Home > Actualitate > Angajații CFR amenință cu greva! Termenul limită pentru rectificarea bugetară este 1 iulie
Actualitate

Angajații CFR amenință cu greva! Termenul limită pentru rectificarea bugetară este 1 iulie

Angajații CFR amenință cu greva! Termenul limită pentru rectificarea bugetară este 1 iulie

Ceferiștii au adunat forțele și au protestat față de încetinirea aprobarii bugetelor companiilor CFR Călători și CFR Infrastructură. Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Maxim Rodrigo, a avut un mesaj clar: dacă rectificarea bugetară nu va avea loc până la 1 iulie, vor fi luate măsuri extreme, inclusiv oprirea activității.

Maxim Rodrigo a explicat că în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, s-a discutat despre problemele cu care se confruntă CFR, și că deși există o susținere verbală, fără aprobarea bugetului, nu se poate aplica Legea 195/2020. Aceasta presupune că, fără un buget aprobat, nu se poate asigura funcționarea normală a serviciilor feroviare, iar efectele se vor face simțite în operarea locomotivelor, vagoanelor și chiar în salarizarea angajaților.

În plus, Maxim Rodrigo a anunțat că un nou protest este programat pentru data de 26 iunie, cu scopul de a aduce în atenție revendicările ceferiștilor. „Dacă acea rectificare bugetară nu se face la 1 iulie și se face mai târziu, vom opri lucrul. Practic, oprim că vrem, nu vrem, că n-avem cu ce să circulăm,” a declarat acesta.

În criză salariul minim

Rodrigo a atras atenția asupra situației precare în care se află angajații CFR, în special mecanicii de locomotivă, care sunt supuși unor condiții de muncă dificile, pentru un salariu minim pe economie. „În condițiile în care în toată Uniunea Europeană un mecanic de locomotivă are între 3.000 și 5.000 de euro salariul lunar, adică de șapte-opt ori mai mare decât în România, în condițiile în care prețurile sunt aceleași în toată Uniunea Europeană și în România, deci practic avem aceleași prețuri, dar salariile sunt de șapte-opt ori mai mici,” a afirmat acesta.

Un alt punct fierbinte al protestului a fost tergiversarea aprobarii bugetului de venituri și cheltuieli pentru CFR Călători și CFR Infrastructură. Fără acesta, nu există fondurile necesare pentru reparațiile de material rulant și infrastructură feroviară, nici investiții în acestea. Lipsa fondurilor poate duce la un număr insuficient de trenuri de călători în plin sezon estival.