intervină în ajutorul Poloniei. Calculele sale au fost corecte, în consecință planului său de a transforma Germania într-o putere absolută în Europa putea începe.
Pe lângă această dorință a liderului nazist de a-și vedeta statul fruntaș în fața inamicilor, au existat și alți factori care l-au determinat să acționeze în direcția războiului absolut. Primul Război Mondial a avut repercusiuni rușinoase pentru Germania, iar anul 1919 a marcat implementarea unor măsuri menite să diminueze influența nemțească asupra Europei prin intermediul Tratatul de la Versailles, semnat în data de 28 iunie a aceluiași an.
Pe lângă daunele de război pe care a fost nevoită să le plătească statelor aliate și teritoriile pierdute, Germania a suportat și rușinea supunerii față de celelalte puteri. Situația economică și politică a statului a fost una fragilă în anii ce au urmat, dar ambiția și orgoliul nemțesc aveau în cele din urmă să biruie. Odată ajuns la putere, Hitler și partidul nazist aveau un singur țel: să restaureze gloria de altădată a națiunii lor și să-și recâștige superioritatea.
În acest context, politica externă expansionistă a Germaniei naziste era una clară și previzibilă, iar reacția sistemului internațional întârziată, precum și inabilitatea de a ține-n frâu acțiunile naziștilor, nu putea să ducă decât la izbucnirea unei alte conflagrații mondiale. Aceasta a fost și intenția lui Hitler, care a fost încrezător în forțele statului său și slăbiciunile inamicilor.
Cel De-al Doilea Război Mondial a început în mod neoficial încă din luna martie a anului 1939, când liderul nazist a dat primele semne că este determinat să acționeze agresiv împotriva rivalilor săi. Semnarea Acordului de la Munchen din septembrie 1938 a însemnat o victorie importantă pentru germani, căci acela a fost momentul în care au realizat că Europa și puterile sale principale nu sunt pregătite să poarte un nou război. Odată slăbiciunea descoperită, planurile lui Hitler puteau începe. În primăvara anului 1939, Germania încalcă acordul menționat anterior și invadează Cehoslovacia, iar următoarea sa țintă ar fi trebuit să fie evidentă: Polonia.
Istoricul Tim Bouverie afirmă în cartea sa „Appeasement: Chamberlain, Hitler, Churchill, and the Road to War”:
„Hitler a dovedit, prin încălcarea Acordului de la Munchen și prin invazia Cehoslovaciei în luna martie a acelui an că nu poate să fie de încredere și că trebuie oprit. Prin faptul că a pretins doar că vrea să remedieze daunele suportate de Germania în urma Primului Război Mondial și să restituie teritoriile germane națiunii germane, Hitler a reușit să-și convingă contrapartidele- deja conștiente de posibilitatea războiului- să stea la distanță.”
Spunem că acest gest expansionist al Germaniei ar fi trebuit să ridice un semnal de alarmă Europei din mai multe motive. Primul, fiind că atât Cehoslovacia, cât și Polonia, aveau în componența lor foste teritorii nemțești, iar al doilea fiind reprezentat de viziunea lui Hitler asupra acestor două state. Ambele națiuni erau formate după 1919, ceea ce însemna că structura lor politică și de apărare era încă una fragilă. Mai mult, liderul nazist le considera creații artificiale ale fostei Antante, care în esență aveau populație predominantă germană, așa că interesul lui pentru aceste teritorii și dorința de a le anexa Germaniei erau evidente.
Bineînțeles, din acest context nu trebuie exlusă nici viziunea anti-semită a partidului nazist în ceea ce privește Polonia și ținta principală a propagandei acestora: minoritățile și evreii, stereotipuri umane transformate într-o rasă impură, inferioară arienilor. Cum în acel moment populația poloneză era alcătuită și de evrei, acesta a reprezentat primul pas spre practicile genocide ce vor urma, reprezentate de Holocaust și milioanele de vieți ucise.
Odată Cehoslovacia cucerită, următoarea țintă a forțelor naziste nu putea să fie decât Polonia, care reprezenta un teritoriu vast, cu o apărare fragilă.
Hitler și Stalin, aliați politici împotriva Poloniei
Lipsa de pregătire a puterilor Europei în ceea ce privește ambițiile expansioniste ale lui Adolf Hitler poate fi motivată și de relația de până atunci dintre el și Stalin. Uniunea Sovietică era, fără nicio îndoială, o autoritate supremă pe continent, atât din punct de vedere al pregătirii militare, dar și al teritoriului. Cum ideologia comunistă sovietică și cea nazistă se opuneau, iar cei doi lideri politici erau considerați dușmani, statele europene au presupus că sovieticii se vor opune numaidecât intențiilor germanilor.
În realitate însă, din interese politice, Stalin și Hitler au ajuns la o înțelege în vara anului 1939. Ambele părți se temeau de un posibil conflict, iar atitudinea statelor europene era una defensivă atât față de naziști, cât și față de comuniști. La 23 august s-a semnat la Moscova Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și drept Pactul Stalin-Hitler, prin care ambele state se angajau să nu întreprindă acțiuni militare unul împotriva celuilalt.
O altă parte ascunsă a pactului implica însă și Polonia, al cărei viitor fusese deja decis: în timp ce germanii îți revendicau teritoriile dorite, sovieticii se pregăteau pentru propria lor invazie, în partea de est a țării.
1 septembrie 1939: trupele lui Adolf Hitler pătrund în Polonia și invadează teritoriu după teritoriu
Pe lângă susținerea lui Stalin, Hitler mai avea un aliat politic de nădejde, care-i va servi ca un as în mânecă în demersurile sale: Mussolini, care-i oferea susținerea militară necesară. Astfel, la 1 septembrie 1939, trupele naziste au pătruns pe teritoriul Poloniei și au cucerit teritoriu după teritoriu.
Dimineața acestei zile va marca începutul Celui De-al Doilea Război Mondial, Hitler punându-și în aplicare strategia „blitzkrieg”, care presupunea atacarea agresivă a inamicului pe cât mai multe fronturi posibile. 1,5 milioane de soldați germani erau pregătiți să-și dea viața pentru cauză, însoțiți de 2000 de avioane și peste 2,5000 de tancuri.
Publicația Times a scris următoarele despre aceste evenimente, în data de 11 septembrie 1939:
„Cel De-al Doilea Război Monial a început săptămâna trecută la ora 5:20 a.m (ora Poloniei), Vineri, 1 septembrie, când un avion de bombardament a lansat un proiectil peste Puck […] La 5:45 a.m nava Germană Schleswig-Holstei a staționat la Danzig și a deschis focul asupra a ceea ce se crede a fi primul bombardament: o lovitură directă asupra depozitului de muniție subteran polonez la Westerplatte. A fost o zi neagră, cu o ploaie ușoară.”
Polonia era pregătită miliar pentru un asemenea conflict, căci cei 1,3 milioane de soldați pe care îi avea erau determinați cu orice preț să-și salveze națiunea din mâinile lui Hitler, dar simpla dorință nu a fost suficientă. Trupele germane erau mult mai bine asigurate din punct de vedere al armamentului și al celorlalte utilaje de război, iar verdictul era unul destul de evident. La acestea se adaugă și atacurile Armatei Roșii de pe frontul de est începând cu data de 17 septembrie, care a însemnat pentru polonezi o moarte rapidă și un război pierdut. Armata poloneză a rezistat atacurilor doar o lună de la debutul războiului, iar apoi naziștii și sovieticii au fost declarați victorioși în data de 6 octombrie 1939.
Cât despre Franța și Marea Britanie, ajutorul lor militar a întârziat să vină. Abia în data de 3 septembrie guvernele lor au declarat în mod oficial război Germaniei, iar Cel De-al Doilea Război Mondial era de acum în plină desfășurare – ziua aceasta a rămas în istorie drept „Duminica Neagră”.
Cu toate că au avut ocazia să-și mobilizeze forțele, niciuna dintre puterile Europei nu era pregătită în întregime pentru o asemenea conflagrație. Germanii s-au dovedit o forță de neoprit, iar Polonia nu a putut fi apărată de dominația lor.
Surse folosite pentru acest material: Vox, Time, BBC, Historia, The Holocaust Explained, History.
Citeste si
- 1. Banca Transilvania oferă clienților câștiguri uimitoare. Înscrierile sunt doar până pe 31 iulie! Iată ce trebuie să faci!
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
