Home > Cultură > Celebrități > Petre Țuțea. Povestea militantului naționalist, condamnat pe nedrept. Și-a iubit țara, dar a fost apreciat după moarte
Celebrități Istorie Premium

Petre Țuțea. Povestea militantului naționalist, condamnat pe nedrept. Și-a iubit țara, dar a fost apreciat după moarte

Petre Țuțea. Povestea militantului naționalist, condamnat pe nedrept. Și-a iubit țara, dar a fost apreciat după moarte

Acum, mai la bătrâneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr

Într-adevăr, vorbele lui Petre Țuțea au fost pline de adevăr și însemnătate. Pe 3 decembrie, românii de pretutindeni trimit un gând către cel care a fost economistul, filosoful, eseistul, politicianul și publicistul român, Țuțea. Un argeșean valoros, Petre Țuțea a fost unul dintre cei mai mari militanți naționaliști, un anticomunist și un membru de seamă al Mișcării Legionare, care a fost întemnițat pentru că a gândit mai mult decât i s-a cerut și pentru că a luptat pentru ca oamenii să fie liberi să gândească și să decidă așa cum își doresc cu adevărat.

„Nu mă interesează trecutul. De câte ori mă întreabă cineva când m-am născut, îi spun că într-unul din anii trecuți”

Petre Țuțea s-a născut pe data de 6 octombrie 1902, în comuna Boteni din județul Argeș și a murit pe data de 3 decembrie 1991, în București. Tatăl său era preotul Petre Bădescu, iar mama sa era Paraschiva, cea care moare la vârsta de 45 ani. Preotul, rămas văduv, nu se poate recăsători din cauza regulilor vremii, însă una dintre enoriașe, Ana Țuțea, îi va fi concubină și-i va da naștere la opt copii, primul dintre ei fiind Petre Țuțea.

După ce a absolvit Școala Primară din Boteni, Petre Țuțea urmează cursurile la școala „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel. În 1917, în timpul războiului, școlile funcționau cu intermitență, profesorii erau mobilizați, iar trei ani de atunci înainte, Țuțea a fost nevoit să stea la Boteni. În 1920, la sugestia consăteanului și colegului său, etnograful Ion Chelcea, se înscrie în clasa a V-a a liceului „Gheorghe Bariț” din Cluj. În anul 1923 el devine deja un elev strălucitor și termină două clase ale cursului superior, a VII-a și a VIII-a, pe atunci, într-un singur an și își susține examenul de bacalaureat. În 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj.

În această perioadă Petre Țuțea se alătură Partidului Comunist din România (PCdR) apoi, Mișcării Legionare. Așa începe pentru el o viață care îi va aduce numai suișuri și coborâșuri.

În 1933, Petre Țuțea a fost angajat prin concurs ca referent în Ministerul Industriei și Comerțului. El obține funcția de economist apoi. Un an mai târziu este detașat în Germania la Agenția economică din Berlin.

După 6 septembrie 1940 Conducerea Mișcării Legionare îi oferă lui Țuțea funcția de secretar general la Ministerul Economiei Naționale. El pleacă în mai multe delegații la Moscova și la Berlin.

După Rebeliunea legionară este deținut pentru scurtă vreme în Lagărul de la Târgu Jiu. Reușește să se elibereze și să reintre în funcție. Începând cu data de 23 august 1944, continuă să lucreze în același minister, la Direcția Încurajării Exportului. La două săptămâni după destituirea lui Pătrășcanu a fost arestat și Țuțea. El este reținut până în 1964. În 1968, lui Țuțea i se întocmește o fiță specială, ca o propunere de avertizare.

Dar, fire de boem, dominat puternic de eul său, n-a acceptat să intre în câmpul muncii pe lângă faptul că nu este dispus să se bage slugă la dârloagă (sic!) autocaracterizându-se ca om inadaptabil la situația politică și economică actuală”.

Atunci când ajunge la 66 de ani, în 1968, Petre Țuțea avea deja vârsta de pensionare, însă fiind un deținut politic, nu avea cum să i se recunoască activitatea și vechimea. Până la sfârșitul vieții a trăit extrem de modest, într-o garsonieră din apropierea Parcului Cișmigiu. Banii nu îi ajungeau, fiind mai mult ajutat de prieteni, iar mâncare primește de la Casa Scriitorilor. Până la sfârșitul vieții sale a trăit în sărăcie și singurătate, deși a suferit atât de mult pentru interesele românilor.

Am făcut 13 ani de temniță, pentru un popor de idioți

Petre Țuțea este arestat în 12 aprilie 1948, fiind încarcerat în arestul Rahova. A fost acuzat spionaj în favoarea anglo-americanilor. Anchetatorii Securității nu pot demonstra nerespectarea legii de către stat. A fost eliberat însă abia în 29 mai 1953. Este arestat din nou în 1956 fiind acuzat că face parte din Mișcarea Legionară. În „Ordonanța de pornire a procesului penal”, datată 20 decembrie 1956, redactată de lt. Urucu Nicolae se menționează:

numitul Petre Țuțea este învinuit pentru faptul că din anul 1955 a început să participe la întâlniri clandestine împreună cu alți indivizi, unde s-au purtat discuții dușmănoase împotriva regimului de democrație-populară din R.P.R

Apreciat după ce a murit, așa a fost Țuțea! După șapte ani, statul român a încercat să repare memoria marelui gânditor. Așa a luat viață Decizia nr. 4/19 ianuarie 1998, moment în care Curtea Supremă de Justiție a aprobat recursul în anulare împotriva sentinței nr. 179 din 29 septembrie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de Fond și a deciziei penale nr. 540 din 21 noiembrie 1959 a tribunalului suprem – Colegiul Militar. Este vorba despre acea decizie în care Țuțea era condamnat la 18 ani muncă silnică și 8 ani de degradare civică. Degeaba însă, deoarece marele muscelean deja fusese afectat de deciziile luate de țara pe care a iubit-o atât de mult.

După zile la rând de chin în mai multe locuri din țară, pe data de 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare îl condamnă pe Țuțea Petre la „18 ani muncă silnică și 8 ani de degradare civică pentru infracțiunile p.p. de art. 209, pct. 1, C.P.” Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului. Petre Țuțea și-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, grațiat prin Decretul nr. 411/1964. Ulterior, el a fost pus și sub urmărire. După mult timp, țara și-a dat seama că acuzase un om de niște lucruri pe care el nu le făcuse. Era mult prea târziu, căci viața lui Țuțea avea să fie distrusă, fără cale de întoarcere.

Schimbările din 1989 au venit spre asfințitul vieții lui Țuțea, însă acesta era prea obosit de trecea vremii, ca să se mai poată lupta prin arta cuvântului.

Andrei Pleșu spunea într-un text: „Nimic mai grosolan, mai imoral, mai lipsit de pietate decât să reduci splendoarea unei asemenea minți la o frazeologie monotonă, de propagandist. Nimic mai ucigător decât să-i înalți o statuie înjumătățită. Să consemnezi declarațiile lui despre «românul absolut» și să treci sub tăcere uriașele lui dezamăgiri: «Înseamnă că am stat treisprezece ani în temniță pentru un popor de cretini» sau «nu mă consolează de faptul că sunt român decât Eminescu, Blaga, Nae și răcoarea câtorva biserici»”.

Pe data de 7 mai 1937 i-a fost acordat Ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler, în calitate de șef de secție clasa a III-a în Ministerul Industriei și Comerțului., iar pe data de 9 mai 1941, Țuțea a primit Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler. El a mai primit și medalia „Meritul Comercial și Industrial”, clasa I și Ordinul „Coroana României” în gradul de ofițer.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate