Amintire neprețuită de la Calafat. O zi a Independenței, o zi de poveste. „Amintiți-vă de război”

Era 9 mai, o dimineață frumoasă, soarele se ridică parcă din Dunăre și platoul din fața Monumentului Independenței din Calafat începe să se umple de oameni entuziaști, emoționați. În dreapta platoului, o poiană înverzită de vara ce stă să vină peste orașul portuar este deja pregătită ca un câmp de luptă, cu redute otomane, cu Dunărea replicată frumos peste care au fost ridicate două poduri.

Îl opresc din vârtejul pregătirilor pe Alin Dumbrăvea, coordonatorul proiectului de azi, aflat la a treia ediție și îl rog să-mi dea câteva detalii despre lupta de azi, de fapt finalul războiului de independență din 1877.

Vorbind de parcă ar povesti despre propriul copil, Alin îmi spune că proiectul „Amintiți-vă de război, apreciați-vă libertatea” se adresează aspectelor legate de utilizarea durabilă a patrimoniului natural și a resurselor și a patrimoniului cultural. Consideră că patrimoniul istoric din zona transfrontalieră nu este exploatat la adevărata sa valoare, mai ales în cele două orașe reprezentative, Calafat și Vidin, locații importante în desfășurarea evenimentelor istorice din perioada 1877-1878, Calafat fiind locul de unde s-a tras prima salva. Îi dau dreptate și îl ascult argumentând importanța proiectului al cărui inițiator a fost în 2019. Continuă spunând că mai mult decât atât, pe valea Dunării, pe ambele maluri ale fluviului, există un număr impresionant de monumente dedicate acestui eveniment, monumente care nu sunt incluse într-un produs turistic si unul dintre obiectivele lui este și remedierea acestui aspect.

Mă atenționează, zâmbind, că în câteva ore se va aduce la viață acolo, în prezența a sute de copii din județ, atmosfera de război din 1877-1878 și îmi face un tur ghidat al câmpului de luptă, prezentându-mi tunurile, redutele, steagurile de luptă, fortificațiile. Pleacă apoi grăbit, împărțind sarcini în stânga și în dreapta, lăsându-mi un pliant cu mai multe date. Citesc la umbra Monumentului Independenței că, așa cum mi-a transmis, provocarea majoră este data de reconstituirea unor scene de război, crearea unei atmosfere istorice, de epocă, element ce se vrea a deveni emblema ambelor orașe de pe Dunăre, Calafat și Vidin, cu scopul de a atrage cât mai mulți turiști în această zonă.

Mă pregătesc să văd, așa cum a promis, uniforme originale specifice perioadei istorice comemorate, replici de arme și arme de panoplie similare obiectelor istorice originale din perioada comemorată.

Ultimul asalt. După 145 de ani

Peste o oră din centrul orașului aud o comandă scurtă și o muzică de paradă apoi o coloană condusă de doi călăreți îmbrăcați în uniforme de epocă se pune în mișcare ca un șarpe către platoul de lângă monument. Caii sunt superbi, iar călăreții impecabili, unul dintre ei conducând imperial superba procesiune. În uniforme de dorobanți, vânători de munte, marinari, artileriști sau chiar otomani defilează prin mulțimea de oameni ce au venit să câștige încă o dată, după 145 de ani, independența României, elevi ai Colegiului Național Militar ,,Tudor Vladimirescu” din Craiova, elevi ai școlilor generale din zona Calafat și voluntari de la asociațiile de tradiții militare, de fapt sufletul activității, cei care au pregătit în ultimele zile ultimul asalt asupra otomanilor.

Își iau pozițiile de luptă și ascult un discurs impresionant al lui Claudiu Vulpan, medic stomatolog din Craiova, azi colonel în armata României de la 1877, un pasionat de istorie, de arme și uniforme, cu experiență deosebită in astfel de reconstituiri istorice. Le spune copiilor, le reamintește de fapt, că nu este o joacă ceea ce vor face, că este un omagiu pentru cei ce au purtat demult aceste ținute, ca uniformele pe care le poartă trebuie respectate, pentru că sunt vii cum vie trebuie păstrată memoria eroilor din acel război.

Urmăresc absorbit desfășurarea de forțe, cel mai mic dorobanț are 10 ani, pușca e mult mai mare decât el, dar o ajută pe Marița să care apă pe câmpul de luptă, ajută la extragerea morților, luptă cu înverșunare înaintea ultimei redute.

După ce steagul turcilor este predat lui Carol I și România este declarată independentă, după ce câteva coroane sunt așezate la baza Monumentului Independenței, îi răpesc câteva minute pe Claudiu Vulpan și pe camaradul său Mihai Cotei, venit de la Mediaș cu cei doi cai superbi și îi rog să îmi povestească despre acest minunat fenomen, reconstituirea istorică sau ,,reenactment”, cum este denumit în occident.

Reconstituirea istorică în România

Cu flăcări pasionale în priviri, îmi spun că este de fapt un fenomen vechi în lume, este de fapt o activitate educativă cu participanți disciplinați ce urmează un program după un plan minuțios pentru a recrea diverse aspecte ale unui eveniment sau ale unei perioade istorice. Claudiu îmi spune că pot fi reconstituite momente dintr-o luptă sau se pot aborda subiecte mult mai largi, precum perioada Primului Război Mondial ori a celui de-al Doilea Război Mondial.

Mihai Cotei îl completează spunând că reconstituirea istorică are o istorie lungă, romanii încă din antichitate replicând în amfiteatre unele bătălii celebre sub forma unor spectacole publice. Îmi amintește de Evul Mediu și de turniruri și mă aduce apoi mai aproape, în secolul al XIX-lea, când reconstituirile istorice aveau deja răspândire în unele țări, exemplificând cu Turnirul Eglinton din 1839 în Marea Britanie. În zorii secolului al XX-lea în Rusia erau reconstituite bătăliile din perioada Asediului Sevastopolului (1854-1855), din timpul luptelor de la Borodino (1812) sau ale cuceririi Azovului (1696). În anul 1920 a avut loc reconstituirea atacului Palatului de Iarnă din 1917, la numai trei ani de la evenimentul real.

De asemenea, mari concursuri au fost organizate cu scopul de a comemora diverse alte evenimente, cum ar fi a 150-a aniversare a fondării orașului St Louis, ținută în anul 1914. Reconstituirea Războiului Civil American ținută în SUA cu ocazia centenarului războiului, a început să atragă începând cu anul 1961 din ce în ce mai mulți „reenactori”, dintre care mulți sunt deosebit de pasionați de acest hobby.

Cine sunt oamenii aceștia?

Aflu că majoritatea participanților la activitatea de la Calafat sunt amatori pasionați de istorie, că vârsta lor variază de la copii, pe care părinții îi aduc până la oameni în etate și că au luptat pentru independență azi studenți, pompieri, avocați, elevi militari, medici, muncitori și chiar și istorici.

Îi întreb pe cei doi vechi prieteni ce motive au, în afara pasiunii, pentru a face reconstituire istorică și-mi spun că sunt interesați să înțeleagă mai bine o anumită epocă istorică sau un anumit moment dintr-un război și pentru că toți am avut strămoși care au participat direct la unele bătălii istorice, că reconstituirea istorică poate fi privită și ca o dulce evadare din cotidian. Reconstituirea istorică aduce alături colecționari de antichități, machetiști, dornici de a-și expune în fața unui public obiectele colecționate.

Se acordă atenție și importanță autenticității hainelor, articolelor încălțăminte, căciulilor, ochelarilor, accesoriilor, echipamentului militar și armamentului, acestea permițând experimentarea unei epoci istorice reconstituite. Pentru a reda fidel publicului stilul de viață specific epocilor, „reenactorii” joacă unele scenete, sunt replicate ateliere de meșteșugari, se gătește, se dansează, cei care reconstituie militarii prezintă publicului secvențe de instruire ale soldaților sau replică aspecte din viața pe care o ducea aceștia în mediul cazin specific anilor.

În România abia după anul 2000 a luat amploare fenomenul acesta al reconstituirii istorice și avem azi mai multe cluburi de istorie și asociații care reconstituie perioade, unele începând din antichitate și continuând până în perioada celui de-al doilea război mondial.

Asociația Tradiția Militară face parte dintr-un nucleu de reconstituire istorico-militară a secolelor XIX-XX din România, fiind prima organizație de profil care a reprezentat țara la Uniunea Europeană a Asociațiilor Istorico-Militare din 2004.

Asociația reconstituie mai multe unități militare luptătoare în perioada istorică începând din secolul XIX până la cel de-al doilea război mondial: Batalionul 1 Vânători de Munte, Regimentul 2 Vânători Gardă Regina Elisabeta, Batalionul 1 Grăniceri de Gardă, Regimentul 4 Linie 21 Infanterie Ilfov, Compania de Pompieri Militari București, Batalionul de Gardă Regală, Batalionul 4 Parașutiști, Regimentul de Infanterie Marină, Regimentul 4 Dorobanți Argeș, Regimentul 2 Grăniceresc Român nr. 17 Năsăud.

Un specific aparte are Asociația Deutsches Freikorps, asociație formată în 2011, când a primit statutul actual de asociație, una din comunitățile de reconstituiri istorico-militare din România ce reconstituie militarii germani din ambele războaie mondiale. Asociația are caracter cultural și nu promovează doctrine și ideologii politice iar în compunerea ei are următoarele unități: Regimentul 252 Infanterie Prusac, Regimentul 28 Infanterie Bavarez, Batalionul 8 vânători de tancuri SS, Divizia Grossdeutschland.

Erau 29 de grade la Calafat când copiii ce uitaseră de telefoanele mobile se dezechipau de uniformele strămoșilor din războiului de independență, când doctorul Vulpan își strângea efectele militare și Mihai Cotei își mângâia caii pe coamă, pregătindu-se de lungul drum de întoarcere către Mediaș.

Am privit Monumentul Independenței de la Calafat, Dunărea și Vidinul de peste ea, tunurile și statuia Mariței de pe faleză, apoi am plecat zâmbind către centrul orașului.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor