Home > Cultură > Istorie > Povestea Elenei Teodorini, prima prezență românească la Scala din Milano
Cultură Istorie Premium

Povestea Elenei Teodorini, prima prezență românească la Scala din Milano

Povestea Elenei Teodorini, prima prezență românească la Scala din Milano

Cu mulți ani în urmă, în 1880, o tânără încerca să își controleze emoțiile cântând pe scena celebrei Scala din Milano. Numele ei era Elena Teodorini și avea numai 22 de ani. Deși azi numele ei este acoperit de praful uitării, în epoca aceea a primit aplauze ți în România, dar și în Italia, Franța, Rusia, Portugalia, în America Latină și la Viena.

Craiova, Milano. Începuturi

Se născuse pe 25 martie 1857 într-o familie de artiști olteni, Theodor și Maria Teodorini, iar celebra actriță Aristizza Romanescu îi era verișoară primară. Fetița nu împlinise șase ani când cânta deja bine la pian, spre satisfacția părinților, care atunci când a împlinit vârsta de 14 ani au trimis-o la Milano, unde a studiat la Conservator pianul și a luat lecții de canto. Debutul a venit, firesc, devreme și s-a produs în 1877 la Teatrul Municipal din Cuneo, ca solistă contralto. Următorii ani vocea ei a putut fi auzită în Italia și în România.

La fel ca în zilele noastre, Scala din Milano era și în secolul XIX văzută ca un Everest al artiștilor. Elena reușea, la numai 22 de ani, să devină prima româncă și în același timp cea mai tânără solistă de până atunci care urcase pe mult râvnita scenă. Pentru prima dată, teatrul liric italian își deschidea ușa unui vorbitor de limba română. În ziua aceea Teodorini a interpretat rolul Margueritei din „Faust”-ul lui Gounod și se spune că atunci când a tăcut a fost copleșită de cincisprezece minute neîntrerupte de aplauze.

Elena Teodorini a continuat apoi să cânte în toată Europa, în America Latină, cu același succes. După ce a băut până la fund pocalul cu nectarul succesului, s-a oprit din cântat. Era anul 1903 și viața ei a luat o altă turnură, dedicându-se unei cariere pedagogice. A luat drumul Braziliei, lucrând ca pedagog la Rio de Janeiro, apoi continuând în capitala Argentinei, Buenos Aires, la Paris și în București.

După cinci ani, Teodorini se întoarce în România, în Craiova natală și averea ei este topită pentru a reface teatrul din capitala Olteniei, al cărui director îi era  părintele ei.

Viața pe două continente. Legenda spionajului

Pleacă din nou apoi în America de Sud, cântând din nou, predând din nou. În 1915 a deținut funcția de director al Conservatorului Guvernamental din Buenos Aires, pentru ca la Rio de Janeiro, unde a revenit pentru a treia oară, să fondeze o școală de muzică. În anul 1922 se întoarce din  nou la București și păstrează tradiția de a întemeia o școală pe unde trece, în capitala noastră înfiinţând Academia Naţională de Lirică, un an mai târziu întorcându-se, deloc surprinzător, în Brazilia pentru a organiza un festival de muzică. S-a stins într-o zi de februarie a anului 1926, la București.

Din păcate, sunt foarte puține înregistrări cu vocea sopranei, poveștile rămase în urma ei sunt însă nenumărate.  Pe timpul studiilor la Milano, între anii 1871 și 1876, s-a remarcat constant, fiind una dintre cele două eleve ale Conservatorului cărora li s-a acordat marele premiu pentru canto.

Un lucru inediat despre Elena Teodorini este că, în timpul marelui război, a fost arestată și acuzată de spionaj în favoarea nemților. La îngemănarea anilor 1917 și 1918, în presa europeană, și, mai târziu, în lunile de primăvara ale anului 1918, în cea americană, se scria că, în toamna lui 1917, vaporul „Regina Victoria Eugenia”, pe care Elena Teodorini naviga dinspre Argentina către Franța a fost oprit de un vas englezesc. Elena a fost percheziționată și asupra ei au fost găsite niște bigudiuri din hârtie ce ascundeau mesaje criptate. A fost lăsată să continue călătoria, însă, în apropiere de Cadiz, vasul a fost interceptat de un crucișător francez și artista a fost din nou percheziționată. Pe umeri avea un tatuaj ce reprezenta un cod necesar pentru descifrarea înscrisurilor de pe bigudiuri. Imediat a fost arestată, iar ziarele acelor ani au scris articole în care se susținea că fusese cooptată în rândul spionilor Germaniei de către contele Karl von Luxburg, ambasadorul german la Buenos Aires între 1917-1918, un om care de altfel îi era prieten, conform jurnaliștilor.

Povestea s-a dovedit a fi o bombă de presă, acuzațiile erau nefondate, nimic din ce s-a scris nu corespundea realității. În 1918, Elena Teodorini a acordat un interviu revistei din Argentina „Caras y caretas”, în care dezmințea totul, declarând că nu-l cunoștea pe Luxburg, omul care era, de fapt, ținta anglo-francezilor de pe vasul „Regina Victoria Eugenia”. Elena confirma faptul că fusese arestată și transbordată pe bordul unui vas francez, dar după o zi de anchetă se dovedise a fi nevinovată și îi fusese asigurat transportul până la Marsilia.

Teodorinii și teatrul craiovean

Contribuția ei la refacerea teatrului din Craiova, condus de tatăl ei începând cu anul 1854 a fost esențială.  Mandatul de director al lui Theodor Teodorini a început tragic, cu incendiul ce a mistuit clădirea, un accident provocat de un lucrător ce voia să își facă un ceai.  După doi ani de muncă și eforturi incredibile din partea mai multor oameni și entități, Teatrul Național din Craiova, o construcție în stil neoclasic, era inaugurat cu mare fast. Teodorini a condus teatrul până în momentul decesului său, în 1873, când soția sa, Maria Teodorini, a preluat postul de director. În 1887 Maria, ajutată de fiica sa Elena Teodorini, a restaurat teatrul, iar la 15 ianuarie 1888 s-a deschis stagiunea într-o locație aproape nouă.

Elena TEodorini

Pe site-ul Operei din Craiova este consemnat foarte frumos evenimentul:

Adevăratul spectacol de inaugurare a Teatrului craiovean, consemnat în Istoria Teatrului Naţional din Craiova, a avut loc în toamna anului 1889, cu un concert susţinut de Elena Teodorini, urmat de alte spectacole în care aceasta a apărut alături de mezzosoprana Concetta Zanchi, tenorul Serafino Zanchi del Falco, baritonul Enrico Broggi şi solişti craioveni.

Scurt rezumat al unei cariere impresionante

Teodorini a rămas în istoria muzicii românești ca prima tragediană lirică. Cariera ei a fost relativ scurtă, nici măcar nu a avut un repertoriu foarte mare şi nici nu a marjat pe diversificarea acestuia, necântând, de pildă, niciodată opere rusești sau germane. Cu toate acestea a abordat opere cu adevărat dificile („Africana”, „Hughenoţii”, „Gioconda”, „Carmen” sau „Semiramida”). Ca fapt inedit, Elena Teodorini a reușit performanța de a cânta câte două roluri din aceeași operă, iar exemplele ar fi următoarele: Amneris şi Aida din ,,Faust”, Margareta şi Siebel din ,,Hughenoţii”. Din ,,Bal mascat” a interpretat pe timup carierei chiar trei roluri,  Amelia, Ulrica și Oscar. I-a iubit pe Verdi, Massenet, Donizetti, Meyerbeer, Bellini, dar a cântat și operele lui Rossini (,,Semiramida” şi „Bărbierul din Sevilla”), Gounod (,,Faust”), Boito („Mefistofele”), Bizet („Carmen”), Giordano („Andreea Chenier”), Ponchielli („Gioconda”) şi Halevy („Ebreea”), iar spre sfârșit de carieră a cântat și ,,Boema” lui Puccini.

Elena Teodorini a interpretat și lucrări ale unor compozitori în primă audiție: S. Gastaldo, F. Gazul, G. Litta, A. Kail, A. Smareglia, G. Villate şi A. de Oliveiro-Machado, nume care, este adevărat, nu s-au impus, deși unele dintre eaceste opera au fost programate la Scala din Milano. George Stephănescu, Grigore Ventura, Mauriciu Cohen-Linaru, George Cavadia, Carol Decker sunt doar câteva nume de compozitori români ale căror opere au fost interpretate magistral de primă divă a muzicii românești.

Monumentul Elenei Teodorini

Din muzica românească a cântat piese de George Stephănescu, Grigore Ventura, Oscar Spirescu, Mauriciu Cohen-Linaru, Nicolae Paraschiv, George Cavadia, G. Vasiliu, Carol Decker, George Scheletti etc. Muzica ei a fost captată pe discuri de tip Gramophone Tipewriter și Odeon. Din tot ce a înregistrat („Carmen”, „Favorita”, „Boema”, „Lucrezia Borgia”, „Gioconda” și liedul ,,Paria de Arditti”) nu mai avem azi, din păcate, decât o singură înregistrare.

Asculți, așadar, vocea care a uimit ascultătorii din toată lumea în anii în care muzica românească încă nu se auzea pe marile scene ale lumii.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor