Home > Cultură > Istorie > Badea Cârțan. Ecouri după un veac
Cultură Istorie Premium

Badea Cârțan. Ecouri după un veac

Badea Cârțan. Ecouri după un veac

„Colț de Românie”

În vara anului 2018 mai multe școli și instituții din toate regiunile țării s-au mobilizat pentru o impresionantă campanie de strângere a unui fond de carte pentru constituirea unei biblioteci pentru militarii români dislocați în Kandahar, Afganistan. Sute de cărți cu dedicații minunate scrise de mâinile elevilor din România au ajuns în rafturile din țara aceea atât de îndepărtată. La Făgăraș s-a ocupat de acțiune Ana Maria Borca, „Ana cu flori” cum este cunoscută în lumea iubitorilor de straie tradiționale. Alături de cărți, femeia a trimis în Afganistan câteva ii cusute manual, precum și alte elemente tradiționale pirogravate sau pictate de ea sau de prietenele ei din minunatul sat Mândra.

Atunci când un avion a purtat peste mări și țări minunățiile acestea, într-unul din colete era și un tricou pictat de Ana Maria Borca, un tricou cu chipul lui Badea Cârțan, românul care a dus cartea românească în Transilvania, unde ai lui frați vorbitori de aceeași limbă erau ținuți departe de ea. Tricoul a fost așezat la loc de cinste în biblioteca din Afganistan, numită de militarii români „Colț de Românie”. După mai mult de un veac, Badea Cârțan reușise să ducă din nou românilor din depărtare cărți. Nu există zi de comemorare a lui fără ca, la Făgăraș, îmbrăcată în costum național, tânăra ,,Ana cu flori” să nu așeze, emoționată, ea și prietenele ei minunate, o coronă cu flori la baza monumentului țăranului român ce și-a legat numele și viața întreagă de carte și de românism.

Badea Cârțan

O viață de român

Cârțan Gheorghe a venit pe lume în comuna Oprea-Cârţişoara din judeţul Sibiu la 24 ianuarie 1849 într-o familie de ciobani. A mai avut șase frați: Măriuţa, Nicolae, Chiva, Ion, Avram şi Arsene. Copilăria lui înseamnă aventuri în căutarea cuiburilor de păsări, după amieze cu zmeură sau mure, în mijlocul oilor tatălui său. Familia este săracă, nu merge astfel la școală, un motiv fiind și faptul că pe atunci copiii care vorbeau românește erau pedepsiţi. De la 11 ani devine cioban, însoțindu-și tatăl pe munte, mereu lângă turma de oi.

În 1864 trece cu oile ilegal granița dintre Imperiul Austro-Ungar și România, doar pentru a vedea cu ochii lui țara unde știa că trăiesc oameni de același cuget, dar liberi.

Trei ani mai târziu, își ia partea lui de moștenire, cele patruzeci de oi și trece din nou în țara ce o purta în suflet cu ajutorul unui român liber, Ion Cotigă. Acesta îl învață elementele de bază ale istoriei naționale, îi vorbește și despre filosofi, îl învaţă să scrie și să citească, sădind în el o sete de cunoaștere ce niciodată nu va fi ostoită. Un cioban află astfel cine au fost și ce au scris Platon, Socrate, Titus Livius, Herodot, Ovidiu, află povestea lui Decebal și a lui Traian.

În iulie 1867, cei doi oieri prieteni ajung la Ciulnița cu turmele lor, unde se statornicesc pentru câțiva ani. În 1870 avea etatea încorporării în armata austro-ungară, dar rămâne în continuare în România şi pentru o vreme se rupe total de familia de peste graniță.

În războiul de independenţă peste o mie de oi îi sunt rechiziționate de armata română, în rândurile căreia intră ca voluntar. Nu ajunge însă în focurile luptei. După ce este lăsat la vatră, Gheorghe pornește spre Transilvania, dorind să ajungă acasă, după atâta timp. Își găsește mama decedată.

Pentru că nu se prezentase pentru încorporare, avea o situație militară delicată, este astfel încorporat şi repartizat la regimentul 31 Infanterie de la Zemm, de lângă Belgrad, ajunge apoi în Bosnia – Herţegovina. Ofițerii fiind austrieci, instrucţia se făcea în limba germană, limbă pe care o învață astfel. Este lăsat la vatră din nou, după acești trei ani suplimentari de stagiu.
Un fapt cert este că a cărat în Ardeal, pe cărările munților, mai mult de 250.000 de cărți scrise în română. 20 de tone de patriotism cărate de un țăran român pentru frații lui, duse prin munți cu frica autorităților maghiare.

Nu uitase de Cotigă și de poveștile cu Traian și Decebal. A vrut să vadă cu ochii lui și a plecat pe jos către Roma, până la Columna lui Traian.

În mai 1894 se află la Cluj, la procesul memorandiştilor. Este arestat și bruscat de jandarmi, doar pentru că un cioban nu are loc la o asemenea adunare. Pleacă la Viena, cere și obține audiență la împărat, merge tot pe jos la București pentru a se reculege la statuia lui Mihai Viteazul. Doarme sub soclu în zăpadă, de unde este luat de un îngrijitor de la Liga Culturală și condus în biroul profesorului V. A. Urechia, preşedintele Ligii, merge și în biroul profesorului Grigore Tocilescu. Aceștia îi facilitează vizitarea muzeelor din Capitală, Ateneul Român, Universitatea, Academia Română, îi cunoaște personal pe Valeriu Branişte, Constantin Mille, Nicolae Iorga, George Coşbuc, Ştefan O. Iosif, pe Spiru Haret, Take Ionescu, Constantin Morţun şi I. C. Brătianu. Absolut toate aceste mari personalități culturale, politice sunt impresionate de nivelul cunoștințelor ciobanului, de asemenea de ciudata lui sete de a cunoaște.

La Roma a plecat cu sprijinul lui Urechia în 1896, cu o traistă în care pe lângă câteva scrisori de recomandare avea un pumn de țărână din grădina casei şi boabe de grâu, pentru a le aduce ofrandă lui Traian și lui Decebal.

În drumul lui lasă în urmă Timişoara, Szeged, Budapesta, Viena, Salzburg, Innsbruck, Genova. La Roma ajunge pe 15 februarie, presare sub Columnă pământul românesc şi boabele de grâu, apoi doarme acolo până dimineața, când se trezește înconjurat de o mulțime de italieni mirați.  „Un dac a coborât de pe Columnă”, strigă un italian impresionat de portul popular românesc al lui Cârțan. În ziua următoare, prima pagină a ziarelor din Roma aveau o nouă vedetă. Stă o lună la Roma, în casa de serviciu a lui Duiliu Zamfirescu de la Legația României și schimbă impresii cu profesori universitari, jurnaliști, artiști, politocieni, fiind considerat „un sol al poporului român”. După o lună se întoarce în România și, în casa lui Urechia din București, își povestește epopeea.

Badea Cârțan

La Cârțișoara îl arestează jandarmii unguri, i se confiscă poza cu Columna, precum și toate suvenirurile din Italia. Judecătorii îl eliberează însă după două zile. Un om avid de cunoaștere nu ascunde acțiuni de spionaj.

Ultimii ani ai lui Badea Cârțan

În ultima parte a vieții, Badea Cârțan ajunge și la Viena, la Paris, se înfățișează din nou cu jalbă împăratului, vorbește studenților francezi din capitala Franței, vede Belgia, Ierusalimul și se întoarce iarăși la Roma.

Au urmat alte călătorii în Belgia, la Ierusalim şi apoi, din nou, la Roma alături de Urechia, la al doilea congres de istorie al orientaliştilor, când depune, îmbrăcat în portul lui de cioban român, coroana de lauri din partea membrilor congresului la Columna lui Traian.

La 2 iulie 1904 participă la Serbările de la Putna, comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare. Pleacă de aici cu multe cărţi donate de folcloristul Simion Florea Marian. În decembrie 1904, Badea Cârţan ajunge acasă, la Cârţişoara, unde îşi găseşte casa distrusă de jandarmi și lipsa tuturor cărţilor româneşti. La 15 decembrie 1905 îi sunt confiscate alte 4000 volume tipărite în limbile română, maghiară, germană, franceză şi italiană.

Badea Cârţan şi-a petrecut ultimii ani călătorind între Ardeal şi România, în permanență persecutat de autorităţile maghiare. În Bucureşti, porţile palatului regal îi sunt mereu larg deschise şi însuşi regele Carol I discută des cu ciobanul în sarică şi opinci.

În iarna anului 1910, Badea Cârţan este prins sub o avalanşă de zăpadă, timp de trei zile este îngropat sub nămeți, o congestie pulmonară îl afectează teribil și abia în primăvara lui 1911 își revine. Scriitorul Mugur Gheorghe este alături de el în ultimele clipe și îi spune, înainte de a trece în neființă:

Bade Gheorghe, eşti un erou! Ai luptat toată viaţa ca nimeni altul pentru ţara şi poporul românesc. Urmaşii nu te vor uita !”.

La 7 august 1911, Badea Cârţan moare și este înhumat în costum ciobănesc, cu căciulă ciobănească, în cimitirul din Sinaia. Pe crucea de piatră de deasupra mormântului a fost scris următorul epitaf: „Aici doarme Badea Cârţan, visând întregirea neamului său”.

Badea Cârțan

Nu a prins întregirea neamului său, dar la un veac după moarte, un tricou pictat cu chipul lui a însoțit sute de cărți ce treceau la bordul unui avion militar peste mări și țări în drumul lor către niște români plecați departe de țară.

Și, uneori, o tânără româncă din Făgăraș se reculege la statuia lui, îmbrăcată în port popular, cum se reculegea el demult sub Columna lui Traian din Roma.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate