Home > Cultură > Istorie > Ultimele zile ale Primului Război Mondial. Reacțiile celor mai importante personalități ale lumii
Cultură Istorie

Ultimele zile ale Primului Război Mondial. Reacțiile celor mai importante personalități ale lumii

Ultimele zile ale Primului Război Mondial. Reacțiile celor mai importante personalități ale lumii

Nicholas Best prezintă în cartea sa, Cea  mai mare zi din istorie. Cum a luat sfârșit, cu adevărat, Marele Război, ultimele zile din Primul Război Mondial. Un demers foarte important pentru înțelegerea declanșării celui de-al doilea mare război. Multe din neclaritățile și nedreptățile de atunci au pus bazele unui alt conflict militar de proporții globale, declanșat în 1939. Să urmărim prefigurările sale și atitudinea marilor personalități ale lumii față de zilele decisive ale sorții umanității.

Inițial Primul Război Mondial a fost denumit Marele Război pentru că omenirea nu credea că ar mai fi posibilă atingerea unei asemenea atrocități. Din păcate, violența celui de-al Doilea Război Mondial, a fost mult mai mare. Cele două războaie sunt foarte legate între ele. Pe fondul armistițiilor încheiate în mare parte inegal, marile puteri ale lumii au format cele două alianțe (Axa Berlin–Roma–Tokyo și Aliații – Franța, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, S.U.A.). Al Doilea Război Mondial s-a declanșat în urma invadării Poloniei de către Germania, Aliații declarând război Germaniei.

Primul Război Mondial s-a declanșat pe fondul asasinării arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, moștenitor al tronului Austro-Ungariei, de către studentul bosniac Gavrilo Princip la Sarajevo în data de 28 iunie 1914. Evenimentul nefericit a declanșat o mare criză diplomatică. Apogeul fiind atins când, Austro-Ungaria, a dat un ultimatum Regatului Serbiei. De aici, au fost invocate alianțele internaționale formate anterior de-a lungul timpului.

Ultimele zile ale Primului Război Mondial. Reacțiile celor mai importante personalități ale lumii

Sursa foto: wearethemighty

Conflictul capătă proporții globale astfel: Puterile Aliate sau Antanta (Imperiul Rus, A Treia Republică Franceză și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei), luptă contra Puterilor Centrale formate din Imperiul German și Austro-Ungaria. Chiar dacă, Italia, a fost membră a Alianței Triple împreună cu Germania și Austro-Ungaria, nu s-a alăturat Puterilor Centrale, pentru că Austro-Ungaria a încălcat termenii alianței, atacând-o. Alianțele s-au reorganizat și extins, mai multe națiuni au intrat în război: Italia, Japonia și Statele Unite ale Americii s-au alăturat Antantei, iar Imperiul Otoman și Bulgaria s-au alăturat Puterilor Centrale.

Ultima zi a Primului Război Mondial: fuga Kaiserului Wilhelm II și a Prințesei Blücher

Treziți puțin după miezul nopții de sunetul asurzitor al gloanțelor revoluționarilor, soții Blücher, au fost nevoiți să găsească rapid un mod de a părăsi în liniște, incognito, casa doamnei von Derenthall și să plece spre trenul al cărei destinație era Olanda. Singura țară în care, Kaiserul, spera că nu va pătrunde bolșevismul. Șoferul s-a ocupat de camuflarea mașinii, înlăturând semnele specifice Kaiserului Wilhelm II. La ora 5 dimineața, Wilhelm al II- lea se urcă în trenul regal însoțit de 25 de soldați. Aceștia aveau instrucțiuni clare să coboare din tren într-un anumit punct și să urce într-o mașină înainte de a ajunge la granița cu Olanda, pentru că trenul trecea prin Liège (oraș din Belgia). Pe fondul stresului, soldații confundă locul stabilit și coboară mai devreme din tren. Însă au oprit o mașină care trecea pe acolo și au ajuns după 10 minute de demers în locul stabilit.

Ultimele zile ale Primului Război Mondial. Reacțiile celor mai importante personalități ale lumii

Kaiser Wilhelm II Sursa foto: wikipedia

După câteva minute trecute de ora 7 ajung la granița cu Olanda. Urmează clipe de coșmar, dar peste puțin timp sunt lăsați să treacă, escortați de maiorul Van Dyl până la gara olandeză Eisden, aici au așteptat până a ajuns trenul. În tot acest timp, câțiva muncitori au ieșit dintr-o fabrică belgiană, strigând batjocoritor „Trăiască Franța” și „Ah, Kamerad, kaput!”. Într-un final trenul regal sosește și reușesc să plece. Vestea abdicării împăratului a fost primită cu scepticism. O parte dintre soldații germani au continuat să bombardeze, neștiind ce să creadă. A urmat o zi haotică în care nimeni nu știa ce ar trebui să se întâmple.

Ajunși dimineața în Berlin, soții Blücher, sunt nevoiți să își părăsească din nou nevăzuți casa. Doamna Evelyn Blücher se preface că leșină, astfel cei doi soți, alături de doctorul Maizner, reușesc să treacă de mulțimea furioasă din stradă. Rămân la medic peste noapte pentru a fi în siguranță. În tot acest timp, în orașul Wilhelmshaven, bolșevicii deja sărbătoreau reușita, festivitățile au durat pe tot parcursul zilei și al serii.

Vestea învingerii Germaniei ajunge până în spitalul militar german din Pasewalk, situat la numai 128 km distanță de Berlin. Pe atunci, caporalul Adolf Hitler, din Regimentul 16 de rezervă bavarez, asculta cu tristețe anunțul făcut de pastorul local. Așa află tânărul Hitler de armistițiul făcut de țara lui învinsă și tot acum începe să se nască în el dorința de a îndrepta lucrurile.

Tratatul de la Versailles

Subiectul central al Conferinței de Pace de la Paris din 1919, a fost faptul că liderii puterilor și-au exprimat dorința de a se stabili niște limite care să împiedice un nou conflict de o asemenea amploare. În ciuda faptului că mulți îl numeau deja „războiul care pune capăt tuturor războaielor”, se pare că Tratatul de la Versailles, semnat în 28 iunie 1919, nu a pecetluit acest statut și în realitate.

Germania purta vinovăția întregului război pe umerii săi și datorii imense pentru reparațiile distrugerilor cauzate de el. Așa că, indiferent de termenii pactului, aceasta considera că ar fi ieșit oricum în pierdere. Era „o pace fără victorie”, după cum spunea președintele american Thomas Woodrow Wilson în discursul său (8 ianuarie 1918), datorită căruia a devenit un fel de lider spiritual al Aliaților și prin care a încurajat Puterile Centrale să semneze armistițiile. Resentimentele au crescut de-a lungul timpului și, după două decenii, izbucnește cel de-al Doilea Război Mondial.

Mulți lideri germani, și nu numai, s-au simțit trădați în urma semnării armistițiului de la Compiègne, de la 11 noiembrie 1918, fiind un gest grăbit și de tulburările din plan intern. Contextul civil fiind unul deplorabil, populația era obosită și suferea de foame. Acest context s-ar fi datorat în mare parte și unor agitatori foarte bine organizați. Se speculează că unii dintre ei ar fi fost bolșevici cu origini evreiești, de aici s-a născut conspirația conform căreia, Hitler, ar fi exploatat faptul ăsta pentru a crea un background psihologic propice pregătirii Germaniei pentru un alt război.

Ultimele zile ale Primului Război Mondial. Reacțiile celor mai importante personalități ale lumii

Sursa foto: historia

Hitler ajunge la putere într-o atmosferă deplorabilă din punct de vedere economic. În perioada 1923-1924 Germania a fost puternic afectată de inflație. Chiar dacă s-au ținut cumva la suprafață, dezechilibrul Republicii Weimar s-a resimțit puternic în timpul crizei economice globale din 1929. Partidul Național Socialist german ajunge la putere pe când populația se afla într-o stare deplorabilă, șomajul era la cote maxime și toți voiau o viață mai bună.

În aceste condiții apare extremismul, Europa era împărțită, din punct de vedere politic, în două, existau un număr limitat de mișcări extremiste care dețineau puterea, comunismul sovietic și nazismul german. Pe lângă asta exista, politica fascistă a lui Mussolini, Spania bolșevică și un guvern francez de stânga. Acum se leagă o relație strânsă între Mussolini și Hitler, prin urmare și o colaborare între Italia fascistă și Germania nazistă.

Pe de altă parte, Japonia, își pierde încrederea pe care o avea în Occident după prăbușirea bursei de pe Wall Street. În schimb, vizează subjugarea Chinei și a Manciuriei, ca un ecou al demersurilor naziste și sovietice. Apoi urmează așa-zisul pact de neagresiune dintre Uniunea Sovietică și Germania din august 1939, la puțin timp, germanii invadează Polonia.

Marile personalități ale lumii și încheierea războiului

Memoriile unei femei de origine canadiană vorbesc despre legătura lui madame Curie cu războiul, se pare că făcea parte din Crucea Roșie, oferise 18 mașini echipate armatei pe toată durata războiului și înființase undeva la 200 de posturi radiologice permanente. Era fericită, ieșise în stradă, în sfârșit Polonia, țara ei natală, era liberă, putea să își vadă familia și putea din nou să se ocupe de activitatea ei de cercetare, dat fiind că nu mai era nevoie să realizeze mașini cu raze X pentru front.

În Marea Britanie oamenii ieșiseră pe străzi să se bucure de încheierea războiului, cântau și sărbătoreau. În tot acest timp „Arthur Conan Doyle, încă jelind moartea fiului său soldat, era în mulțime când oamenii cântau și aplaudau. Sir Churchill privea pe fereastră tumultul, strada devin un fel de „masă compactă de oameni”, apoi soția lui „a venit să i se alăture. Ei au decis să meargă să îl felicite pe Lloyd George. Zeci de oameni i-au înconjurat mașina, pe când se îndreptau de-a lungul străzii Whitehall spre Downing Street. (…) Churchill era mândru de poporul britanic care a îndurat atât de mult din 1914, însă care niciodată nu și-a slăbit sau pierdut credința în țara lor” (pp. 280-281).

Ultimele zile ale Primului Război Mondial. Reacțiile celor mai importante personalități ale lumii

Străzile londoneze după anunțarea sfârșitului Primului Război Mondial
Sursa foto: bbc.co.uk

Virginia Woolf era în Richmond când îi scria surorii ei: „Tunurile s-au oprit de o jumătate de oră și răsună sirenele; deci presupun că a fost încheiată pacea și nu pot să nu mă bucur că drăcușorul tău prețios se va naște într-o lume rezonabilă. (…) Am auzit până acum clopote trase ca de nuntă, un imn, Dumnezeu să-l ocrotească pe rege de două ori, ropote de aplauze în câteva locuri și un bătrân s-a cățărat în vârful unui copac cu un drapel britanic imens” (p. 283).

Agatha Christie nota: „Am ieșit pe străzi destul de uluită. Și am asistat la una dintre cele mai curioase scene pe care le-am văzut vreodată – într-adevăr, încă îmi amintesc, aproape, cred cu un sentiment de frică. Peste tot erau femei dansând. (…) Dar le-am văzut acolo, râdeau, strigau, își târșâiau picioarele, chiar săreau, într-un fel de orgie plină de plăcere: o bucurie aproape brutală”. (pp. 284-285).

Articolul a putut fi scris cu ajutorul cărții lui Nicholas Best, Cea  mai mare zi din istorie. Cum a luat sfârșit, cu adevărat, Marele Război apărută la noi la Editura Meteor Press, traducerea de Mihai Manea, București, 2018. Citatele sunt preluate din această carte.

Surse online:

Citeste si




Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate