Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a prezentat un nou bilanț al persoanelor care trec granița în România. Numărul ucrainenilor care pleacă din țara lor este în continuare destul de mare.
Pe 24 aprilie se împlinesc două luni de când a debutat războiul ruso-ucrainean, iar finalul acestuia nu pare să fie foarte aproape. Din păcate însă, repercusiunile unui astfel de conflict sunt resimțite de milioane de oameni nevinovați care, în aceste clipe, sunt nevoiți să renunțe la toată agoniseala de o viață și să plece din calea războiului. Bilanțul este unul din ce în ce mai sumbru, în condițiile în care doar în România, în ultimele 24 de ore, un număr de 87.531 de persoane, dintre care 6.750 de cetățeni ucraineni, au intrat duminică în România prin punctele de frontieră din întreaga țară. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Tot mai mulți ucraineni pleacă din țara lor, de teama războiului
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 3.693 de cetățeni ucraineni (în scădere cu 26,9%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.325 cetățeni ucraineni (scădere cu 0,7%), se arată într-un comunicat transmis în prima zi a acestei săptămâni.
Potrivit oamenilor legii de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, de la declanșarea crizei din țara vecină şi până la data de 17 aprilie, ora 24:00, la nivel național, au intrat în România 737.349 cetățeni ucraineni. Mulți au fost doar în tranzit, însă sunt mii de oameni care au rămas în țara noastră, deoarece nu mai au casă și nici viața de dinainte de război.
Indiferent de istoria ucrainenilor, de conflictele politice și de interesele războiului declanșat din birou de Vladimir Putin, la mijloc sunt femei și copii rămase fără familii, fără locuri de muncă și fără dreptul la educație, oameni nevoiți să meargă zile întregi pe jos pentru a putea găsi o nouă casă, o nouă familie și un nou viitor pentru copiii cărora li s-a răpit orice urmă de bucurie de pe chip.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri