Home > Diverse > Evenimente > Premieră pentru piața românească de artă. O sculptură în argint semnată Attilio de Luca, scoasă la licitație
Evenimente

Premieră pentru piața românească de artă. O sculptură în argint semnată Attilio de Luca, scoasă la licitație

Premieră pentru piața românească de artă. O sculptură în argint semnată Attilio de Luca, scoasă la licitație

Sculptura în argint „Centurione” a artistului napolitan Attilio de Luca a fost adjudecată la preţul de 38.500 de euro. Evenimentul a avut loc la licitația de artă decorativă organizată în ultimele două zile, de Casa Artmark.

Piesa datează din secolul XX şi reliefează un car de luptă cu un soldat roman. Sculptura din argint cântărește aproximativ 30 de kilograme. Prețul de pornire la licitație a fost de 30.000 de euro. Conform Artmark, apariția unei astfel de piese de mari dimensiuni, semnată de Attilio de Luca, este o premieră pentru piața românească de artă.

Sculptura de argint semnată de Attilio de Luca, atracția licitației

Potrivit comunicatului transmis de agenția Artmark, între loturile adjudecate la sesiune s-au mai numărat un ceas Buletronic cu inscripția „Tovarășului Nicolae Ceaușescu”, la 1.800 de euro, un vas Ilario Pradella din argint, la 3.250 de euro, un cufăr din lemn de stejar cu ferecătură, probabil aparținând unui căpitan de navă, la 2.900 de euro, o comodă portabilă pentru navă, din lemn de mahon (secolul XX), la 2.250 de euro.

Licitația a mai adus publicului prezent și o colecție de scaune, cel mai bine vândut lot fiind un scaun în stil maur, cu inserții de sidef, circa 1920, din colecția Grigore Ghyka, la 1.800 de euro. Următoarea licitație Artmark va avea loc marți și este dedicată artei sacre.

Amintim că și Casa Alis organizează, în ultima zi de weekend, o licitație în care cel mai bine cotat lot este lucrarea „Pe plajă, după soare” semnată de Gheorghe Petrașcu. Lucrarea va fi scoasă la vânzare la prețul estimativ de 24.000 – 30.000 de euro.

Conform catalogului general al licitației, între lucrările puse în vânzare se mai numără „Strada fabricii” de Eustațiu Stoenescu, la prețul estimativ de 4.500 – 6.500 de euro, „Ţărancă şezând” de Octav Băncilă, la 3.500 – 5.500 de euro, „Ariadna” de Constantin Piliuţă, la 2.000 – 2.500 de euro, sculpturile „Constantin Brâncoveanu” de Ioan Bolborea, la 2.200 – 2.600 de euro, „Ciocârlia” de Marcel Guguianu, la 2.000 – 2.600 de euro, „Arlechini” de Jean Pârvan, la 2.000 – 3.000 de euro.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor