Constituţia postbelică a Japoniei a intrat în vigoare pe 3 mai 1947, după ce fusese adoptată în 3 noiembrie 1946. Această lege fundamentală, care o înlocuia pe cea adoptată în perioada Meiji, mai exact în 1889, a fost structurată în 11 capitole şi 103 articole.
Guvernarea luminată
Perioada Meiji (guvernarea luminată) este denumirea istoriei Japoniei dintre 23 octombrie 1868 și 30 iulie 1912, în vremea domniei Împăratului Matsuhito. În acești ani, Japonia a trecut de la o societate feudală autoizolată la un stat național modern și industrializat, devenind o nouă mare putere.
Constituţia din 1889, inspirată după cea germană, a proclamat Japonia monarhie constituţională şi a stabilit Dieta Imperială (legislativul naţional), cu cele două camere: Camera Consilierilor (camera superioară) şi Camera Reprezentanţilor (camera inferioară).
Legea fundamentală permitea proprietarilor care plăteau un impozit pe terenuri de aproximativ 15 yeni sau mai mult să voteze pentru membrii Camerei Reprezentanţilor.
În 1925, dreptul la vot a fost extins la toţi bărbaţii japonezi cu vârsta peste 25 de ani.
Când japonezele au votat întâia oară
Constituția intrată în vigoare la 3 mai 1947 introducea votul universal. Femeile din Japonia au putut vota pentru prima dată în cadrul alegerilor din 10 aprilie 1946.
În elaborarea noii Constituții un rol important l-a avut Comandantul suprem aliat, generalul american Douglas MacArthur, şi echipa sa. În februarie 1946, partea niponă avansase o versiune de document care fusese însă respinsă de americani.
Pe 2 septembrie 1945, Japonia acceptase termenii armistiţiului impuși de aliați, iar împăratul Hirohito şi membrii executivului şi-au exprimat acordul pentru transferul de autoritate pe plan naţional către Comandantul suprem al puterilor aliate în Japonia ocupată, funcţie deţinută de generalul american Douglas MacArthur.
Varianta formulată, în februarie 1946, de partea niponă fusese respinsă de aliaţi, pentru că fusese considerată „prea conservatoare”, indică portalul www.history.com.
Articolul 9
Echipa generalului american Douglas MacArthur a redactat proiectul de lege fundamentală, în circa o săptămână, iar la data de 13 februarie 1946 l-a transmis guvernului nipon.
Prerogativele împăratului erau limitate, însă păstra un rol simbolic. Titlurile nobiliare au fost abolite.
Au fost introduse prevederi care făceau trimitere la respectarea drepturilor omului.
În textul noii legi fundamentale, unul dintre cele mai importante puncte era reprezentat de Articolul 9, care prevedea expres interzicerea posibilităţii Japoniei de purtare a războiului şi care conferea în mod expres caracterul pacifist al Japoniei în perioada de după al Doilea Război Mondial. Articolul stipula:
„Aderând cu sinceritate spre o pace internaţională bazată pe justiţie şi ordine, poporul nipon renunţă pentru totdeauna la război ca drept suveran al naţiunii şi la ameninţarea sau folosirea forţei ca mijloace de reglementare a disputelor internaţionale”.
Împăratul era considerat „simbol al statului şi al unităţii poporului”. În cadrul alegerilor din 10 aprilie 1946, proiectul legii fundamentale a fost votat de cetăţenii niponi cu drept de vot
În 1949, generalul MacArthur a transferat mare parte din autoritatea sa către guvernul Japoniei. Statele Unite ale Americii şi alte 48 de naţiuni ale lumii au semnat, în septembrie 1951, tratatul de pace formal cu Japonia, intrat în vigoare la data de 28 aprilie 1952, când Japonia şi-a asumat suveranitatea deplină.
