Home > Actualitate > Social > STB schimbă foaia. De la această dată vor fi mai mulți controlori, dar și polițiști pe trasee
Social

STB schimbă foaia. De la această dată vor fi mai mulți controlori, dar și polițiști pe trasee

STB schimbă foaia. De la această dată vor fi mai mulți controlori, dar și polițiști pe trasee
b365.ro

De la 1 iulie 2021, prețul plătit pentru abonamentele și biletele pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun a fost majorat. Totodată, atât Metrorex, cât și STB au venit și cu noi variante comune de abonament.

Doar 10% dintre călători au titluri de călătorie valabile

Însă vestea privind noile scumpiri nu a fost prea bine primită de călători. Mai mult decât atât, potrivit unui comunicat transmis de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), s-a constat că doar 10% dintre cei care folosesc transportul în comun au asupra lor și titluri de călătorie valabile.

Astfel că, pentru a reduce numărul celor care nu plătesc pentru fiecare călătorie, TPIB a anunțat că începând de la 1 septembrie, numărul controlorilor prezenți, în autobuzele, troleibuzele și tramvaiele deținute de STB va crește. Mai mult decât atât, alături de echipele de control vor fi și reprezentanți ai poliției, pentru a putea fi evitate viitoarele conflicte.

Începând de la 1 septembrie, numărul controlorilor care se vor ocupa de verificarea biletelor și abonamentelor pentru transportul în comun de la suprafață va crește. Iar decizia celor de la STB are legătură cu numărul mic al celor care utilizează aceste servicii și care chiar ajung să plătească pentru fiecare călătorie.

Mai mult decât atât, TPBI a mai transmis că, deși în ultima perioadă capacitatea de transport s-a îmbunătățit prin creșterea vitezei comerciale, după ce s-a făcut o reorganizare și o optimizare a transportului public din zoana București- Ilfov, dar și după ce flota operatorilor a fost înnoită. Chiar și în aceste condiții s-a constat o scădere a călătorilor care plătesc pentru bilete și abonamente.

Datele mai arată că, în prezent cei patru operatori (STB, STV Voluntari, Ecotrans STCM Chitila, Regio Serv Transport Buftea) reușesc să ajungă la o capacitate zilnică de transport pentru 2,172 milioane călători. Cu toate acestea, numărul celor care chiar plătesc pentru călătoriile efectuate, fie prin achiziționarea de abonamente, fie prin validarea biletelor este de aproximativ 210.500 de călători.

Suprataxa pentru cei care nu plătesc pentru călătoria va fi de 80 de lei

O altă schimbare de care ar trebui să țină cont cei care folosesc transportul în comun este că și suprataxa pentru cei prinși fără bilet a crescut la 80 de lei, adică la valoarea unui abonament pe toate liniile. Cartela primită pentru achitarea suprataxei poate fi folosită pe parcursul întregii zile. De asemenea, amenda pentru cei care nu plătesc suprataxa a crescut și ea. Călătorii prinși pot achita între  300 și 500 de lei după ce a fost încheiat procesul verbal.

Nu în ultimul rând, pentru a evita apariția conflictelor între călătorii care circulă fraudulos și echipele de control, TPBI va primi sprijin din partea  autorităților locale, care au anunțat că alături de controlori se vor afla și reprezentanți ai  poliției.

Citeste si