Home > Actualitate > 21 iulie – Apel solemn pentru eroii ceruți tribut de pământurile afgane. Ce nu s-a văzut  la Ceremonialul final
Actualitate Editorial

21 iulie – Apel solemn pentru eroii ceruți tribut de pământurile afgane. Ce nu s-a văzut  la Ceremonialul final

21 iulie – Apel solemn pentru eroii ceruți tribut de pământurile afgane. Ce nu s-a văzut  la Ceremonialul final

Poate că mulți am învățat, încă de mici, că sufletul pus în lucrurile mărunte și pașii făcuți pentru binele celui din jur sunt cele care ne fac să nu călcăm pământul degeaba și să știm că într-o zi, o amintire frumoasă va rămâne în urma noastră! Poate că mulți dintre noi am admirat eroii de ieri, sau eroii de azi, însă la fel de mulți am fost și cei care i-am blamat, sau i-am uitat. Așa se întâmplă și în zilele noastre. România, la fel ca și celelalte țări membre NATO, a anunțat oficial retragerea din Afganistan, țara în care soarele răsare de 19 ani pe chipurile oamenilor aducând doar dorința de a mai trăi o zi. În editorialul de astăzi o să dezbatem ziua de miercuri, 21 iulie și despre adevărata sa semnificație.

Ceremonia militară organizată cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan a avut loc miercuri, 21 iulie, începând cu ora 10.00, în Piața Arcul de Triumf din București.

Au defilat, cu măiestrie și cu sclipirea de patriot în privire, pe sub Arcul de Triumf, peste 1000 de militari de la structurile Armatei României care au îndeplinit misiuni în acest teatru de operații, începând din anul 2002 și până în luna iunie a acestui an. Defilarea a fost deschisă de un detașament format din militari răniți în timpul celor peste 19 ani de participare a Armatei României la misiuni în Afganistan.

Într-un moment al ceremonialului, au fost decorate drapele de luptă ale unor comandamente, mari unități și unități ale Armatei României care au condus sau au executat misiuni în teatrul de operații. Pe timpul ceremoniei s-a păstrat un moment de reculegere și s-a depus o coroană de flori în memoria militarilor căzuți la datorie în teatrele de operații externe. Să ne oprim aici! Pentru o parte din mass media puțin a contat ce s-a întâmplat la aceste două momente care de fapt au fost esența evenimentului. Pentru mulți dintre jurnaliștii de la nivel național, a contat mai mult să surprindă „vedetele” de pe scena politică ce și-au rupt din timpul de cafea ca să fie prezente, sau să surprindă câteva momente cu oamenii așezați impecabil în fața Arcului de Triumf.

Nu s-a văzut modul în care peste 1000 de oameni au defilat cu adevărat ireproșabil, modul în care peste o mie de oameni au ridicat cu tărie privirea și au răspuns în cor, în poate cel mai greu moment al vieții lor, „căzut la datorie”, atunci când s-a strigat numele celor 27 de militari morți pe pământurile prăfuite ale Afganistanului. Pentru ei, numele strigate reprezentau în primul rând un militar care a jurat credință patriei sale, iar mai apoi, numele unui prieten, al unui frate, sau un camarad excepțional.

În timp ce televiziunile naționale anunțau sumele colosale cheltuite de NATO pe misiunea din Afganistan, iar o parte dintre jurnaliști se interesau de alte probleme care ar putea fi dezbătute cu cei prezenți la eveniment, că…na… nu ai ocazia să prinzi în fiecare zi ministrul X și să îl mai întrebi de creșterea pensiilor, uitând astfel semnificația momentului la care participi, nu s-au văzut unele lucruri! Nu s-a văzut o trăire de moment pe care probabil, dacă cineva o poate înțelege, nu i-ar dori nici celui mai mare dușman să o simtă!

Mai exact, să ne întrebăm: oare ce au simțit cele 27 de familii ale militarilor strigați înainte de momentul de reculegere? Ce au simțit când în fața lor se aflau drepți și înalți ca brazii falnici, peste 1000 de militari care sărbătoreau în sfârșit întoarcerea acasă. România a participat, de-a lungul celor 19 ani de prezență în Afganistan, cu peste 32.000 de militari. Dintre aceștia, sute au fost răniți și alți 27 au plătit tribut propria viață. 27 nu s-au mai întors, sunt astăzi în armata din Cer. Ce au simțit oare la ceremonialul de pe 21 iulie, familiile celor 27 de militari care știu că vor trece ani la rând fără ei, soții care știu că iubirea pentru patrie i-a făcut pe ei să lupte până la final, pentru copii ale căror nopți ar fi mai blânde dacă ar putea adormi în brațele tatălui și pentru frați care ar vrea să mai vadă odată omul drag, răpus în lupte purtate pentru ca astăzi să fie liniște. Ei bine, durerea din ochii celor 27 de familii nu va dispărea niciodată, însă sentimentul că au murit ca eroi, ca bravi militari demni, mai aduce din când în când un gând de resemnare.

Trist este însă că România nu a văzut miercuri acest lucru. Trist este că România a petrecut ultimii 19 ani blamând militarii și făcându-i mercenari, fără să înțeleagă ce poartă în suflet fiecare angajat al Ministerului Apărării Naționale, fără să înțeleagă ce ia cu el în fiecare misiune și ce simte când lasă în spate alei umbrite de tristețe, copii și rude care așteaptă doar ziua când vor putea primi acea îmbrățișare caldă, fără să fie nevoiți să suporte zâmbete șterse de imagini pixelate din cauza internetului slab și fără să le tresară inima la fiecare știre despre Afganistan.

Jigniți și blamați, dar cu demnitatea păstrată

Mulți dintre români au spus că militarii sunt mercenari, însă fără măcar a se înțelege adevăratul sens al cuvântului din DEX. N-au fost mercenari cei 27 de militari care au murit pe pământurile Afganistanului. Au plătit un tribut scump pentru pace. Banii? Păi nu au fost sumele acelea scopul lor comun în misiune, ci dorința de a fi acolo unde Patria o cere, indiferent că ar fi bine, sau nu. Au mers acolo unde jurământul le-a cerut, alături de militari din toate statele membre NATO și culmea, dacă acum îi întrebi dacă ar mai merge, ți-ar răspunde că da, ar face asta de fiecare dată când li se va cere. Aceste lucruri nu s-au văzut în România la ceremonialul de pe 21 iulie, pentru că mulți nici măcar nu au înțeles însemnătatea acelui eveniment.

„Nimic în lume nu-i mai sfânt, decât să mori ca luptător, înfășurat în tricolor”

Ceremonialul de pe 21 iulie a fost organizat pentru a aduce un apel solemn celor care au plătit tributul unui război ce a durat aproape două decenii. Peste 100 de militari români au rămas mutilați, cu răni care le-au schimbat complet viața, iar alți 27 au plecat și nu s-au mai întors! Au plecat cu un jurământ în suflet, iar la întoarcere au venit în sicrie metalice, îmbrăcate în tricolor, iar în dreptul numelor lor, a fost strigat „căzut la datorie”. Suflete care au lăsat în urmă doar amintiri, familii îndurerate, dar speranța colegilor că pregătirea militară îi va face să nu mai treacă prin astfel de tragedii. România a plătit un tribut Afganistanului prin acești militari, însă România va fi gata întotdeauna să sprijine NATO în misiunile externe, deoarece acesta este scopul principal al pregătirii permanente a militarilor.

Iar noi?… Suntem datori să  nu-i uităm și să ne aducem aminte de fiecare dată când putem de ei. Suntem datori să înțelegem adevăratul scop al misiunilor la care a participat Armata Română și suntem datori să ducem istoria mai departe, așa cum este ea, căci setea de cunoaștere a viitoarelor generații se poate păstra doar dacă vom menține flacăra vie a unei amintiri legate de cei 19 ani de prezență în Afganistan.

Tu, cititorule, să nu uiţi că eşti român și că este frumos, oriunde te-ai afla, să povestești celor dragi ție istoria țării, iar aşa cum spunea eroul Locotenent Colonelul Corneliu Calotescu în jurnalul său „În luptă cu Regimentul 30 Muscel”, jurnal editat în 1929:

Prin munca şi sacrificiul ei această generaţie trebuie încă să se afirme, iar cei ce vor urma să sprijine faptele ei cele bune, după cum ea s-a sprijinit şi s-a inspirat din faptele bune ale înaintaşilor ei. Sufletul ei purificat în purgatoriul războiului trebuie să se stăruiască pentru un rol şi mai greu şi mai frumos, căci în nemărginirea necunoscutului, cine ştie când va fi chemată să îl „susţie”. Aceste virtuţi strămoşeşti sunt izvorul divin şi nesecat la care se vor adăpa urmaşii pentru a păstra Patria neatinsă, dând ce au ei mai scump şi mai sfânt pentru ţară şi tron. ACESTA ESTE ADEVĂRATUL SCOP AL VIEŢII!”.

Odihnă veșnică militarilor care au plătit tribut Afganistanului:

Slt.(PM) Ciprian-Ștefan Polschi , decedat în 05 septembrie  2019

Slt. (PM) Mădălin Stoica, decedat la 15 septembrie 2017 în zona aeroportului Kandahar

Slt. (PM) Iulian Dumitrescu, decedat la 07 mai 2016

Slt. (PM) Adrian Vizireanu, decedat la 07 mai 2016

Slt. (PM) Claudiu Constantin Vulpoiu, decedat la 30 martie 2014

Slt. (PM) Adrian Postelnicu, decedat la 23 septembrie 2013

Slt. (PM) Vasile Claudiu Popa, decedat la 23 septembrie 2013

Slt. (PM) Ion-Lucian Leuștean, decedat la 9 mai 2012 după ce a fost rănit grav la 7 septembrie 2011 în provincia Zabul din Afganistan

Slt. (PM) Cătălin Ionel Marinescu, decedat la 10 mai 2011 în provincia Zabul

Slt. (PM) Constantin-Laurențiu Lixandru, decedat la 5 mai 2011 în provincia Zabul

Slt. (PM) Cristian-Petru Filip, decedat la 1 octombrie 2010

Slt. (PM) Marius Florin Sfecheș, decedat la 1 octombrie 2010

Slt. (PM) Dan Ciobotaru, decedat la 23 iunie 2010 pe drumul național 1 Kabul-Kandahar

Slt. (PM) Caracudă Paul, decedat la 23 iunie 2010 pe drumul național 1 Kabul-Kandahar

Slt. (PM) Valerică Leu, decedat la 12 mai 2010 pe drumul național 1 (Qalat-Kabul)

Slt. (PM) Florin Bădiceanu, decedat la 23 februarie 2010 pe drumul național Kandahar-Kabul

Mr. (PM) Iuliu-Vasile Unguraș, decedat la 7 aprilie 2009 pe drumul național Kandahar-Kabul

Mr. (PM) Tiberius-Marcel Petre, decedat la 3 aprilie 2009

Slt. (PM) Claudiu Chira, decedat la 26 februarie 2009 pe drumul național 1 (Qalat-Kabul)

Slt. (PM) Dragoș Traian Alexandrescu, decedat la 31 august 2008 pe drumul național 1 (Qalat-Kabul)

Slt. (PM) Claudiu Marius Covrig, decedat la 13 iunie 2008 pe drumul național 1 (Qalat-Kabul)

Slt. (PM) Ionuț Cosmin Sandu, decedat la 20 martie 2008

Slt. (PM) Aurel Marcu, decedat la 6 septembrie 2007

Slt. (PM) Ionel Gheorghiță Drăgușanu, decedat la 20 iunie 2006

Slt. (PM) Narcis Șonei, decedat la 24 aprilie 2005

Slt. (PM) Iosif-Silviu Fogarași, decedat la 11 noiembrie 2003

Slt. (PM) Mihail-Anton Samuilă, decedat la 11 noiembrie 2003

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate