Home > Actualitate > S-a votat! Începând de azi, urșii agresivi vor putea fi împușcați sau eutanasiați
Actualitate

S-a votat! Începând de azi, urșii agresivi vor putea fi împușcați sau eutanasiați

ursi

După mai multe dezbateri, autoritățile din România au ajuns la un acord comun. Urșii care sunt agresivi, care atacă oamenii , punându-le viața în pericol sau care intră în gospodării și atacă animale, vor putea fi opriți în alte moduri care nu erau permise până acum. Oamenii vor putea să împuște sau să eutanasieze urșii, în cazul în care nu se vor putea aplica alte metode de îndepărtare a sălbăticiunilor. Anunțul a fost făcut în cursul zilei de azi, de ministrul Mediului, Tanczos Barna, imediat după ședința de Guvern.

Am prezentat în primă lectură proiectul de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Mediului prin care propunem o procedură de intervenție imediată, dacă în intravilan există un pericol iminent la adresa siguranței și sănătății locuitorilor”, a spus ministrul de resort.

Conform acestuia, actul normativ este realizat pe baza unei directive date de Uniunea Europeană. Documentul a fost aprobat și datorită statisticilor analizate în legătură cu numărul apelurilor la 112 și intervențiilor jandarmilor, dar mai ales a zecilor de români care au murit, sau au rămas mutilați din cauza atacurilor.

Scopul acestei ordonanțe de urgență este salvarea vieților și a bunurilor create de om, care sunt valori esențiale protejate de stat, conform Constituției„, a arătat el.

Documentul creat pentru  Ordonanța de Urgență are în componența sa analiza amplă pentru mai mulți termeni care trebuie să clarifice modurile de intervenție, să nu lase loc de discuții despre termenul de intervenție rapidă. Urșii pot fi opriți prin îndepărtare, tranchilizare, extragere, eutanasiere, împușcare. Mai mult, documentul prevede și care  sunt persoanele care participă la intervenție și cine este medicul veterinar împuternicit care are dreptul de a gestiona toate substanțele tranchilizante pentru urși.

Am definit ce înseamnă echipa de intervenție și din cine este formată: primarul, care este persoana care este conducătorul comitetului local de situații de urgență; jandarmii, care asigură ordinea; trebuie să fie prezent un personal tehnic de specialitate din partea gestionarului, precum și medicul veterinar, care are dreptul să gestioneze substanțele tranchilizante„, a continuat ministrul.

Conform documentelor, intervenția asupra urșilor trebuie să fie una organizată gradual. Mai întâi se poate trece la îndepărtarea lor prin alungare, iar dacă animalul revine, atunci se poate aplica tranchilizarea lui. Dacă nici așa nu sunt rezultate bune, se poate aplica eutanasierea sau împușcarea. În situația în care ursoaica este omorâtă, iar aceasta avea pui, ei vor fi preluați și duși în centre speciale autorizate. Îngrijirea lor va fi asigurată de Ministerul Mediului.

Intervențiile se fac doar în intravilan

De altfel, potrivit ministrului, decizia de a lua viața unui urs periculos este stabilită de echipa de intervenție. Ulterior, cazurile vor fi raportate la Comisia Europeană, iar urșii morți rămân în proprietatea statului.

Subliniez că toate aceste intervenţii se fac doar în intravilan. Dacă riscul este redus, ursul a fost observat şi se retrage, se intervine prin alungare. Dacă riscul este mediu, se intervine prin îndepărtare sau tranchilizare-relocare, la acest risc se încadrează situaţia în care un animal nu se retrage, a fost observat în repetate rânduri sau se hrăneşte cu deşeuri sau gunoaie în prezenţa oamenilor. Dacă riscul este mare, este posibilă intervenţia prin eutanasiere sau împuşcare, dacă lansează atac real, nu se retrage, devine agresiv, atacă omul sau animalele domestice în intravilan„, a adăugat ministrul Mediului.

Estimările legate de populația de urși bruni din România ar fi de de 10.800 de exemplare. Ministerul Mediului a anunțat, încă de la începutul acestui an, că are în plan să organizeze un inventar al animalelor, pentru a se calcula modul de intervenție din fiecare localitate, în funcție de necesitate.

Recomandări autor