Home > Cultură > Celebrități > Florica Bagdasar. Povestea fără de cusur a primei femei ministru, persecutată de comuniști
Celebrități Premium

Florica Bagdasar. Povestea fără de cusur a primei femei ministru, persecutată de comuniști

Florica Bagdasar. Povestea fără de cusur a primei femei ministru, persecutată de comuniști

Cândva, nu chiar de mult timp, femeile știau cu adevărat cum să își lase amprenta în societate și acceptau ideea că întotdeauna se poate mai mult, se poate mai bine. Așa a fost și Florica Bagdasar, am putea spune că un personaj de roman, femeie de mers cu ea la război și politician de renume, prima femeie care a fost numită membru al Guvernului României.

Florica Bagdasar a fost prima femeie ministru din România și una dintre cele mai deștepte femei din țara noastră. În perioada anilor 1946-1948, Florica devenea ministru al sănătății, iar drumul său către succes era unul sigur, dar anevoios. A fost medic cu specialitatea neuropsihiatrie infantilă, școlit la Harvard, și a avut o contribuție importantă la eradicarea malariei, iar lucrările sale au fost și încă sunt obiect de studiu în întreaga lume și astăzi.

Visul de a deveni medic i-a schimbat viața

A văzut lumina zilei pe data de 24 ianuarie 1901, la Monastir, în Macedonia. Florica Ciumetti, așa cum avea pe atunci numele de fata, a venit pe lume într-o familie de intelectuali macedoneni al căror scop era evoluția în lumea educației. Tatăl, Sterie Ciumetti era inginer de șosele și poduri și profesor de matematică, iar în timpul liber se ocupa de educarea celor din jur care aveau nevoie de ajutor. A absolvit liceul „Roman Vodă” – secția modernă – în anul 1920. Ulterior, pentru că avea cel mai mare vis de a ajunge medic, ea a absolvit Facultatea de Medicină din București, în 1925. Din acea zi, ochii mari ai Floricăi aveau să vadă viața cu alți ochi.

După ce a terminat studiile, Florica a obținut diploma de doctor în medicină și chirurgie și dreptul de liberă practică, un titlu mult prea greu de obținut la acea vreme. La scurt timp după absolvire s-a căsătorit cu medicul Dumitru Bagdasar, personalitate renumită. Cei doi soți au plecat la perfecționare în America. Florica Bagdasar a urmat cursuri de sănătate publică la Harvard. Dorul de casă i-a adus înapoi în România, undeva prin vara anului 1929, iar apoi cei doi soți au urmat un stagiu de câțiva ani la Spitalul de Boli Nervoase din Cernăuți.

Nu aveau cum să călătorească permanent, iar ideea de stabilitate i-a convins că este momentul să se mute definitiv în „Micul Paris”, în București, acolo unde Dimitrie Bagdasar a hotărât să înființeze prima clinică de neurochirurgie. Soția a fost cea care i-a asistat în sala de operație, la primele intervenții chirurgicale pe creier, acestea fiind făcute în condiții improvizate, dar cu un final de succes.

Florica Bagdasar a iubit atât de mult copiii încât s-a dedicat activității neuropsihiatrice și educaționale a copilului. A contribuit la apariția primului abecedar numit „Carte pentru toți copiii”, iar mai apoi, cu multă trudă, a elaborat un nou manual de aritmetică, precum și alte materiale didactice ajutătoare pentru copii.

Puțin mai târziu, undeva în anul 1946 a contribuit la înființarea Centrul de Igienă Mintală din București destinat tratării copiilor cu deficiențe mintale și tulburări de comportament. Ca director al instituției, Florica Bagdasar a reușit să formeze o echipă de renume cu psihologi, pedagogi, logopezi și kineto-terapeuți.

Viața ca ministru al Sănătății

În luna septembrie a anului 1946, Florica Bagdasar a făcut parte din delegația oficială a României la Conferința de Pace de la Paris. Din frumosul oraș al Franței, Florica a plecat în misiune oficială la Stockholm având ca obiectiv principal solicitarea ajutorului suedezilor pentru România devastată de război la acea vreme. Era mai ambițioasă ca oricând și știa că nu se poate întoarce acasă fără un rezultat bun.

Cum știam precis starea deplorabilă în care se găsea asistența medicală din țară și cum participasem la eforturile supraomenești pe care le făcuse soțul meu în calitatea de ministru al Sănătății ca să amelioreze cât de cât rănile lăsate de război, îmi dădeam seama ce greutăți aveam de întâmpinat la întoarcerea mea în țară. Mi-am concentrat astfel eforturile, în special asupra soluțiilor în problemele care mă așteptau. Seceta cumplită din ultimii ani adusese în stare de înfometare mare parte a țării. Spitalele erau dezorganizate, bolnavii lipsiți de hrana necesară, de medicamente și de asistență medicală adecvată. În convorbirile pe care le-am avut cu diverșii gazetari am ajuns la concluzia că Suedia era țara care ne putea fi de ajutor, deoarece neutralitatea pe care reușise să o păstreze în tot decursul celui de-ai doilea război mondial o pusese la adăpost de devastări și de neplăceri”, povestea Florica Bagdasar într-un interviu la postul public de radio.

După decesul soțului Dimitrie Bagdasar care ocupa funcția de ministrul al Sănătății în timpul Guvernului Petru Groza, Florica  Bagdasar nu a avut de ales și a trebuit să „moștenească” funcția de ministru. A devenit astfel prima femeie ministru din România. A ocupat fotoliul de la Sănătate în perioada 1 decembrie 1946- 28 august 1948 și a devenit rapid o voce auzită de tot poporul.

Cel mai greu însă a fost că perioada în care ea ocupa această funcție nu a fost deloc una înfloritoare, ba mai mult, România era atunci afectată grav de o criză în domeniul sănătății. În Dobrogea, epidemia de malarie conducea destinele românilor. Atunci, Florica a avut o implicare enormă în oprirea epidemiei.

Persecutată de regimul comunist. Viața în vreme de restriște

În perioada anilor 1953–1956, Florica era membră generală a Partidului Comunist Român, însă din cauza greutăților și a unor atitudini catalogate drept „nepotrivite” ea a căzut în dizgrația comuniștilor și a ajuns la un pas de lichidare. A fost dată afară din funcția de Ministru al Sănătății fără nicio explicație, iar apoi zilele erau pline de amenințări cu moartea și intimidări.

Campania dusă împotriva medicului  Florica Bagdasar a ajuns la punctul culminant undeva la jumătatea anului 1953, moment în care la lumina zilei ieșea un articol de fond din ziarul „Scânteia”, intitulat „Pentru lichidarea deformărilor antiștiințifice în domeniul pedagogiei”. Medicul Florica Bagdasar era acuzat oficial de „cosmopolitism, de ploconire slugarnică în fața putredei ideologii burgheze, de pervertirea psihiatriei infantile prin introducerea unor curente obscurantiste de tip Freud”.

După apariția articolului, Florica Bagdasar a fost „eliberată” din funcția de manager. Împinsă la o viață tristă și nemeritată, Florica nu mai avea un venit și a fost obligată să-și împartă locuința cu o altă familie, deoarece banii nu mai ajungeau de pe o zi pe alta. Abia pe la finele anului 1956 perioada de persecutare a trecut și Florica Bagdasar a fost reabilitată, însă trecuse mult prea multe perioade grele peste femeia-erou, pentru ca acestea să nu își lase amprenta.

Chiar dacă i s-a propus de nenumărate ori să se înscrie din nou în PCR, Florica a refuzat categoric. În octombrie 1957 a fost numită vicepreședinta Crucii Roșii, iar de atunci, activitatea sa căpăta un alt drum benefic românilor.

Un final trist, o plăcuță comemorativă și „Iarna decanului”

A trăit în România până la sfârșitul vieții, în 1978. Mulți din jurul său spuneau că a fost un medic fără cusur, iar din punct de vedere politic, așa cum susținea Valeriu Negru, a fost „tolerată, dar nu agreată”. Cu toate acestea, reușitele sale politice i-au nemulțumit pe mulți, așa cum era de așteptat, dar au ajutat România în cele mai grele momente.

Sfârșitul dramatic al Floricăi Bagdasar nu avea cum să fie trecut ușor cu vederea. A fost întipărit pe hârtie de scriitorul american Saul Bellow în romanul său „Iarna Decanului”. Saul Bellow și-a însoțit soția, Alexandra Bellow, fostă Alexandra Ionescu Tulcea, în România când mama acesteia, Florica Bagdasar, era grav bolnavă, ajunsă pe patul de moarte. Florica Bagdasar este unul din personajele romanului, iar opera literară este de departe una extrem de impresionantă. Și aproape tot ce a mai rămas dintr-un destin frânt.

Pe lângă volumul lui Saul, la pas, pe strada Speranței numărul 13 din Sectorul 2 al agitatului București, mai regăsim pe un perete o plăcuță aproape ștearsă, de care mulți români nici nu știu sau poate au uitat, o plăcuță care să ne aducă aminte că aici au locuit doctorii Dumitru și Florica Bagdasar…

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor