Thomas Stearns Eliot a fost un renumit poet american care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1948 pentru inovațiile sale poetice. În 1915, publică prima sa operă – „The Love Song of J. Alfred Prufrock”. În timp ce încearcă să își găsească echilibrul, scrie „The Waste Land”, un poem dens și plin de aluzii care a devenit foarte cunoscut. Cea mai mare parte a vieții și-o petrece în Europa și moare în 1965, la Londra. În acest articol, vom oferi detalii despre viața și opera lui T.S.Eliot.
Începuturile
T.S.Eliot s-a născut pe 26 septembrie 1888, în St. Louis, Missouri. Urmează Academia Smith din St. Louis și Academia Milton din Massachusetts. Familia lui provenea din New England. În curând, Eliot a început să-și publice poeziile și nuvelele iar scrisul a devenit ocupația sa principală.
În 1906, începe cursurile la Harvard și obține licența în arte după trei ani de studiu. Este influențat de profesorii săi de filozofie și critică literară. După absolvire, este asistent în filozofie la Harvard timp de un an. Urmează plecarea în Franța, pentru a putea aprofunda studiul filozofiei la Sorbona.
În perioada 1911-1914, studiază filozofia indiană și limba sanscrită la Harvard. Începe Primul Război Mondial, iar Eliot nu-și mai poate susține examenul pentru doctorat. Se căsătorește cu Vivienne Haigh-Wood și se angajează ca profesor la o școală din Londra. În curând, devine funcționar la bancă până în 1925.
Începe o prietenie care va dura toată viața cu poetul american Ezra Pound, care îi recunoaște geniul și îl ajută să-și publice opera. În 1915, „The Love Song of J. Alfred Prufrock” apare în Poetry și este prima lucrare publicată. În 1917, publică primul volum de poezii „Prufrock and Other Observation”, volumul care l-a consacrat. În fiecare zi, Eliot muncește și scrie poezii, critici literare și recenzii.
Contribuția în domeniul criticii este la fel de importantă precum poezia pe care a scris-o. În 1919, publică volumul „Poezii” care conține poemul „Gerontion”, un monolog cu versuri albe care nu seamănă cu nimic din ce fusese scris până atunci. În 1922, publică poemul „The Waste Land”, o cercetare atentă și complexă a timpurilor postbelice. În momentul în care l-a scris, căsătoria poetului eșuase, iar el și soția sa treceau prin tulburări emoționale.
The Waste Land
„The Waste Land” devine un cult în toate cercurile literare, influențând poezia secolului XX. Tot în 1922, Eliot fondează revista literară Criterion și este editor în perioada publicării ei, 1922-1939. După doi ani, părăsește postul de funcționar la bancă și se alătură editurii Faber & Faber, unde va rămâne de-a lungul carierei, influențând și ajutând mulți tineri poeți. Devine cetățean britanic în 1927. În 1933, se desparte de Vivienne în iar ea este internată într-un spital de boli psihice până la sfârșitul vieții, în 1947.
Relația lor a devenit subiectul piesei de teatru „Tom & Viv” din 1984, iar în 1994 s-a făcut și un film care poartă același nume. La vârsta de 60 de ani, Eliot mărturisește:
„Mi-am dat seama că sunt îndrăgostit de Vivienne pentru că voiam să mă angajez și să rămân în Anglia. Dar căsătoria nu a făcut-o fericită. Mie, în schimb, mi-a oferit starea de spirit din care s-a născut The Waste Land.”
Indiferent de evenimentele prin care trecea, Eliot a continuat să scrie. Poezia sa este influențată de spiritualitatea Indiei, în special de Upanișade, dar îl inspiră și poezia franceză, precum Baudelaire și Paul Valéry. În perioada 1930-1940, publică opere importante: Miercurea cenușii, Four Quartets, The Use of Poetry and the Use of Criticism, After Strange Gods și Notes Towards Toward the Definition of Culture. Pentru contribuția în poezie și critică, ia Premiul Nobel pentru Literatură în 1948.
Moartea
Pe 4 ianuarie 1965, Eliot moare de emfizem pulmonar la casa lui din Kensington, Londra. Este incinerat la Golders Green Crematorium. După dorința lui Eliot, cenușa lui a fost dusă la St Michael and All Angels’ Church din East Coker, satul din care înaintașii săi emigraseră în America. În biserică, există un citat din poezia „East Coker”:
„În începutul meu este sfârșitul meu. În sfârșitul meu este începutul meu.”
La comemorarea sa din 1967, o piatră imensă este plasată în Poets’ Corner din Londra. Piatra este inscripționată cu date din viața sa și un citat din poezia Little Gidding:
„Comunicarea morților este limba de foc dincolo/ limba celor vii.”
În 1986, pe blocul 3 din Kensington Court Gardens, este amplasată o placă albastră în memoria poetului.
Citat din Tărâmul pustiu
„Cortul râului s-a spart, ultimele degete ale frunzei
Se agață și se îngroapă în malul umed. Vântul
Străbate pamântul negru, neauzit.
Nimfele s-au spulberat
Tamisa dulce, gonește domol, până-mi închei acest cânt.
Râul nu duce nici o sticlă goală, nici o hârtie de sandwich,
Batiste de mătase, cutii de carton, mucuri de țigări
Sau alte mărturii ale nopților de vară. Nimfele s-au spulberat.
Iar prietenii lor, erezii pierde-vară ai directorilor din City,
Plecați, n-au lăsat nici o adresă.
Lângă apele Lemanului șezui și plânsei.”
