Se spune că diferența dintre memorialistică și istorie ar consta în perspectiva abordată. Mai jos enumăr trei jurnale care ne ajută să înțelegem mai multe despre perioada interbelică a României.
Când ne referim la istorie ne gândim la o perspectivă obiectivă, ceea ce ar presupune și lipsa oricăror atitudini părtinitoare, din care putem înțelege mai multe fenomene de ordin social, politic și ideologic. Pe când memorialistica este subiectivă, foarte personală și, implicit, părtinitoare. Dar cât de ferită este istoria de jurnalul „manipulator”? Cât de sinceră și cât de reală este? Sau cât de multe putem înțelege dintr-o înșiruire de date și de evenimente? Oare, perspectiva subiectivă, gândurile „hiperdependente” a unor oameni ce au experimentat pe propria piele „istoria” nu ne ajută să înțelegem cu adevărat ce simțeau oamenii, inclusiv ca masă, nu doar ca individ? Iată jurnalele:
Jurnalul (1935 – 1944) lui Mihail Sebastian
Jurnalul scris de Mihail Sebastian (pseudonimul pentru Iosif Mendel Hechter) este una dintre cele mai importante cărți ale literaturii române. Scriitorul și dramaturgul de origine evreiască a făcut o serie de adnotări de-a lungul a aproape un deceniu fără dorința de a le publica vreodată. Astfel, putem să mizăm atât pe autenticitatea opiniilor exprimate, cât și pe veridicitatea spuselor sale. Jurnalul (despre care am mai scris și aici) a fost publicat în anul 1995 datorită cenzurii comuniste.
În cadrul acestuia putem distinge cinci mari teme de meditației, așa cum spunea George Pruteanu într-un articol scris pentru Dilema (211-214, 7-28 februarie din 1997). Acestea sunt: muzica, literatura proprie (zămislire și retrospecție), antisemitismul, iubirile și războiul (Sursa: bookhub.ro). Acesta a fost unul dintre apropiații lui Mircea Eliade, la un moment dat scrie despre opiniile stranii pe care le are istoricul și filosoful religiilor despre ideea de naționalitate și îl suspectează de un anumit antisemitism. Motiv pentru care se va îndepărta de el.
Mihail Sebastian are multe însemnări care fac referire la unele dintre cele mai importante personalități ale perioadei, de la poeți, dramaturgi până la actori și regizori. Datorită lui putem afla mai multe detalii legate de perioada ce a precedat al Doilea Război Mondial. Fapt ce ne ajută să înțelegem mai multe din alegerile făcute de intelectualii vremii, dar și ale celor aflați la conducerea României.
„Nimicirea Cehoslovaciei am luat-o drept o dramă personală. Citeam ziarul pe stradă, cu detalii despre intrarea lui Hitler în Praga – și aveam lacrimi în ochi”. Nota la data de 20 martie 1939. Sursa: bookhub.ro.
Sunt zeci sau poate sute de note care descriu unele dintre cele mai tragice evenimente de care a avut parte România. Mihail Sebastian a fost un pacifist și visător ce a sperat mereu la o întoarcere către normalitate, pe care, din păcate nu a mai apucat să o trăiască. Acesta se stinge din viață în data de 29 mai 1945, pe când avea numai 37 de ani. Războiul avea să se finalizeze câteva luni mai târziu.
Jurnalul scris de Mircea Eliade (9 octombrie 1959-3 mai 1962)
În cazul lui Mircea Eliade avem de-a face cu jurnalul scris ca experiment literar. Acesta considera că numai așa putea scrie o literatură care să fie autentică. Prin intermediul jurnalului își propunea să sfideze tot ce avea legătură cu artificialul și cuvintele „contrafăcute”. Își publică memoriile fără să resimtă vreo jenă față de cele scrise. Acesta a spus că o scriere este cu atât mai universală dacă scriitorul este intim sau subiectiv.
„Cu cît ești mai autentic, mai tu însuți, cu atît ești mai puțin personal, cu atît exprimi o experiență universală sau o cunoaștere universală. Un jurnal intim are pentru mine o mai universala valoare omeneasca decît un roman cu mase, cu zeci de mii de oameni.” Mircea Eliade citat de tocilar.ro.
Alături de jurnalul scris de Mihail Sebastian memoriile consemnate de Mircea Eliade formează o viziune complexă. Fiecare în parte reprezintă unele dintre cele mai importante surse de informații legate de generația Criterion. Eliade a scris de mai multe ori despre Nae Ionescu, profesorul de filosofie pe care îl considera un mentor (despre care am scris aici). De asemenea, regăsim multe referiri la o parte dintre cele mai importante personalități ale vremii, inclusiv la actrița Sorana Țopa, pe care a părăsit-o pentru prima lui soție, Nina Mareş. Despre care spunea că:
„Era mică, blondă, bună camaradă şi, deşi, cum am aflat mai tarziu, ducea o viaţă grea, râdea întotdeauna, era discretă, nu vorbea de necazurile ei”. Sursa: adevărul
În cadrul memoriilor sale putem descoperi mai multe surse de inspirație pe care le-a folosit pentru operele sale ficționale. Putem să citim mai multe lucruri legate de experiența sa în India și chiar să descoperim multe convingeri de ale sale de natură spirituală. Parte din ele contribuind la o bună înțelegere a lucrărilor sale de natură teoretică, din sfera istoriei și filosofiei religiei.
Jurnalul lui Alice Voinescu
Memoriile lui Alice Voinescu (despre care am scris mai multe aici) par să fie completarea perfectă pentru însemnările celor doi. Aceasta având neșansa de a cunoaște atât nedreptățile făcute de „partizanii nazismului”, cât și de comuniști. Profesoara are mai multe adnotări legate de personalitățile importante ale vremii. Aflăm informații despre societatea acelor vremuri. Care a trecut rapid de la un comportament violent la altul mult mai violent.
O urmăm în lupta sa cu timpul nedrept și cu exagerările vremii. Aceasta demonstrează că are o stăpânire de sine de o dimensiune aproape fantastică. Rămâne imparțială în fiecare din cazuri, reușind să puncteze fiecare nedreptate în parte făcută atãt de cei de dreapta, cât și de stânga. Nu avem cum să nu îi acordăm credit celei care a trăit la maturitate războiul şi trecerea de la monarhia interbelică la regimul comunist, epoci total diferite despărțite de numai câteva zile.
„singura cale de adevărată umanizare este Evanghelia lui Cristos (…) când vor porni în Lună oamenii de milă şi din dragoste pentru cei de acolo, după ce vor trăi cu dragoste cu cei şi cele de pe Pamânt, atunci da, omul va fi stăpân pe Univers, va fi creator, va fi Fiul lui Dumnezeu”. Nota Alice Voinescu în jurnal.
Prin intermediul memoriilor sale putem înțelege natura unora dintre cele mai profunde probleme existențiale. Cum ar fi importanța credinței sau ce este cu adevărat devotamentul sau ce putem numi prin principialitate. O monarhistă convinsă care a suferit profund la moartea reginei Maria. O intelectuală de calitate care a acceptat realitatea așa cum a fost și care s-a adaptat situațiilor, fără să facă niciun compromis.
