Home > Diverse > Frumusețe > Top 10 parfumuri recent apărute pe care trebuie să le încerci toamna aceasta. Iată câteva mirosuri inedite
Frumusețe Lifestyle

Top 10 parfumuri recent apărute pe care trebuie să le încerci toamna aceasta. Iată câteva mirosuri inedite

Top 10 parfumuri recent apărute pe care trebuie să le încerci toamna aceasta

Toamna aceasta a fost oportunitatea perfectă pentru cele mai mari companii de parfumuri din lume să aducă în rafturile magazinelor noi miresme, care să fascineze și să încânte doamnele și domnișoarele din toată lumea. De la mirosuri dulci și senzuale, până la arome florale sau puternice, parfumierii s-au întrecut în creațiile lor și au reușit să aducă în lumină noi produce, care vor face ca sezonul rece să fie unul într-adevăr deosebit.

1.Christian Dior, Vanilla Diorama

Un parfum născut dintr-o poveste, care a reușit să capteze perfect lunile de toamnă și miresmele care se înconjoară. Sursa de inspirație a acestei creații a fost chiar desertul preferat al celebrului creator de modă Christian Dior, care-și îndulcea zilele în Paris cu un produs de patiserie aromat cu cremă de vanilie.

Așa s-a născut Vanilla Diorama, o capodoperă a parfumierului François Demachy, cu un miros seducător și foarte plăcut de vanilie. În ciuda faptului că acest ingredient este renumit pentru mireasma sa extrem de dulce, nu trebuie să vă faceți griji în această privință. Parfumul este foarte plăcut și perfect pentru purtarea zilnică, având chiar o tentă proaspătă și revigorantă.

2.Chanel, Les Eaux de Chanel Paris-Edimbourg

Încă un parfum care poartă cu sine un episod din trecutul îndepărtat, Les Eaux de Chanel Paris-Edimbourg aduce în prezent zilele petrecute de Coco Chanel în tărâmurile verzi ale Scoției. Acolo, creatoarea de modă ar fi trăit o adevărată poveste de dragoste cu Ducele de Westminster, unul dintre nu puținii bărbați care au fost fascinați de farmecul său.

După cum ne putem da seama și datorită sursei de inspirație a acestui parfum, mirosul său este unul foarte proaspăt, natural, îmbinat perfect cu note fructate de fructe de pădure și chiparos.

3.Dolce&Gabanna, Light Blue Forever Pour Femme, Eau de Parfum

Unul dintre cele mai recente lansări ale listei noastre, Light Blue Forever Pour Femme este o reinterpretare a deja celebrului parfum Light Blue, disponibil de mult timp în rafturile magazinelor.

Inovant la această nouă mireasmă semnată Dolce&Gabanna este mirosul său revigorant, care a avut drept sursă de inspirație tărâmurile însorite ale Mării Mediterane. Astfel, notele florale se îmbină cu cele de flori de portocal, armonizate apoi de mărul verde, care conferă prospețime.

4.Jo Malone, London Orange Peel Cologne

Păstrăm tonul parfumurilor fresh și ne orientăm de data aceasta spre firma Jo Malone, care reușește mereu să surprindă cu creațiile sale inedite. London Orange Peel Cologne, după cum anunță și numele, este o mireasmă în care notele principale sunt cele de portocală, cu un miros „curat”, care să nu fie influențată de niciun alt miros, potrivit pentru ambele sexe.

5.Louis Vuitton, Étoile Filante

Étoile Filante a fost lansat la începutul anului 2021 și este perfect pentru sezonul rece, căci aduce la lumină un miros delicat și unic, pentru domnișoarele și doamnele doritoare să se dezică de tiparele obișnuite ale parfumurilor.

În primul rând, trebuie să evidențiem faptul că acest parfum nu este deloc potrivit pentru persoanele care sunt iubitoare ale mirosurilor foarte puternice. Étoile Filante este mai degrabă un parfum delicat, care se va face simțit doar în anumite contexte, însă va impresiona negreșit.

6.Armani, My Way Intense

Cei care au iubit notele florale ale parfumului My Way au acum șansa să le experimenteze la un alt nivel, deoarece Armani tocmai a lansat o variantă mult mai intensă a acestuia. Predominante sunt aromele de tuberoză, flori de portocal, cedru și vanilie, care oferă un miros vibrant, puternic, care va întoarce toate capetele din jur atunci când va fi purtat. Putem spune că este un parfum perfect pentru doamnele și domnișoarele doritoare să se remarce, pregătite oricând să strălucească în fața celor din jur.

7.Molton Brown, Milk Musk

În acest sezon, Molton Brown a reușit perfect să surprindă esența toamnei prin Milk Brown, care se încadrează în categoria parfumurilor subtile și foarte plăcute. Mirosul este un cald, plăcut și foarte relaxant, în care notele principale sunt de vanilie, mosc și flori de fasole tonka. Pentru zilele înnorate, în are soarele refuză să ne încălzească pielea cu razele sale, acest parfum este alegerea perfectă și va aduce căldură în viața oricui.

8.Valentino, Donna Born in Roma, Eau de Parfum

Vara a luat sfârșit de săptămâni bune, dar acest lucru nu înseamnă că nu ne putem întoarce la țărmurile sale însorite și înmiresmate prin intermediul simțurilor noastre. Donna Born in Roma aduce Italia mai aproape, cu un miros care suprinde perfect miresmele care înconjoară capitala acestei țări.

Întâlnim o mireasmă florală, dar proaspătă, care se împletește armonios cu lămâia.

9.Marc Jacobs, Daisy Eau So Intense

Creat de parfumierul Alberto Morillas, Daisy Eau So Intense aduce în fața clienților Marc Jacobs un miros copilăresc, fructat, care va face ziua oricui mai plăcută și mai plină de energie. Încă de la lansare, acest parfum a fost un real succes, iar popularitatea sa continuă și în sezonul rece fără niciun dubiu.

Putem să spunem cu certitudine că această mireasmă nu este potrivită pentru doamnele și domnișoarele delicate, care nu caută să se evidențieze prin parfumul lor. Daisy Eau So Intense oferă, după cum spune și numele, un miros intens de fructe de pădure și pară, îmbinat cu miere, trandafir și iasomie.

10.Paco Rabanne, Phantom

Paco Rabanne s-a întrecut pe sine cu campania de promovare a parfumului Phantom, deoarece designul sticlei pe care l-au ales pentru produsul lor este pur și simplu incredibil. Forma clasică a sticlelor de parfum a fost dată uitării și a fost înlocuită de un robot argintiu, al cărui aspect nu are cum să nu atragă atenția tuturor celor din jur.

Mirosul este și el un foarte plăcut și proaspăt, perfect pentru femeile puternice, mereu ocupate cu activitatea profesională sau alte îndatoriri. Nota principală a acestui parfum este de lămâie, acompaniată de lavandă și vanilie, care-i conferă senzualitate și delicatețe.

Citeste si