Home > Cultură > Istorie > Istoria Teatrului Mic din București – oaza de libertate din perioada comunismului
Cultură Istorie

Istoria Teatrului Mic din București – oaza de libertate din perioada comunismului

Istoria Teatrului Mic din București - oaza de libertate din perioada comunismului

Teatrul Maria Filotti din București se înființează în anul 1914 pe strada Sărindar. Pe aceeași stradă, în perioada interbelică, se aflau sediile unora dintre cele mai mari ziare românești, „Dimineaţa”, „Adevărul” și, la intersecția cu Brezoianu, era Palatul „Universul”- clădire ce aparține astăzi Teatrului Mic.

Istoria Teatrului Mic

Teatrul Mic era cunoscut, în perioada comunistă, pentru spectacolele sale curajoase care se opuneau cenzurii drastice a regimului.  A fost un teatru ce a avut reprezentații după cele mai complexe piese de teatru ale marilor dramaturgi ai lumii. Dintre aceste spectacole pot fi amintite: „Doi pe un balansoar” de William Gibson, regia Radu Penciulescu – 1964, „Richard al III-lea” de William Shakespeare – 1966, „Tango” de Slawomir Mrozek, regia Radu Penciulescu – 1967,  „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, regia Radu Penciulescu; „Ofiţerul recrutor” de George Farquhar, regia Valeriu Moisescu –  ambele în 1968.

Istoria Teatrului Mic începe cu spectacolul „Oricât ar părea de ciudat” de Dorel Dorian, în regia lui Radu Penciulescu şi scenografia Adrianei Leonescu la data de  22 decembrie 1964. Până în 1969, Radu Penciulescu, ocupă funcția de director al teatrului. O perioadă prosperă în care, regizorul și directorul teatrului a reușit să creeze una dintre cele mai bune trupe de teatru din țară. În același timp a strâns în jurul instituției unele dintre cele mai importante personalități ale vremii, artiști consacrați sau aflați la început de drum, ce și-au demonstrat talentul pe parcursul carierei lor.

Lui Radu Penciulescu i-a urmat Ion Cojar, urmat de Nicolae Munteanu, Dinu Săraru, Romulus Vulpescu, Alexa Visarion, Dan Micu, Leopoldina Bălănuţă, Florin Călinescu, Mihai Dinvale. Dintre toate aceste conduceri, perioada cea mai înfloritoare este cea sub conducerea lui Dinu Săraru din anii 1980. O perioadă denumită și „Fenomenul Sărindar” pentru că au loc reprezentațiile celor mai bune și curajoase spectacole în regiile Cătălinei Buzoianu și ale lui Silviu Purcărete. Printre spectacolele care au făcut istorie se numără: „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, „Să îmbrăcăm pe cei goi”, „Pluralul englezesc”, „Nu sunt Turnul Eiffel”, „Maestrul şi Margareta”, „Nişte ţărani”, „Diavolul şi Bunul Dumnezeu”, „Richard III”; „Mielul turbat” ș.m.d..

Tot în această perioadă joacă unii dintre cei mai importanți actori. Pe scena acestuia au performat mari actori ai teatrului românesc, precum Adrian Pintea, Ştefan Iordache, Leopoldina Bălănuţă, Dinu Manolache, Olga Tudorache, Valeria Seciu, Mitică Popescu, Sanda Manu, Florin Zamfirescu și Victor Rebengiuc etc.

După anii 1990 se creează o anumită direcție în materie de tipul spectacolelor în funcție de săli (în prezent două la număr: Sala Atelier și Sala Studio).  Astfel, dintre cele mai importante spectacole mai pot fi amintite și:  „Pescăruşul”, regia Cătălina Buzoianu, „Mătrăguna”, regia Dan Micu, „Căderea Troiei”, regia Vlad Mugur, „Dragostea celor trei portocale” şi „Cum vă place”, regia Nona Ciobanu, „Şcoala femeilor”,  regia Alexandru Dabija. După texte recente și contemporane pot fi amintite: Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi, „Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu’ doi ce se-ntâmplă în actu’ întâi” de Matei Vişniec, „Colonia îngerilor” de Ştefan Caraman.

În stagiunea curentă puteți vedea spectacolele: Mama în regia Nonei Ciobanu, The Duck Variations / Variațiuni pe tema raței de David Mamet în regia lui Alex Bogdan, Karamazovii – regizat de Nona Ciobanu, Legături primejdioase de Christopher Hampton – regia Cristi Juncu etc.. Bilete de pe site-ul teatrului.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor