Alain Delon. Tristețea unui star

Pentru generațiile noi, Alain Delon este, dincolo de fotografiile vechi ce îl înfățișează ca pe un Adonis modern, un veritabil mister. Rarele lui apariții au fost taxate de adepții corectitudinii politice, unele vorbe i-au fost răstălmăcite, este preceput ca un bătrân ciudat, un om trist aflat la sfârșit de viață care nu se mai poate regăși în hățișul prezentului.

O simplă căutare pe internet ne arată că numele lui complet este Alain Fabien Maurice Marcel Delon și că s-a născut în Île-de-France în urmă cu 87 de ani, la 8 noiembrie 1935. Cine a fost bătrânul Delon, cel care acum nu foarte mult timp a pus pe jar mass media cu anunțul viitoarei lui sinucideri asistate?

A fost un actor și producător de succes, laureat al Premiului César, un artist comparat încă de la vârsta de 23 de ani cu monștri sacri ca Jean Marais sau ca Gérard Philipe, asemănat chiar cu actorul James Dean, icoană a adolescenților de la mijlocul anilor ’50. Cel care a fost varianta masculină a succesului Brigittei Bardot a jucat în filme regizate de Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni și Louis Malle.

Paris Match. Interviul-spovedanie

În anul 2018 a acordat un amplu interviu celebrei reviste franțuzești ,,Paris Match”, interviu intitulat de editori ,,Moi, Delon”. În coloanele revistei, cititorii au simțit că Alain Delon face o spovedanie artistică și sufletească, făcând un bilanț al trăirilor sufletești și al devenirii societății în care a performat, societate ce i-a adus în unele vremuri bucurii imense și în care acum, la final de viață, nu se mai regăsește:

„Viața nu îmi mai aduce prea multe lucruri. Am cunoscut totul, am văzut totul. Dar, mai ales, urăsc această epocă, mă face să vomit. Sunt acei oameni pe care îi urăsc. Totul este fals, totul este deformat. Nu mai există respect, nu se mai respectă cuvântul dat. Doar banii contează. Auzi vorbindu-se despre crime pe tot parcursul zilei. Știu că voi părăsi această lume fără regrete”.

Cuvinte triste, venite de la un om care și-a trăit copilăria în anii cruzi ai celui de-al doilea război mondial, a cunoscut anii de renaștere a omenirii după trauma conflictului, a gustat din nectarul succesului, asistând, deceniu după deceniu, la degradarea perpetuă a societății.

Ulterior inteviului, Anthony Delon, unul dintre fiii lui, a lansat un volum autobiografic în care a detaliat tristețea din ,,Paris Match”. Titlul cărții sale de memorii este ,,Între câine și lup” și pentru cine a lecturat ,,Greața” lui Sartre este imposibil să nu simtă asemănările evidente. Un paragraf din carte a reușit să îl aducă, cu siguranță contrar voinței lui, din nou în lumina reflectoarelor, printr-o răstălmăcire grosolană, o scoatere din context evidentă a unei fraze din volum în care amintea despre promisiunea veche pe care i-o făcuse Anthony tatălui său, aceea că, atunci când va simți gheara morții lui Alain Delon, îl va ajuta pe acesta să recurgă la sinuciderea asistată.

Un iureș de postări și de texte in presa scrisă a urmat acestei fraze. Tot mapamondul discuta despre viitoarea moarte, programată, a lui Alain Delon. Alain-Fabien, un alt fiu, a luat poziție, revoltat de modul în care era terfelită imaginea celebrului său tată, susținând cu tărie că știrile sunt un fake news de manual, că eutanasierea tatălui este o informație scoasă din context:

,,De două săptămâni tot citesc în presă că tata vrea să-și pună capăt vieții prin așa numita eutanasiere. Este al dracului de fals! Iar sursa este o frază smulsă din context, dintr-o carte. Voi, ziariștilor, ar trebui să vă fie rușine. Numiți asta jurnalism?”

Alain-Fabien a încercat să explice izvorul acestui fake news, spunând că paragraful din cartea de memorii a fratelui său vorbea de fapt despre un alt scenariu, acela în care Alain Delon ar fi în viață susținut doar de aparate, în comă, situație în care le ceruse să fie deconectat.”

Paradoxal este că scenariul amintit de Alain-Fabien s-a întâmplat în realitate și cei doi frați nu au putut respecta dorința tatălui. L-au lăsat conectat și, din fericire, Delon s-a vindecat.

Să ne întoarcem în timp și să căutăm reperele unei vieți fascinante, viața unui om care a atins culmea celebrității și care azi trăiește cu amărăciune zile în care constată o degradare cruntă a umanității.

Filmele. Laurii succesului

Alain Delon s-a născut la Sceaux, în suburbiile marelui oraș al luminilor. Avea patru ani când Édith și Fabien, părinții lui, au divorțat. Alain a avut, după recăsătoria părinților, trei frați vitregi. Educația a primit-o într-o școală romano-catolică. Este exmatriculat din cauza firii rebele. Nu va fi prima școală pe care o părăsește cu această sancțiune disciplinară. Îngrijorați de comportamentul său, profesorii încearcă să îl determine să devină preot datorită aptitudinilor sale, mai degrabă cele ce țineau de cântat. Nu va deveni preot, va deveni actor, unul de o polivalență extraordinară.

Renunță repede la școală, la 14 ani și lucrează trei ani, până la înrolarea în marina militară franceză, în măcelăria deținută de tatăl său vitreg. Servește ca marinar militar în primul război indochinez, în Vietnam, luptând în 1953 și 1954. Peste ani va mărturisi că firea lui rebelă i-a adus unsprezece luni de închisoare, cumulate pe parcursul stagiului militar de patru ani.

Revine la Paris în 1956, o definiție a sărăciei. Muncește orice, este chiar servitor și vânzător, iar soarta face să se împrietenească în zilele acelea cu Brigitte Bardot, pe care o însoțește la una dintre edițiile Festivalului Internațional de Film de la Cannes. La Cannes era, în căutare de talente europene, celebrul David O. Selznick, marele producător de filme de la Hollywood. Îl remarcă pe tânărul frumos și manierat, îi propune un contract, condiționat de învățarea limbii engleze.

Alain Delon conștientizează imensa oportunitate, se întoarce la Paris unde își propune să descifreze tainele limbii filmelor lui Selznick. La Paris intră în contact cu Yves Allégret, un regizor din țara lui natală care îl convinge că locul lui este în Franța. Selznick acceptă, mirat, rezilierea contractului, iar Allégret îl distribuie pe Delon în filmul ,,Quand la femme s’en mêle”. Era debutul unui mare actor. Joacă apoi un rol magistral în comedia ,,Faibles femmes”, de fapt filmul său de debut și în America, unde a fost primit extrem de bine.

Anii ’60 au întărit statutul de vedetă cucerit atât de repede și au confirmat flerul lui Selznick. Delon apare în ,,Purple Noon” al lui René Clément, jucând rolul lui Tom Ripley, un film cu un scenariu adaptat după romanul Patriciei Highsmith ,,The Talented Mr. Ripley”. Urmează ,,Rocco și frații lui”, prima colaborare cu Luchino Visconti, rol pentru care a primit aprecieri extraordinare de la criticii de film.

Debutul în teatru este de asemenea fulminant: piesa lui John Ford, ,,This Pity She’s a Whore”, în care urcă pe scenă alături de Romy Schneider, iar regizor le este Visconti. Cu Visconti realizează capodopera ,,Il gattopardo” (,,Ghepardul”), o adaptare a extraordinarului roman semnat de di Lampedusa. Delon lucrează și cu Jean-Pierre Melville, regizor al filmelor ,,Un Flic”, ,,Le Cercle Rouge” și ,,Samuraiul”. Înființează în 1964 alături de Georges Beaume o companie de producție, primul film al lor fiind ,,L’insoumis”, peliculă care a fost reeditată din cauza unor probleme legale. Delon iese din afacere și își face propria companie de producție, Compania Adel, jucând și în primul film al acesteia,,Jeff”, urmat de celebrul ,,Borsalino”,unul dintre filmele franceze cu cele mai mari încasări în acei ani.

Cariera lui a însemnat și unele imixtiuni în fenomenul muzical, Delon cântând, printre altele, în duet cu Dalida melodia ,,Paroles, paroles” în 1973. A continuat să culeagă laurii succesului, jucând în ,,Zorro” în 1975 și în ,,Monsieur Klein” în 1976,  film ce a câștigat Premiul César. A fost un magnet pentru marile branduri, câștigând sume fabuloase din publicitate. A fost scos un parfum cu numele lui, dar și ceasuri, ochelari de soare sau chiar țigarete.

Iubirile

Alain Delon a fost un veritabil Don Juan modern, iar poveștile lui de dragoste, cele cunoscute, au fiecare dintre ele farmecul ei. Prima sa iubire se pare că a fost Romy Schneider, actrița austriacă ce i-a devenit logodnică la 20 martie 1959. Jucaseră împreună un an mai devreme în ,,Christine”. Patru ani a durat relația lor, influențată și de zvonurile aventurii actorului cu cântăreața germană Nico. Aceasta a susținut că fiul ei născut la 11 august 1962 este al actorului. Delon și Schneider se despart în luna decembrie a anului 1963 și actorul se recăsătorește la 13 august 1964 cu Nathalie Barthélemy, mama lui Anthony Delon, viitorul autor al biografiei ce va crea atât de mult scandal.

După cinci ani cei doi se despart, la 14 februarie 1969, iar motivul separării era actrița Mireille Darc, cu care Alain începuse încă din 1968 o relație care va continua până în 1982. Un manechin din Olanda, Rosalie van Breemen, îi fură inima în 1987, pe timpul filmărilor la videoclipul unuia dintre cântecele sale, ,,Comme au cinema”. Din iubirea lor, una longevivă de altfel, relația terminându-se în 2002, s-au născut Anouschka și Alain-Fabien.

Alain Delon a fost implicat și în tinerețe în scandaluri de presă. Cel mai cunoscut este cel din 1968, când una dintre gărzile de corp iugoslave ale familiei, Stepan Markovic, a fost găsit împușcat în cap. Cadavrul era aruncat într-un tomberon de lângă casa Delonilor. Fiind o celebritate, Alain avea prieteni și din sfera mafiei, iar unul dintre aceștia era gangsterul Corsican François Marcantoni. Acesta a fost acuzat de tentativă de omor, în anchetă fiind implicați și Alain și soția lui de atunci, Nathalie, deși actorul se afla în momentul crimei la filmări, la Saint-Tropez, la filmări.

Dacă vreți să îl găsiți pe Alain Delon, să nu îl căutați în ipocrizia de azi a tabloidelor, să nu îl căutați nici în tristețea bătrânului frumos ce a mers la înmormântarea vechiului prieten Jean-Paul Belmondo. Căutați-l pe Alain Delon în filmele lui minunate din secolul trecut.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor