Istoria noastră a traversat numeroase etape dificile care au brăzdat adânc obrazul trecutului, dar și sufletele celor care au luptat cu toată îndârjirea pentru libertate, dragoste și belșug. Mulți dintre înaintașii care și le-au dorit cu ardoare au fost mereu conștienți că nu se vor bucura de aceste lucruri elementare ale unei vieți pline de drepturi, însă au continuat lupta cu gândul la generațiile viitoare. La fel s-a întâmplat și în cazul uneia dintre cele mai marcante momente din perioada comunistă.
Băieții/Bandiții din Munții Făgăraș
Perioada comunistă a fost o adevărată pată neagră asupra vieții și traiului liniștit, lipsit de ură, dezbinare al regiunii Transilvaniei, zonei Făgărașului mai exact. „Țara Făgărașului”, așa cum era denumită atunci când făcea parte din districtele de seamă ale României s-a clătinat până în străfundurile munților care o înconjoară atunci când regimul dictatorial a pus stăpânire pe acest teritoriu. Peste cinci decenii de subjugare comunistă nu au venit doar cu ștergerea unei pagini din istoria locului, comuniștii intervenind în harta hotarelor de pământ ale satelor, nici cu instaurarea unor reguli absurde și bizare menite să îngrădească libertatea ci au afectat profund și demnitatea locuitorilor acestui ținut încărcat de credință și dragoste față de aproapele. Cea mai mare dovadă a veridicității acestor însușiri a fost pusă pe tapet puțin mai târziu… Atunci când o mână de români dârzi și iubitori de țară au decis să se opună modului în care semeni lor erau prigoniți. Astfel, cu arma în mână și cu Dumnezeu în gând au plecat în munți pentru a trăi liber și pentru a lupta în taină pentru cei apropiați.
Soții, copii, rude apropiate, camarazi și gospodării au fost lăsate în urmă în satele Țării Făgărașului de așa numiții „partizani” sau „bandiți” așa cum multă vreme băieții din Munții Făgăraș au fost denumiți. Regimul comunist a pornit „vânătoarea” asupra grupurilor armate din munți, aducând mereu în față ideea că „bandele” din munți nu ar fi avut vreun motiv pertinent să pornească în acest drum, cu un singur final pentru mulți dintre partizani: cimitirul. În realitate însă, luptătorii împotriva acestui regim voiau să evite cu orice preț colectivizarea și evident, secătuirea unui tărâm pe care îl iubeau mai presus decât propriile vieți.
Una dintre personalitățile marcante ale României, fost scriitor, publicist, editorialist și politician, Octavian Paler, originar din satul Lisa, același de unde mulți partizani au luat calea codrilor, amintea cu durere despre acest episod de grea încercare al românilor locului.
„Sunt convins că rezistența din Munții Făgărașului reprezintă un capitol impresionant de demnitate românească. Sunt mândru ca atâția români au putut să pună libertatea vieții deasupra, în plină teroare.”, spunea scriitorul, jurnalistul și editorialistul, Octavian Paler.
După „exodul” în munți al luptătorilor împotriva regimului comunist, nu au urmat zile sau săptămâni de haiducie, foame, îngheț și multă rugăciune pentru aceștia… ci ani. Lecții profunde de viață, dragoste și camaraderie au demonstrat rudele sau consătenii celor curajoși care îi adăposteau vremelnic în gospodăriile lor, le ofereau hrana necesară întregii grupări și loialitatea lor. Deseori securitatea nu doar că lua la rând cărările munților pentru a-i identifica și împușca pe „bandiți”, ci poposea și în casele sătenilor în această luptă aprigă.
Pedepsele aplicate oamenilor simpli, doar bănuiți că le-ar fi întins o mână luptătorilor erau de-a dreptul crunte, putând fi doar asociate cu lăuntrul minților bolnave. Bătuți, schinguiți, umiliți și chiar răstigniți în semn de avertisment sătenii, nu își trădau niciodată luptătorii.
„Ţară scumpă, te iubesc şi acum ca şi atunci, şi cu oase frânte, şi cu amintiri împovărate”, mărturisea Dumitru Moldovan, intrat în lupta împotriva comuniștilor direct de pe băncile liceului.
Dumitru Opriș, fost partizan, originar din satul Hurez de lângă Făgăraș, nu doar că s-a alăturat cu toată rațiunea ideologiei băieților din munți, ci i-a găzduit pe mulți dintre aceștia în șura casei. A făcut închisoare pentru partizanat, a prestat muncă silnică și a fost torturat de comuniști, cu toate acestea nu a trădat niciodată credința în „frăție”. Mai mult, acesta a păstrat peste 60 de ani în șura gospodăriei, paiele pe care au dormit colegii lui, băieții din munți.
Totuși, spiritul făgărășan plin de dârzenie nu a fost însă suficient pentru toți cei care aveau cunoștințe despre partizani. Voit sau nu, unii dintre locuitori au divulgat securității date despre „fugari”. Barbaria soldaților comuniști poate fi explicația acestor acte… Femei lovite cu parul în prezența copiilor, lovirea cu saci de pânză udă peste spate, strivirea degetelor cu ciocanul sau legarea copiilor de cruci în cimitire au fost doar câteva dintre atrocitățile în fața cărora mulți săteni au cedat, mărturisind tot ce știu despre frățiile din munți.
In fotografie, Ion Gavrilă Ogoranu, șeful „bandei” din Făgăraș, alături de soție, la câteva decenii după lupta anticomunistă
În frumusețile locului, de sufletele celor care au pierit atunci sau mai târziu amintesc zeci de cruci ridicate la marginea drumurilor care coboară dinspre Munții Făgăraș. In cărțile de istorie, „băieții din Făgăraș” nu sunt încă subiectul vreunui studiu care ar fi cu siguranță de interes pentru generațiile actuale.
