Home > Cultură > Celebrități > Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
Celebrități Premium

Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional

Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional

Şi, Doamne, mi-a căzut la loterie
Lozul ghinionist să fiu român
Şi inventându-mi vina-n puşcărie,
S-o ispăşesc amarnic, mâncând fân

Sunt scriitori ce-au dat României opere ce nu vor putea fi egalate în negura vremii, scriitori născuți ca să moară pentru literatură, pentru iubirea de cultură și pentru arta cuvântului. Așa a fost și Marin Sorescu, poetul a cărui viață a avut o însemnătate aparte, datorită faptului că oameni ca marele poet se nasc poate odată la 100 de ani.

O viață cât alte zeci la un loc

Scriitorul Marin Sorescu s-a născut în comuna Bulzești, județul Dolj, pe data de 19 februarie 1936. A urmat cursurile școlii primare în satul în care a venit pe lume, iar apoi a mers la liceul „Frații Buzești” din Craiova, fiind ulterior student la Școala Medie Militară „Dimitrie Cantemir” din Predeal, potrivit volumului „Dicționarul scriitorilor români” (Editura Albatros, București, 2002). În anul 1960 a devenit licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, fiind unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, care s-a afirmat prin muncă și devotament față de studii.

Încă din perioada în care era student, Marin Sorescu devenea tot mai cunoscut ca poet, el fiind liderul Casei de Cultură a Studenților. După ce a absolvit facultatea, în anul 1960, Marin Sorescu a mers la București, acolo unde avea să se stabilească. A devenit redactor la „Viața Studențească”, acolo unde a debutat cu versuri.

Ascensiunea sa în lumea literară avea să fie una impresionantă. El a devenit poet, prozator, dramaturg, eseist și un mare critic literar. A început să călătorească în mai multe țări din spațiul european, participând la festivaluri și congrese.

A participat la Bienala de poezie de la Knokke-Le-Zoute, în Belgia, în 1966, a fost invitat special la  International Writing Program al Universității din Iowa, în Statele Unite ale Americii, în perioada anilor 1970 și 1971 şi i-a fost acordată o bursă de studii pe o perioadă de un an la Academia de Artă din Berlinul de Vest cu doar un an mai târziu.

În anul 1992 a avut loc un moment important din viața sa. Marin Sorescu și-a susținut tema de doctorat în filologie la Universitatea din București, cu teza „Insolitul ca energie creatoare, cu exemple din literatura română’”. A fost redactor la revistele „Viața studențească”, „Luceafărul”, „Viața românească”, redactor-șef la Studioul Cinematografic „Animafilm” din București (1966-1972), redactor-șef al revistei „Ramuri”din Craiova (1978-1990). Tot în Craiova, în perioada anului 1990 a fost numit director al Editurii „Scrisul românesc”.  De altfel, pentru meritele sale deosebite, el a fost numit ministru al Culturii în perioada 25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995.

Literatura lui Marin Sorescu a fost una vastă. El a fost printre cei mai prodigioși prozatori din țara noastră, fiind renumit chiar și dincolo de granițele țării. Operele sale au fost traduse în zeci de limbi străine.

Tunel

Mai construim noi mult acest tunel,
În care ne-afundăm de generaţii?
Există ceva dincolo de el,
Există, dincolo de hrube, spaţii?

S-aude, în afară, ce vibraţii
Fac icnetele noastre, de oţel?
Mâncăm pământ şi respirăm în raţii:
Economii-n plămâni, şi-n muşchi cârcel.

Dar orice întrebare-i sigilată.
Şi când un revoltat sigiliul rupe,
Sar inşi să-l bată, gura să-i astupe.

Şi, totuşi, unde duceţi astă gloată?
Cu sânge, printre buzele cusute,
Întreabă limba nedisciplinată”.

După ce a debutat ca poet în mai multe reviste, în anul 1964 a avut și marele debut editorial. A lansat volumul de parodii „Singur printre poeți”, iar stilul său original avea să prindă contur în România și în Europa. Au urmat volume precum: „Poeme” (1965, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), „Moartea ceasului” (1966), „Tinerețea lui Don Quijote” (1968), „Tușiți” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972), „La lilieci” (vol. I-V, 1973-1995; I – 1973, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, II – 1977, Premiul Academiei Române, III – 1980, IV – 1988, V – 1995), „Astfel” (1973), „Descântoteca” (1976), „Poeme” (1976), „Sărbători itinerante” (1978), „Ceramică” (1979), „Fântâni în mare” (1982), „Apă vie, apă moartă” (1987), „Poezii alese de cenzură” (1991), „Traversarea” (1994).

Criticul literar George Călinescu îl descria pe Marin Sorescu, în 1964, drept „Contemporanul”, și spunea că el avea „capacitatea excepțională de a surprinde fantasticul lucrurilor umile și latura imensă a temelor comune”.

Original şi inventiv, Sorescu era un spirit funciar antidogmatic într-un moment în care apele dogmatismului începeau să se retragă. Versurile lui ingenioase, pline de sugestii şocante, au făcut deliciul unui public larg şi i-au satisfăcut totodată şi pe critici, care vedeau în ele un simptom şi o promisiune de înnoire. Cu un bun instinct al pieţei literare, poetul s-a adaptat lesne la schimbări, dovadă ”La Lilieci”, în care poezia este cu desăvârşire alta decât în culegerile anterioare”, completează istoricul și criticul Nicolae Manolescu.

Teatrul Național Marin Sorescu este una dintre mărturiile vremii legate importanța pe care Marin Sorescu trebuie să o aibă în studiul și cultura noastră, indiferent de trecerea timpului. Clădirea se află în Craiova și este unul dintre cele mai frumoase locuri din acest oraș. Teatrul deține o pondere însemnată în opera lui Sorescu.

În lumea dramaturgiei, renumitul scriitor doljean a știut să își facă un renume prin munca sa unică. Adevăratele dimensiuni ale teatrului lui Sorescu sunt metaforic evidențiate mai ales în suita istorică formată măiestuos din piesele „Iona” (1968), „Paracliserul” (1970) şi „Matca” (1973).

Marin Sorescu a scris, de altfel, chiar și proză umoristică și satirică. El a semnat romanele „Trei dinți din față”, 1977; „Viziunea vizuinii”, 1981), precum și eseuri („Teoria sferelor de influență”, 1969; „Insomnii”, 1971; „Starea de destin”, 1976), cronici literare („Ușor cu pianul pe scări”, 1986, pentru care a primit Premiul „George Călinescu” și Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critică literară), interviuri despre poezie (”Tratat de inspirație”, 1985). El s-a ocupat foarte mult și de traducerea creației poetice a lui Boris Pasternak. De altfel, o activitate preferată a lui Marin Sorescu a fost cea prin care a scris literatură pentru copii: „Unde fugim de acasă?” (1967, proză), „O aripă și-un picior (Despre cum era să zbor)” (1970, versuri), „Cocostârcul Gât-Sucit” (1987, versuri), „Cirip-Ciorap” (1993, versuri) și multe altele.

Uimitor, dar Marin Sorescu a fost chiar și un pictor desăvârșit. El a avut expoziţii personale atât pe teritoriul țării, dar și în străinătate. Cele mai bune opere ale sale au putut fi admirate la Braşov (1989), Cluj-Napoca (1990), Irlanda (1991), Paris (1992, expoziție colectivă), București (1992). În anul 2016, în Foaierul Teatrului de Comedie a avut loc vernisajul expoziției „Marin Sorescu –80”. Marele eveniment cultural a fost organizat de Academia Română, Muzeul Național al Literaturii Române, Fundația Națională pentru Știință și Artă și Teatrul de Comedie.

A primit foarte multe premii de la Uniunea Scriitorilor din România și a fost distins și cu Premiul Academiei Române, medalia de aur pentru poezie „Ospiti Napoli”, primită la Napoli, a primit Premiul internațional „Le Muze” acordat de Academia delle Muze din Florența, Premiul mondial de poezie „Fernando Riello”, la Madrid,  renumitul  Premiu internațional „Gottfried von Herder” pe 1991 pentru întreaga operă (la Viena), Premiul Felix Romuliana (la Belgrad, 1994). De asemenea, a fost propus de Academia Română pentru Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1992.

Distincții oferite marelui scriitor

  • Premiul Academiei Române (1968, 1977);
  • Medalia de aur pentru poezie „Napoli ospite”, Italia, 1970;
  • Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970;
  • „Le Muse”, acordat de Accademie delle Muse, Florența, 1978;
  • Premiul Internațional de Poezie „Fernando Riello”, Madrid, Spania, 1983;
  • Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate;
  • Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de șase ori, pentru poezie, teatru și critică literară).

La data de 9 martie 1991 Marin Sorescu a fost ales membru corespondent, iar câteva zile mai târziu, pe data de 12 martie 1992, membru titular al Academiei Române. A fost, de asemenea, membru al Academiei Mallarmé din Paris. Iată cum o viață de om a fost trăită doar pentru cultură. Însă ne naștem ca să trăim cu ideea că vom muri cândva și cu speranța că am reușit să lăsăm ceva în urma noastră. Tot o viață de om a fost și pentru Marin Sorescu, o viață care a trecut ca acele de ceasornic, iar cortina a căzut în momentul în care marele scriitor a murit pe data de 8 decembrie 1996, la București, însă va rămâne în amintirea tuturor iubitorilor de literatură, datorită operelor sale unice, greu de egalat ani la rând.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor