Home > Actualitate > Bilanț istoric ONU. Pentru prima dată după al Doilea Război Mondial, peste 1,5 milioane de oameni au părăsit Ucraina
Actualitate

Bilanț istoric ONU. Pentru prima dată după al Doilea Război Mondial, peste 1,5 milioane de oameni au părăsit Ucraina

Bilanț istoric ONU. Pentru prima dată după al Doilea Război Mondial, peste 1,5 milioane de oameni au părăsit Ucraina
Foto: Digi24.ro

Trec zilele tot mai mult, iar numărul persoanelor care aleg să plece din calea războiului este îngrijorător de mare. Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite, numărul migranților a trecut cu mult de 1,5 milioane.

Milioane de oameni își iau adio de la locul natal și fug din calea războiului

Se pare că aceasta este criza refugiaţilor cu cea mai rapidă creştere de după cel de-al Doilea Război Mondial. Mai mult, autoritățile de la nivel european sunt gata să primească tot mai mulți refugiați, mai ales că este de așteptat ca numărul acestora să crească, în condițiile în care războiul nu pare să se termine prea devreme, iar rușii continuă să distrugă totul în calea lor.

Peste 1,5 milioane de refugiați din Ucraina au trecut în țările vecine în zece zile. Aceasta este criza refugiaților cu cea mai rapidă creștere în Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial”, a scris Înaltul Comisar pentru Refugiați, Filippo Grandi, pe Twitter.

Într-o decizie de-a dreptul istorică, miniștrii de interne din Uniunea Europeană au decis să adopte măsuri de urgență pentru a acorda protecție imediată persoanelor care fug de războiul din Ucraina. Orice persoană care pleacă din zona de conflict va primi sprijin rapid din partea țării în care merge.

Ucrainenii care ajung în Uniunea Europeană sunt protejaţi iniţial timp de un an, dar aceasta poate fi prelungită cu încă doi ani în total.

În acest context, ministrul german de interne, Nancy Faeser, a făcut mai multe declarații și a calificat  „istorică” actuala cooperare europeană în ceea ce priveşte ajutorul acordat refugiaţilor din criza ucraineană. Atât ONU, cât și NATO și OSCE reprezintă un sprijin continuu pentru siguranța populației, iar toți ucrainenii care au nevoie de ajutor în aceste momente de grea încercare vor primi sprijin.

Aceasta a declarat că ţara sa va primi refugiaţi din Ucraina, indiferent de naţionalitatea pe care ei o dețin. Așadar, un pașaport sau un oricare alt document puțin mai contează în acest moment, deoarece actele vor putea fi realizate după ce românii vor fi în siguranță.

„Marea majoritate a celor care au fugit sunt cetăţeni ucraineni. Persoane din alte ţări care aveau deja un drept de şedere permanentă în Ucraina aduc acest statut cu ei”, a explicat Faeser. „Nici ei nu trebuie să treacă printr-o procedură complexă de azil”.

Citeste si




Recomandări autor