Home > Cultură > Celebrități > Autorii care au influențat-o pe scriitoarea de origine americană Carson McCullers
Celebrități Cultură Literatură

Autorii care au influențat-o pe scriitoarea de origine americană Carson McCullers

Autorii care au influențat-o pe scriitoarea de origine americană Carson McCullers
Sursa foto: condenaststore.com

Carson McCullers este de cele mai multe ori amintită alături de marii scriitori de limbă engleză, precum William Faulkner și Flannery O’Connor, toți trei fiind considerați pionieri ai literaturii gotice sudiste. Literatura ei a inspirat mulți scriitori, dar, la rândul său, a fost influențată de alți autori, mai jos urmează să aflăm care au fost.

Autoarea a fost o bună romancieră, nuvelistă, poetă, a scris și puțină dramaturgie, fiind o figură importantă în literatura americană. În cadrul operelor sale este foarte bine reprezentată problema singurătății și a însingurării. Carson a avut probleme serioase de sănătate, fapt ce a obligat-o să petreacă mai mult timp la pat. Toate aceste perioade au determinat-o să citească mult și să prețuiască lectura, încurajând toți oamenii să citească mereu cât pot de mult.

După ce a citit din scoarță în scoarță marii clasici ai literaturii clasice, McCullers, a început să scrie de la vârsta de 17 ani, după ce s-a mutat în New York, transpunr propriile sale opere sub inspirația unor scriitori ca Tolstoi, Forster, Dostoievski și Proust. În primul ei roman, Inima-i un vânător singuratic, publicat în 1940, a prezentat problema intersecționismului și a singurătății.

Într-un oraș mic sudist îl urmărim pe un personaj surdomut, John Singer, care, după pierderea prietenului său, se izolează într-o lume ce nu îl poate înțelege. Asta se spune la început, dar, după ce se adaptează noului loc în care se mută, oamenii încep să graviteze în jurul său, devenind cel mai bun confident al acestora.

Căutarea altor oameni, însingurarea, personajele excentrice și căutarea sinelui sunt teme reluate multe alte opere. Printre operele sale notabile se numără și Balada tristei cafenele, În vara aceea verde…, Răsfrângeri într-un ochi de aur, Clock Without Hands, The Member of the Wedding etc..

Autorii care au influențat-o pe scriitoarea de origine americană Carson McCullers

Sursa foto: medium.com

Carson McCullers este una dintre cele mai apreciate scriitoare americane de către alți scriitori americani. Dintre care pot fi amintiți Richard Wright (aprecia umanitatea de care poate da dovadă, faptul că nu era rasistă, fiind un lucru deosebit pentru o autoare albă sudistă), Tennessee Williams spunea că este impresionantă intensitatea spiritului ei și noblețea gândirii sale. Gore Vidal a declarat că este un geniu creator în proză, scriitoarea era pentru el una dintre puținele realizări ale culturii occidentale.

Carson McCulers și autorii săi preferați

Pe primele locuri se află Tolstoi cu Război și pace, romanul la care a lucrat ani de zile și în care a cuprins tot ce se putea spune despre viață. Despre el afirma că este considerat unul dintre cei mai buni romancieri care au existat vreodată, iar ea nu poate decât să confirme lucrul acesta. Tolstoi era exigent ca Proust și, la fel ca scriitorul francez, lucra cu sârg la toate marile sale opere.

Locul al doilea este ocupat de un alt scriitor rus, Dostoievski. După cum nota scriitoarea, este autorul unuia dintre cele mai cunoscute romane (Crimă și pedeapsă) și se află pe lista scriitorilor săi preferați imediat după Tolstoi, pentru că el reușea să treacă de la o scenă incredibilă la alta la fel de incredibilă. În operele sale, dintre care amintește Idiotul, nu există balast, totul e acolo unde trebuie și cât trebuie.

La vârsta de 14 ani, marea ei dragoste a fost Isadora Duncan, datorită cărții sale, Viața mea. Povestea părinților ei despre carte și argumenta asupra nevoii de   „iubire liberă”. Un fapt ce uimea adulții din jurul ei, un vecin i-a criticat părinții pentru că i-au permis să vorbesc prematur despre Isadora Duncan și viața ei amoroasă.

Alți autori preferați: Henry James, James, Joyce, F. Scott Fitzgerald, Richard Wright, Isak Dinesen etc..