
Dieta indiană te ajută să scapi de 5 kg într-o săptămână! Iată ce trebuie să știi!
Dacă te numeri printre persoanele care își doresc să dea jos niște kilograme într-un timp scurt, atunci ceea ce urmează să îți spunem s-ar putea să…

Dacă te numeri printre persoanele care își doresc să dea jos niște kilograme într-un timp scurt, atunci ceea ce urmează să îți spunem s-ar putea să…

Toată lumea este fericită atunci când primește laude pentru munca pe care o depune, însă în situații excepționale se întâmplă ca o idee de-a ta să…

Mulți dintre noi nu știm, însă există numeroase lucruri și întâmplări care nici în ziua de astăzi nu au fost elucidate sau explicate, acestea…

Pe măsură ce tarabele piețelor încep să abunde în fructe și legume de sezon, alimentația noastră ar trebui să includă cât mai multe dintre acestea.…

Pe cât de minunat este gustul cafelei în fiecare dimineață, pe atât de mare este dezamăgirea atunci când aceasta ajunge pe hainele noastre. Petele…

Nimeni nu poate ști cu exactitate cât timp mai are de trăit, deși o mulțime de oameni au încercat de-a lungul timpului să afle asta. Unora le-a…

Timpul petrecut cu cei dragi poate fi un motiv de bucurie pentru toată lumea, mai ales când alegeți să faceți activități care să vă bine dispună. Și…

Un prim semn al unei boli cardiovasculare grave, precum boala arterială periferică, este dat de picioarele reci și umflate. În cazul în care aceste…

Din nefericire, viața lor s-a scurs prea repede. Deși tineri, cu toată viața înainte și cu numeroase talente, decesele multor tineri au reprezentat…

Blugii pot fi un adevărat coșmar, mai ales atunci când vine vorba de curățarea lor. Mulți s-ar grăbi să spună că cel mai indicat mod de spălare este…

Dacă cineva ți-ar spune că algele sunt un ingredient minune pe care să-l introduci în dieta ta, cât de tentat ai fi să faci această schimbare? Poate…

Aşa cum s-a anunţat la începutul acestui an, finalul fiecărei luni aduce exclusiv în online, pe parcursul a 24 de ore, posibilitatea de a viziona…

Multă lume a adoptat această „modă” de a citi din ce în ce mai multe cărți care au ca temă centrală psihologia oamenilor. Motivul este unul cât se…
VideoCei de la Netflix au făcut și în această perioadă o selecție extraordinară de filme care te vor ține lipit de canapea. De data aceasta este vorba…

Of, somnul! Atât de plăcut și necesar și totuși aproape imposibil de obținut pentru mulți dintre noi. Stresul din viața de zi cu zi, problemele…

Ioana Ignat, tânără și talentată cale-afară, revine pe scena muzicii românești cu o colaborare inedită, care-i va încânta negreșit pe fanii săi.…

Trăiesc într-o maşină special amenajată pentru călătorii pe termen lung. Creatorii proiectului Teleleu ne oferă o seară de neuitat, cu povești…

Majoritatea am avut de trecut măcar o dată în viață printr-un test, examen sau lucrare care să fie destul de solicitant. În acea perioadă toată…
FotoSupraviețuitor a 638 de tentative de asasinat, “El Comandante” este deopotrivă privit astăzi ca eliberator și criminal. Care a fost relația Cubei cu…

După cum știm în această perioadă creștinii ortodocși au intrat în perioada postului, iar acesta nu doar că este benefic sufletului, însă este la…

Cu toții ne-am confruntat măcar o dată cu apariția coșurilor, însă există persoane care se confruntă zilnic cu afecțiuni ale pielii mult mai grave.…

O bună parte din noi deținem sau am deținut măcar un animal de casă. Fie că este vorba de un cățel, o pisică sau orice alt animăluț, știm că aceștia…

Marele premiu de anul acesta al ediției BAFTA 2021 a fost câștigat de povestea lungmetrajului „Nomadland”, iar actorului veteran Anthony Hopkins i-a…

Deja primăvara a început să se instaleze cu încredere la noi în țară, tocmai de aceea ne-am gândit să îți pregătim o listă cu câteva cărți pe care…